O poveste adevărată cu Elisabeta Rizea din Nucşoara

Cine nu a auzit de Elisabeta Rizea?!

În nici un caz elevii mei, cărora le spun mereu povești despre celălalt popor, cel de dinainte de comunism, care a agonizat lent timp de decenii până s-a transformat în poporul vegetal despre care scria doamna Ana Blandiana.

Cum aş defini-o în câteva cuvinte? Straşnică! Munteancă! Vitează! Inimă largă! O vorbitoare împătimită! Credincioasă! Monarhistă! Luptătoare! Altruistă!

Şi mereu gata să sară în ajutorul altuia. Mi-o imaginez foarte bine stând pe prispa casei sale de la Nucşoara, unde şi eu am poposit de atâtea ori, dar după ce ea nu a mai fost… Şi aşteptând să treacă cineva pe stradă să mai scoată o vorbă cu vreun om, să mai pună… satul la cale. Iar dacă persoana respectivă venea cu o rugăminte şi îi stătea în putere, pe loc făcea şi nefăcutul ca să o ajute. 

Nu există nu se poate la Tuţa Rizii, cum o ştia toată lumea. Iar când a devenit celebră graţie doamnei Lucia Hossu Longin şi Memorialului Durerii, apoi Irinei Nicolau care a scris cartea cu ,,vorbe’’, cu atât mai mult a încercat să ajute lumea. A cerut să se asfalteze drumul din centru până la Primărie şi a obţinut, venise Emil Constantinescu şi Convenţia Democratică la putere. Era vizitată de miniştri, de preşedinte, chiar şi de Regele Mihai. Pe perete arăta oricui voia o icoană şi spunea - ,,Uite asta e icoana de la dom preşedinte Constantinescu, mi-a adus şi bomboane, maică, a promis că mai vine.’’ Dar nu a mai venit niciodată, campania electorală se terminase. Însă ea credea că uşile i se deschid sau cel puţin păreau că i se deschid peste tot, aşa că ea încerca să ajute pe oricine, din bunătate şi inimă mare. Venise în sfârşit şi vremea ei, dorea să povestească măcar, să ştie toată lumea durerea ei şi a Nucşoarei! Că doar suferise în celulă cu lume multă, femei importante, învăţase de la ,,cucoana’’ Arlette Coposu atâtea şi atâtea lucruri. Şi la rândul ei le putuse ajuta pe cucoane la muncă, căci ele nu se descurcau să ţeasă atât de bine și repede ca ea și puteau fi pedepsite pentru asta, fiind lăsate nemâncate.

Mica Mare cum îi spunea atunci Bogdănel, strănepotul, era în stare să plece şi la capitală, numai să facă un bine cuiva. Şi ce credeţi, într-o zi de vară chiar a plecat ! Cineva din rudele sale i-a bătut la poartă să o întrebe dacă nu ar putea să rezolve o problemă pentru un prieten, ceva legat de un serviciu în zonă. Erau vremuri grele, nu era uşor să te angajezi atunci.

Parcă o aud  - ,,Mergem maică, la dom’ preşedinte, mergem, că mă primeşte oricând!’’ Elisabetei Rizea nu îi trebuia programare, nici să dea telefon la dom’ preşedinte.  Aşa că s-au urcat în maşină şi nu s-au mai oprit decât în faţa Palatului Cotroceni! Iar acolo, la postul de pază atât a spus - ,,Sunt Elisabeta Rizea din Nucşoara, domnu’ preşedinte a zis să vin oricând am nevoie, mă primeşte!’’ Ce faţă trebuie să fi făcut sepepiștii! Dar au telefonat mai departe şi au privit muţi de uimire la femeia mărunţică îmbrăcată în costum popular cum păşeşte sigură de ea pe aleea prezidenţială!

S-a întors după o oră, cam dezamăgită fiindcă preşedintele era plecat din capitală. Dar nu a pierdut timpul chiar degeaba, căci a stat de vorbă cu câţiva consilieri şi şi-a spus oful care a făcut-o să plece la 85 de ani de acasă. ,,Nuuuu l-am găsit, dar au fost nişte domni şi m-a întrebat şi le-am spuuus ! Şi m-a întrebat din comună şi le-am spus. Vrea ei să ştie şi de mine, maică ! Şi a promis că-i spune lu’ dom preşedinte, să mă duc acasă liniştită’.’

Imaginţi-vă azi următoarea situaţie: o altă Elisabeta Rizea bate la ușa Palatului Cotroceni și cere să-l vadă pe domnul Klaus Iohanis ca să-l convingă să ajute un om necunoscut, nici măcar o rudă cu ea! Nu-i așa că v-ați amuzat?!

De asta numai Elisabeta Rizea din Nucşoara era în stare!