Moscova amenință Armenia pentru intenția de a adera la Curtea Penală Internațională


  • ACP
  • Mar 28, 2023 13:08
  • 1525
Moscova amenință Armenia pentru intenția de a adera la Curtea Penală Internațională

Moscova a criticat dur marți intenția Armeniei de a adera la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI) în condițiile existenței mandatelor recente de arestare pe care CPI le-a emis pentru președintele Vladimir Putin și comisarul prezidențial rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova. 

Ministerul de Externe condus de Lavrov a numit intențiile Armeniei "absolut inacceptabile" și a declarat că Guvernul armean a fost avertizat "cu privire la consecințele extrem de negative" pe care le-ar putea avea asupra relațiilor bilaterale decizia Erevanului.  

"Moscova consideră că planurile oficiale ale Erevanului de a adera la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale sunt absolut inacceptabile pe fondul ultimelor 'mandate' de arestare, ilegale și lipsite de valoare din punct de vedere legal ale CPI împotriva conducerii ruse", a transmis Ministerul rus de Externe. 

Curtea Constituțională a Armeniei a publicat pe 24 martie o decizie conform căreia Statutul de la Roma respectă legea de bază a țării, iar decizia luată e definitivă și a intrat în vigoare odată cu publicarea ei.

CPI a emis pe 17 martie un mandat de arestare pentru președintele Putin și comisarul prezidențial rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru acuzația de "deportare ilegală" a copiilor ucraineni. Mandatul, desigur, nu e nerecunoscut de Rusia. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.