Când Bucureștiul face jocul Moscovei: numirea Monicăi Babuc la conducerea ICR Chișinău


Când Bucureștiul face jocul Moscovei: numirea Monicăi Babuc la conducerea ICR Chișinău

E dureros când cineva te trădează, dar e și mai dureros când tocmai fratele tău e cel care te vinde. Ceea ce face Bucureștiul, în prezent, în relațiile cu Chișinăul, e trădare pe față. 

Numind-o pe doamna Monica Babuc la filiala ICR Chișinău (detalii AICI), Bucureștiul face jocul Moscovei. Babuc – om de casă al oligarhului Plahotniuc – a fost ministru al Culturii în R.Moldova, remarcându-se prin tot soiul de nefăcute. De asemenea – țineți-vă bine –, Monica Babuc a fost o apropiată la vedere a lui Iurie Roșca, indubitabil agent FSB. Numirea ei la cârma ICR Chișinău a provocat o reacție de ură printre românii basarabeni. Oare nu cumva chiar asta vrea Moscova? Eu cred că da. 

Să ne amintim că nu este prima ”greșeală” de acest gen. Acum câteva luni, președintele României s-a pretat să-l decoreze pe… Marian Lupu, fostul comunist devenit ”democrat” peste noapte (detalii AICI și AICI). Un alt om de casă al oligarhului Plahotniuc. Marian Lupu a fost președintele Partidului Democrat doar cu numele. Unicul și adevăratul conducător era Plahotniuc. 

Fiindcă tot suntem în luna aprilie, amintesc că, la 7 aprilie 2009, comunistul Marian Lupu era președintele Parlamentului de la Chișinău. Atunci a fost distrusă Declarația de Independență a R.Moldova, care se afla într-un seif, în sediul Parlamentului. 

Să nu uităm că același Marian Lupu declarase, în repetate rânduri, că limba vorbită în stânga Prutului este română, din punct din vedere științific, însă e ”moldovenească” din punct de vedere politic. Apoi parcă s-a răzgândit în privința limbii române. Pentru toate astea, Klaus Iohannis a găsit de cuviință să-l decoreze. O astfel de rușine nu poate fi trecută cu vederea. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.