"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Într-un interviu acordat recent pentru Podul.ro, Oksana Klimenko a vorbit inclusiv despre anii în care a fost voluntară în cadrul armatei Ucrainei, despre cât de periculoasă a fost activitatea de voluntariat, respectiv despre lipsa de încredere pe care soldații ucraineni o aveau la începutul războiului în cetățenii care spuneau că vor să-i ajute. În ceea ce privește una dintre marile nevoi ale armatei Ucrainei în prezent, în contextul războiului împotriva invadatorilor ruși, Oksana Klimenko a scos în evidență necesitatea vehiculelor de transport, chestiune abordată pe larg de colaboratoarea noastră de la Kyiv, Anna Neplii, într-un material publicat pe Kyiv Post, pe care-l vom reda la finalul articolului.
Reporter: Ați fost voluntară în armata Ucrainei. În ce an și ce context ați luat decizia de a ajuta într-un mod proactiv armata Ucrainei?
Oksana Klimenko: Atunci când a început războiul, în 2014, eu și familia mea nu am stat prea mult pe gânduri legat de ceea ce trebuia să facem. Am început să ajutăm imediat. Am întrebat soldații despre cele necesare, le-am furnizat hrană. Inițial, soldații erau dezorientați și nu aveau prea multă încredere în cetățeni. Avuseseră o serie de experiențe neplăcute atunci când a fost vorba despre ajutorul primit. A fost un caz în care cineva le-a oferit soldaților mâncare otrăvită. Așadar, nivelul de încredere al soldaților în cetățeni era scăzut. Totodată, soldații nu erau pregătiți, erau precar echipați. După o perioadă, eu și familia mea am început să cooperăm cu alte persoane din Mariupol, iar soldații treptat au început să transmită ceea ce au nevoie. Ajutorul nu a fost doar umanitar. Le-au fost furnizate o mulțime de alte lucruri. În weekenduri stăteam și ajutam, furnizam diverse piese de echipament, inclusiv pentru armată. De fiecare dată mașina cu ajutoarele pe care le furnizam era plină. Cetățenii și soldații au început să se știe între ei extrem de bine, deveniseră prieteni. În 2016, am avut pentru prima oară experiența unui atac desfășurat de un tanc. Nu ne așteptam la asta, totul s-a întâmplat foarte repede. Atunci am fost pentru prima oară într-un subsol la adăpost, am văzut cetățeni și soldați care se rugau. Atunci m-am gândit că glonțul nu te întreabă cine ești, ce status social și material ai.
Reporter: Ați fost oficial înrolată în armata Ucrainei?
Oksana Klimenko: Nu este vorba despre oficial sau neoficial. Am făcut voluntariat, am fost din proprie inițiativă, iar împreună cu alți cetățeni din Mariupol am căutat sprijin în întreaga lume. Am căutat mult acest ajutor, iar apoi am mers pe front pentru a-l furniza.
Reporter: Ce ne puteți spune despre ceea ce se întâmpla pe linia frontului? Care au fost cele mai dificile momente pe care le-ați trăit?
Oksana Klimenko: În primii 4 ani, după 2014, bătăliile erau destul de intense. Într-o dimineață am mers să ducem ajutoarele pe front. Pe parcursul nopții ce trecuse fuseseră atacuri, iar dimineață am putut vedea găurile făcute de bombardamente în sol, respectiv bucăți de rachete. Am văzut oameni morți acolo. Erau numeroase bombardamente inclusiv cu rachete când mergeam să ajutăm, dar am continuat să o facem. În primii 4 ani a fost intens, întrucât nu doar că ne apăram, dar desfășuram totodată operațiuni de contraofensivă.
Reporter: Păstrați legătura și acum cu soldații pe care i-ați cunoscut pe parcursul anilor de voluntariat? De ce echipamente au nevoie acum aceștia?
Oksana Klimenko: Da, țin legătura cu aceștia destul de mult, inclusiv cu cei din zona Bakhmut, dar și din alte zone de pe front. Am o mulțime de contacte. Vorbesc cu ei despre ceea ce au nevoie. De asemenea, donez pentru armată foarte des. Fiecare ucrainean care se află acum în afara țării trebuie să aibă aceasta abordare, să ajute armata, să salveze cât de multe vieți pot din rândul soldaților prin acordarea de sprijin. Principalele nevoi ale soldaților în prezent constau în vehicule de transport și piese pentru acestea. Stocul de vehicule se epuizează foarte repede.
Vedeți video (pentru cuprinsul interviului video, accesați AICI link-ul de pe YouTube și consultați descrierea clipului / interviul a fost realizat cu ajutorul Daryei Yusupova, refugiată din Kharkiv, în prezent studentă în cadrul Universității din București):
Pentru a afla detalii despre nevoile imediate ale soldaților ucraineni în lupta contra hoardelor Kremlinului, jurnalista Anna Neplii a vizitat recent zonele pe care armata Ucrainei le controlează în proximitatea orașului Bakhmut. Pe parcursulÎn cadrul unui video, Anna Neplii scoate în relief nevoia stringentă a soldaților ucraineni de autovehicule:
De asemenea, pe parcursul articolului publicat pe Kyiv Post, Anna Neplii detaliază de ce sunt atât de importante autovehiculele în cursul războiului în plină desfășurare:
"În fiecare zi, în news feed, vedem apeluri lansate privind strângerea de fonduri destinate cumpărării de autovehicule pentru armată. De ce au nevoie de aceste autovehicule, care este rolul și soarta lor?
Din prima zi a invaziei rusești, ucrainenii de rând au făcut scut în jurul armatei lor și au ajutat acolo unde au putut. Asta a inclus colectarea de donații destinate oferirii de ajutor umanitar, de echipamente medicale, respectiv pentru achiziționarea de articole militare, cum ar fi drone, camere termice ș.a.m.d. Vehiculele – de la pick-up-uri la ATV-uri până la sedanuri – au fost, la rândul lor, elemente-cheie.
Cu toate acestea, 'oboseala donatorilor' se poate instala pe măsură ce războiul se prelungește. Apoi, apar alte riscuri pe măsură ce echipamentul de luptă se pierde, se deteriorează sau pur și simplu se uzează foarte repede. Așa cum continuă războiul, tot așa continuă și nevoia de voluntari și civili care reaprovizionează armata.
Acest lucru este valabil în special atât pentru vehiculele milita2re, cât și pentru cele civile utilizate în condiții îngrozitoare pe linia frontului. În cel mai bun caz, chiar dacă nu se trage asupra unui vehicul, se estimează că 'trăiește' în poziții avansate pe front maximum două până la trei luni.
'Acum câteva luni, am reparat complet o mașină militară și o săptămână mai târziu a revenit (în service - n.red.)', a declarat pentru Kyiv Post comandantul militar Mykola Svistukhin.
'Aceste mașini sunt folosite în condiții brutale. Imaginează-ți că dacă nici măcar fierul nu suportă (atacul - n.red.), ce-i face poporului nostru?', a continuat acesta.
Pentru mașinile civile neblindate, situația este cea mai rea. Multe vor rezista în zona de război aproximativ o lună, dacă au noroc. Nu există nicio șansă de a salva un 'cal de metal' dacă este lovit cu mitraliere, mortare sau dacă trece peste o mină. Există, de asemenea, probabilitatea ca mașinile să fie implicate-n accidente de circulație grave deoarece soldații obosiți, stresați, care conduc pe drumuri proaste, greșesc.
'Avem chiar și mașini care nu supraviețuiesc o zi în zona de război. Odată am strâns fonduri pentru o mașină de pasageri, am reparat-o, am revopsit-o și am trimis-o pe front. Militarii au parcat-o lângă alte două când un obuz de artilerie a aterizat și a distrus toate cele trei mașini deodată. A fost literalmente în prima linie timp de o oră', și-a amintit Svistukhin.
Pe de altă parte, chiar și în 'viața' lor scurtă, aceste vehicule joacă un rol important. Ele permit trupelor cu toate armele și echipamentele lor să se deplaseze rapid către pozițiile în care sunt necesare.
'Dacă nu există mașini, atunci soldații sunt nevoiți să aștepte camioanele, care s-ar putea să nu fie disponibile în mod facil', a spus Svistukhin.
Un alt rol important pe care îl joacă aceste mașini este reprezentat de evacuarea răniților. Nu este neobișnuit ca punctele de evacuare să fie la un kilometru sau mai mult de linia frontului. Un vehicul le oferă șanse mai mari de a ajunge pentru a primi la timp asistența medicală de care au nevoie.
'Am ajutat odată niște tipi de la serviciile de informații militare care au spus că, în trei luni, mașina lor a contribuit la salvarea a peste 200 de oameni, pentru că a fost posibil să fie mutați rapid din locul în care au fost răniți', a continuat Svistukhin.
Mașinile sunt folosite în prima linie și pentru alte sarcini logistice și operaționale: mutarea muniției, furnizarea de ajutor umanitar, de medicamente, de echipamente medicale, de tot ceea ce este necesar luptătorilor în uzul lor zilnic.
'Nu colectăm fonduri pentru mașini doar pentru a face viața băieților noștri mai confortabilă', a spus Svistukhin.
'Sunt esențiale în repoziționarea trupelor acolo unde sunt necesare pentru a lupta cu inamicul. Dacă nu ați fost niciodată pe front, nu puteți realiza pe deplin importanța acestei nevoi', a adăugat acesta.
Celor ce strâng fonduri li se comentează uneori că statul ar trebui să ofere armatei tot ceea ce are nevoie. Dar, potrivit lui Svistukhin, statul oferă tot ceea ce poate în măsura posibilităților sale, însă acest lucru nu este suficient.
'Dacă Ucraina vrea să câștige, atunci cu toții trebuie să ne susținem trupele cât putem de bine. La urma urmei, dacă cei din spatele armatei noastre sunt puternici, atunci armata va fi și mai puternică', a conchis Svistukhin".
