Daniel Uncu, despre aspirațiile imperialiste ale Budapestei: Viktor Orban și Șoșoacă sunt prizonieri ai aceleași cămăși de forță, ranforsată de Moscova!


Daniel Uncu, despre aspirațiile imperialiste ale Budapestei: Viktor Orban și Șoșoacă sunt prizonieri ai aceleași cămăși de forță, ranforsată de Moscova!

Vicepreședintele partidului Alternativa Dreaptă, Daniel Uncu, face o paralelă între premierul ungar Viktor Orban și senatoarea ex-AUR Diana Șoșoacă, ambele personaje promovând ideea ca țările lor să declanșeze o agresiune militară cu scopul anexării unor teritorii. 

Reiterăm că luni, 17 aprilie, ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a susținut un discurs anti-NATO, având pe fundal în tot acest timp harta așa-zisei "Ungarii mari", care conținea părți din România și Ucraina. Péter Szijjártó a transmis, pe fondul agresiunii rusești la scară largă împotriva Ucrainei, că NATO e actorul care perpetuează de fapt războiul, în timp ce aproape toți ceilalți actori de la nivel global sunt promotori ai păcii. Ministrul ungar pleda luni pentru pace, deși tot el promova la scenă deschisă, afișându-se cu respectivele hărți, ideea ca Ungaria să atace România și Ucraina pentru a anexa anumite teritorii. 

Abordarea ministrului ungar ne-a amintit desigur de senatoarea ex-AUR Diana Șoșoacă, care a inițiat recent un proiect de lege prin care cere Armatei Române să anexeze teritoriile din Ucraina ce se aflau cândva în componența României interbelice. Hărțile promovate de Szijjártó și Șoșoacă diferă, dar atitudinea belicoasă și anti-NATO este similară.

VEDEȚI ȘI: FOTO Ungaria duce o politică după chipul și asemănarea Dianei Șoșoacă. Ministrul ungar de Externe a vorbit despre pace, promovând în același timp o hartă ce conține părți din România și Ucraina

În acest context, Daniel Uncu atrage atenția că formula de lucru este aceeași și e "tipică manualului de manipulare și destabilizare al NKVD/KGB, folosit copios acum de propagandiștii Moscovei, plantați peste tot în Europa, de la mass media, la social-media și, până în vârful grupurilor politice aflate la putere sau în opoziție".

Vicepreședintele AD mai punctează faptul că Ungaria, sub regimul Viktor Orban, "riscă să devină - dacă nu cumva a devenit, deja !? - (...) o candidată vizibilă pentru aderarea la formatul politico-economic al democraturilor, al dictaturilor partidelor unice, al dictaturilor religioase sau comunistoide, grup cunoscut ca BRICS". În acest sens, Daniel Uncu scoate în evidență că Viktor Orban "se simte bine și se simte validat între dictatori și în logica de grup a acestora".

Redăm integral analiza realizată de Daniel Uncu: 

"Aceeași cămașă de forță a Kremlinului

Scriam acum un an că, dacă Viktor Orban ar avea puterea militară și forța politică a asasinului psihopat de la Kremlin, ar face exact ceea ce face fostul kagebist ratat. Ar ataca România și Ucraina, argumentând violul militar maghiar, cu justificări sulfuroase, revizioniste, naționalist-iredentiste. Din fericire pentru el, e prea pitic pentru un vis umed atât de mare...!

Ieșirea în public de mai deunăzi a penibilului său ministru de externe, adică ministrul de externe al Ungariei (!), având harta Ungariei Mari pe fundal, demonstrează încă o dată că gașca politică de la Budapesta halucinează revizionist, sfidând spațiul politico-juridic european, securizat prin Tratatul NATO și prin tratatele europene. Indiferent cât de perfectibile și, mai nou, de alterate stângist sunt ultimele, ele asigură un spațiu comun în care revizionismul și conflictul armat sunt repudiate și exilate.

Devine din ce în ce mai evident, însă, că Ungaria lui Viktor Orban joacă un joc execrabil, demn de micimea morală și politică a unui individ al cărui profil psihologic nu face față timpului mult prea îndelungat în care s-a aflat la cârma țării sale. El și gruparea lui politicianistă. Pentru ca un asemenea privilegiu al timpului, să nu se fi transformat într-un delir cu accente autocrate, ar fi fost, desigur, nevoie de un politician cu un cu totul alt caracter și cu stabilitate emoțională. Nu a fost să fie... Întreaga lui retorică, reconfortantă inițial, anti-neomarxistă, anti-globalistă și incorectă politic, nu a însemnat altceva decât un pretext necesar și manipulator pentru justificarea actualelor pretenții teritoriale budapestane și sabotaje ale coeziunii - nu suficient de robuste, oricum! - a NATO.

Ungaria lui Viktor Orban și a acoliților săi politici, riscă să devină - dacă nu cumva a devenit, deja !? - o reală problemă pentru UE, cât și pentru Aliați și o candidată vizibilă pentru aderarea la formatul politico-economic al democraturilor, al dictaturilor partidelor unice, al dictaturilor religioase sau comunistoide, grup cunoscut ca BRICS. Orban se simte bine și se simte validat între dictatori și în logica de grup a acestora.

De remarcat, înainte de final, că iredentismul și revizionismul maghiar - călit perpetuu de aparent eleganta și plina de respect constituțional Uniune Democrată a Maghiarilor din România - se sincronizează admirabil cu revizionismul naționalistei sos de mahala de la noi - flancată de a(i)uriști destoinici - care, nu demult, cerea ca România să invadeze pur și simplu Ucraina, pentru a-și recupera teritoriile istorice.

Formula de lucru este tipică manualului de manipulare și destabilizare al NKVD/KGB, folosit copios acum de propagandiștii Moscovei, plantați peste tot în Europa, de la mass media, la social-media și, până în vârful grupurilor politice aflate la putere sau în opoziție.

Dacă prin absurdul absurdului, un atare scenariu sincronizat s-ar pune în aplicare, atunci, Ungaria ar intra în război cu România pentru recuperarea HarCov și a Ținutului Secuiesc, în timp ce România ar ataca Ucraina pentru a recupera Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Care este adevărul istoric în cele două spețe e o altă discuție, pe care nu o voi aborda aici. Cert este că întreaga Europă, la rigoare, ar putea, pe un atare precedent, să plonjeze în conflict militar justificat etnico-religios și revanșard teritorial-istoric. O nebunie clocită de minți mai bolnave chiar decât mințile celor care au instrumentat butaforia înțepăturilor salvatoare (!?) și care ne explică voios cum că nu vom mai deține nimic în proprietate și vom fi fericiți și fără bani. În folosul marilor corporații transnaționale, în cârdășie cu statele nesuverane, fără doar și poate.

Revenind la noi, în virtutea unui asemenea scenariu revizionist, așadar, România ar lupta pe două fronturi, așa... ca membră a NATO și a Uniunii Europene!

Cam atât valorează patriotismul psihiatric al celor care isterizează iubirea de țară și de neam. Atât îi duce mintea. Exact, cât un atare scenariu distopic, care propune, de fapt, distrugerea țării.

Tragi-comedie cu inserții psihiatrice și rusofile!

Personajele de acest fel, instrumentate de retorica și de serviciile secrete ruse, sunt evident demne de milă, până la urmă. Fie că ele se află la București, la Budapesta, la Paris, la Berlin sau chiar la Washington.

Toate sunt prizoniere ale aceleași cămăși de forță, ranforsată de Moscova.

Atât și nimic mai mult!".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.