"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Războiul din Ucraina a dat peste cap ideile oamenilor despre realitățile militare în general. Nicicând la intensitatea de acum, avem posibilitatea, in real time, să observăm modul în care se desfășoară diversele operațiuni militare, să analizăm tacticile, să înțelegem ce fel de armament e folosit și să citim despre viața în prima linie.
Cu toate acestea, marea majoritate a relatărilor la care ne referim își concentrează atenția asupra desfășurării operațiunilor militare, viața de zi cu zi a militarilor ucraineni rămânând cumva în culise. E motivul pentru care mulți oameni au o părere falsă despre ceea ce se întâmplă în afara operațiunilor de luptă și despre modul în care trăiesc soldații.
Pentru a afla care este viața cotidiană a apărătorilor Ucrainei, jurnaliștii Podul.ro au vizitat, zilele acestea, zonele pe care trupele ucrainene le controlează în imediata apropiere a orașului Bakhmut.
În Bakhmutul propriu-zis, acum numit ”Zona Zero”, se poartă bătălii fără intermitență. Luptele de stradă sunt printre cele mai dificile. Fiind mereu în mișcare, nu îți poți da seama care va fi traiectoria proiectilului și nici nu există locuri sigure. Armata rusă bombardează orașul cu toate armele posibile. La Bakhmut e iadul pe pământ. E carnagiu.
Armamentul folosit aici variază de la banalele pistoale-mitralieră și mortiere până la sisteme de lansare multiplă de rachete de tip Grad, unități de artilerie autopropulsate de tip Pion și obuze cu fosfor. În pofida permanentelor bombardamente rusești, militarii ucraineni pe care i-am intervievat ne-au încredințat că nu este chiar atât de înfricoșător în tranșee, pentru că, atunci când ocupi poziții stabile, de multe ori îți poți da seama, după sunet, unde va lovi proiectilul, și ai un mic interval de tip în care te poți ascunde. Ceea ce nu se întâmplă și în timpul crâncenelor lupte de stradă, când hazardul joacă un rol absolut.
În Bakhmut există un anumit număr de militari care au luptat perioade lungi fără intermitențe. Există însă și posibilitatea schimbului de poziții, ceea ce înseamnă că un militar se retrage într-un anumit punct, în locul altuia, pentru a asigura fluxul zilnic de alimente, muniții și orice altă logistică de uz militar. Armata folosește multe astfel de puncte. Asta în condițiile în care, dacă aduci pe câmpul de luptă, dintr-odată, tot ce ai nevoie, e posibil ca tot ce ai adus să fie distrus într-o clipă.
Prin urmare, în clădirile părăsite și mai puțin afectate de război, militarii își organizează un fel de cazarme unde găsesc mereu hrană, îmbrăcăminte, arme și muniții (fotografiile prezentate sunt dintr-o astfel de locație). De la astfel de baze pleacă soldații în misiuni și tot aici se întorc. Întrucât în Bakhmut n-au prea rămas case în picioare, o astfel de bază a fost organizată în Konstyantynivka, sat din imediata apropiere a orașului. Nu vă faceți iluzia că aici v-ați afla în siguranță. Rușii bombardează la întâmplare în Konstyantynivka cu aceleași tipuri de obuze pe care le folosesc în Bakhmut.
”Acum totul se schimbă cu o rapiditate imprevizibilă. Trupele rusești se apropie tot mai mult de Konstyantynivka. Sunt atât de aproape încât ne pot lovi cu mortierele de 120 mm, a căror rază maximă e de 7000 de metri. La Konstyantynivka nu-i carnagiul de la Bakhmut, însă tot despre un fel de ‹loterie› e vorba: întotdeauna există riscul să ne culcăm și să nu ne mai trezim dimineața”, a explicat un soldat al Brigăzii 93, în exclusivitate pentru Podul.ro.
Desigur, casele transformate în baze militare sunt de regulă vechi, dărăpănate și prost echipate. Soldații își pregătesc mâncarea cu ajutorul buteliilor de gaz aduse de voluntari. De obicei nu există o rețea mobilă sau internet, așa că Starlink e o nevoie urgentă. Tot voluntarii furnizează mâncarea, îmbrăcămintea și celelalte lucruri necesare.
I-am întrebat pe militarii intervievați câți civili au mai rămas în Bakhmut. Potrivit acestora, e vorba despre foarte puțini oameni, literalmente doar câțiva – fie bătrâni care nu vor să-și părăsească locuințele pentru care au trudit întreaga viață, fie rusofili care așteaptă ”russkiy mir”. Recent, presa a relatat cum un grup ucrainean de evacuare a venit la Bakhmut ca să îi scoată pe niște copii din zona de conflict, însă părinții pro-ruși i-au ascuns în subsoluri. În realitate, astfel de oameni reprezintă o amenințare, pentru că abia așteaptă să colaboreze cu trupele rusești.
”De exemplu, dacă astfel de indivizi observă pe o stradă o unitate ucraineană, transmit informația rușilor, care se uită aproximativ pe o hartă și încep să bombardeze zona. Când nu au astfel de informații, lovesc orașul haotic”, ne-a relatat soldatul din Brigada 93.
(Mașina din fotografie a rezistat pe front numai 2 zile. Șoferul a scăpat miraculos cu viață)
Potrivit militarilor chestionați, în prezent, raportul de forțe din zona Bakhmut este zdrobitor în favoarea rușilor. De altfel, potrivit datelor oficiale prezentate de Armata Ucraineană, în urmă cu două luni, raportul era de 15 ruși per soldat ucrainean. Și trebuie să conștientizăm că nu prea mai vin combatanți noi în partea ucraineană, ceea ce înseamnă că raportul de forțe se tot înclină catastrofal în favoarea Rusiei invadatoare. Asta în timp ce rușii își suplimentează necontenit trupele, chiar dacă pierderile lor sunt mai mari decât cele suferite de ucraineni. Rușii nu întâmpină sincope nici în ceea ce privește permanenta aprovizionare cu muniții.
”Cu toată diferența asta enormă de forțe și în pofida tuturor condițiilor inumane, băieții noștri încă rezistă cu succes în Bakhmut”, a punctat soldatul Brigăzii 93.
În realitate, o astfel de rezistență eroică este unica soluție. Militarii ucraineni sunt motivați să-și apere țara și familiile cu prețul vieții, conștientizând prea bine că, dacă nu-i vor opri pe ruși, devastarea și moartea vor ajunge în toate orașele Ucrainei.
”În august anul trecut, luptam la Soledar. Trei divizii ucrainene se poziționau în fața diviziei din care făceam parte. Aveau aproximativ 100 de oameni fiecare, la fel ca divizia mea. În scurt timp am scăzut la aproximativ 60-70, apoi am rămas câte 6-10 persoane ce ne mișcam dintr-o poziție în alta. Noi luptam în permanență, din ce în ce mai puțini, în timp ce rușii își schimbau în permanență efectivele militare. În plus, rușii au fost acoperiți în permanență de artilerie. Fiecare atac al efectivelor rusești era sprijinit de câte 5 tancuri în mod simultan. Luptam cum puteam, la disperare, fiindcă de partea noastră nu aveam decât un singur tanc, care ne susținea numai o dată la trei zile. Cu toate astea, iată că ne-am păstrat pozițiile”, ne-a relatat un militar al Brigăzii 93 ce poartă indicativul ”Baron”.
