Raport al Ministerului Apărării din Marea Britanie: Abuzul de vodcă crește semnificativ numărul de ruși morți pe fronturile din Ucraina


Raport al Ministerului Apărării din Marea Britanie: Abuzul de vodcă crește semnificativ numărul de ruși morți pe fronturile din Ucraina

Consumul de alcool este omniprezent în rândul trupelor lui Putin, acest fapt cauzând o creștere semnificativă a pierderilor de vieți omenești suferite de ruși, a accidentelor și a actelor de insubordonare. Un număr mare de morți e generat din pricina numeroaselor incidente favorizate de consumul abuziv de vodcă. 

Potrivit Timpul.md, fenomenul este subliniat de Ministerul Apărării din Marea Britanie, într-o evaluare deferită publicității duminică dimineață, ale cărei concluzii le prezentăm în cele ce urmează. 

În condițiile în care Rusia a suferit până la 200.000 de pierderi de vieți omenești de când a început invazia la scară largă a Ucrainei, o minoritate semnificativă dintre acestea s-au datorat unor cauze care nu au legătură cu luptele.

La 27 martie 2023, un canal de știri rusesc Telegram a raportat că a existat un număr „extrem de mare” de incidente, crime și decese legate de consumul de alcool în rândul forțelor rusești desfășurate.

Alte cauze ale numeroaselor morți din afara luptei includ, probabil, instructajele de proastă calitate în privința mânuirii armamentului, accidentele rutiere și vătămările cauzate de condițiile climatice, cum ar fi hipotermia.

Comandanții ruși probabil că percep abuzul omniprezent de alcool ca fiind deosebit de dăunător pentru eficiența de luptă.

Cu toate acestea, în condițiile în care consumul excesiv de alcool este generalizat în mare parte din societatea rusă, acesta este considerat de mult timp ca fiind o parte acceptată tacit de viața militară, chiar și în cadrul operațiunilor de luptă.

O interceptare a unei conversații telefonice a unui soldat rus, ce stătea beat în întunericul adăpostului său, așteptând să înceapă loviturile artileriei ucrainene, arată că fenomenul este generalizat, potrivit unui material Associated Press.

Soția: „De ce? De ce bei?”.

Maxim: „Toată lumea este așa aici. Este imposibil fără băutură aici”.

Soția: „Cum dracu’ o să te protejezi dacă ești matol?”.

Maxim: „Absolut normal. Dimpotrivă, e mai ușor să împuști… civili. Hai să nu vorbim despre asta. O să mă întorc și o să vă spun cum e aici și de ce bem!”

Informații privind efectul consumului de vodcă și băuturi alcoolice în cadrul trupelor invadatoare au apărut încă de anul trecut, potrivit unui articol Daily Beast.

Statul Major General al Ucrainei a spus în iulie că trupele rusești consumă atât de mult alcool, încât li s-a interzis să cumpere băutură în unele regiuni din teritoriile parțial ocupate.

Soldații lui Vladimir Putin se îmbată atât de tare încât au ajuns la abateri disciplinare și incidente grave.

Obiceiul trupelor rusești de a abuza de alcool ar fi provocat accidente cu vehiculele de luptă, încălcări ale regulamentelor de folosire a armelor de foc și alte incidente cu soldați în stare de ebrietate.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.