VIDEO Anatol Șalaru zguduie scena politică de la București: "George Simion s-a întâlnit la Cernăuți cu rezidentul FSB-ului!" / "Șoșoacă este exemplul clasic când trebuie aplicată legislația penală!"


VIDEO Anatol Șalaru zguduie scena politică de la București: "George Simion s-a întâlnit la Cernăuți cu rezidentul FSB-ului!" / "Șoșoacă este exemplul clasic când trebuie aplicată legislația penală!"

Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova în perioada 2015-2016, a vorbit, într-un interviu acordat publicației În Linie Dreaptă, despre o întâlnire pe care președintele AUR, George Simion, ar fi avut-o la Cernăuți, în urmă cu 12 ani, cu rezidentul FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei). După expulzarea din 2015 a lui George Simion din R.Moldova, Anatol Șalaru, la acea vreme deputat la Chișinău, l-a contactat pe șeful SIS (Serviciul de Informații și Securitate al R.Moldova) pentru a-i cere explicații. Șeful SIS a declarat că a primit această informație de la serviciile ucrainene, care îl monitorizează de mulți ani, și că la Chișinău, "Simion se întâlnește des cu Mark Tkaciuk, om al serviciilor rusești" și ideolog al Partidului Comuniștilor din R. Moldova.

Șalaru a mai reliefat că activitatea lui Simion a fost în interesul FSB-ului, "fiindcă el a discreditat mișcarea unionistă în Republica Moldova și a discreditat-o probabil și aici (la București - n.red.), și o discreditează și acum".

În ceea ce o privește pe senatoarea ex-AUR Diana Șoșoacă, Anatol Șalaru a precizat că aceasta ar trebui să fie cercetată penal, întrucât întreaga ei activitate este îndreptată împotriva României și NATO. 

Vedeți video de la minutul 1:45: 



Costin Andrieș: L-ați cunoscut pe George Simion?

Anatol Șalaru: Da, l-am cunoscut pe George Simion. Prima dată a venit la Parlament. Eu fiind deputat în 2014-2015, a venit cu o delegație de parlamentari din România. A venit și el, mi-a dat tricouri cu Acțiunea 2012, Basarabia e România. Atunci l-am cunoscut. Nu a vorbit mult George Simion, auzisem de el. S-au discutat mai multe chestii, noi eram de la Partidul Liberal.

Costin Andrieș: El cum era perceput atunci?

Anatol Șalaru: Era perceput ca un unionist din România, care vrea unirea, așa îl percepeam și eu. Este un unionist și asta pentru mine însemna foarte mult, fiindcă eu am fost unionist întotdeauna. Șocul cel mare a venit atunci când el a fost expulzat din Moldova și nu mi-am dat seama de ce. Cum poate să fie expulzat cineva care este unionist, prietenul Republicii Moldova. Cred că la începutul anului 2015, primăvară, dacă-mi amintesc bine.

Eu fiind deputat, am avut o întâlnire cu directorul de la SIS (Serviciul de Informații și Securitate din R. Moldova) și pe care l-am întrebat de ce și-a permis îl expulzeze. SIS este serviciul care monitorizează cetățenii străini care vin în Republica Moldova (echivalentul SRI). El mi-a spus că a coordonat toate acțiunile cu serviciile din România și a fost informat din timp serviciile echivalente din România despre expulzarea lui George Simion.

Și mi-a spus: George Simion este monitorizat de mulți ani de serviciile din Moldova, de serviciile din Ucraina, care au fixat și i-au trimis datele și în Republica Moldova și probabil și în România, că în 2011, nu mai știu luna, George Simion, la Cernăuți, s-a întâlnit cu rezidentul FSB-ului. Și acțiunile lui George Simion nu sunt ceea ce credem noi că sunt. Asta mi-a spus directorul SIS. Mi-a mai spus că chiar la noi în Moldova, George Simion se întâlnește des cu Mark Tkaciuk, care era omul serviciilor rusești. Și probabil că s-a mai întâlnit. Eu nu am făcut cunoștință cu documentele și mă bazez pe ce mi-a spus atunci, în timpul acela, directorul SIS-ului, o persoană foarte bine informată.

Pentru mine a fost un șoc, nu l-am crezut, nu am acceptat, n-am vrut să mă împac cu ideea că George Simion, în care credea atâta lume, ar fi cumva un provocator al serviciilor rusești. Dar când am văzut ulterior toate acțiunile lui, încercările lui de a destabiliza situația și de a compromite unioniștii... N-am crezut nicio clipă că este adevărat ceea ce ni s-a spus atunci.

A fost anulată această interdicție, că noi ne-am bătut pentru el, am cerut să se anuleze interdicția. Eu am cerut, am avut declarații publice în care am cerut să fie anulată, fiindcă George Simion este un mare patriot și un mare unionist, iar intențiile lui sunt sincere. Dar acum, când vedem luările de poziție ale AUR-ului față de războiul din Ucraina, îmi dau seama că nu este chiar așa cum se pretindea a fi, se dorea a fi. Și mai târziu am avut de multe ori legături cu George Simion, întâlniri, și mi-am dat seama cine este de fapt această persoană și cine este AUR, și ce a vrut să facă în Republica Moldova.

Costin Andrieș: Asta schimbă perspectiva, pentru că el se legitimează cu trecutul lui unionist, că are o istorie in spate, un trecut, "noi de ani de zile muncim pentru unionism, pentru România, pentru nu știu ce".

Anatol Șalaru: Ce făcea el era în interesul FSB-ului, fiindcă el a discreditat mișcarea unionistă în Republica Moldova și a discreditat-o probabil și aici (la București - n.red.), și o discreditează și acum. El s-a identificat cu unionismul mulți ani la rând. În Republica Moldova, noi am încercat să explicăm oamenilor, să le arătăm că noi, unioniștii, suntem oameni care vrem ca Republica Moldova să se dezvolte, să se apropie de Uniunea Europeană, se apropie de România, că unioniștii sunt constructivi. Unioniștii își doresc binele Republicii Moldova. Propaganda rusă întotdeauna ne-a calificat drept extremiști, că unioniștii vor să distrugă aia, că unioniștii vor să îi alunge pe ruși, unioniștii vor să interzică limba rusă, unioniștii sunt provocatori, unioniștii vor vărsare de sânge. Ceea ce a făcut George Simion a confirmat, de altfel, argumentele propagandei rusești.

Și faptul că AUR a luat la alegeri 0,4% vorbește despre faptul că lumea nu i-a sprijinit și că ei, într-un fel sau altul, au discreditat mișcarea unionistă. Iar unioniștii adevărați au încercat să se alipească la altă mișcare, să se distanțeze de George Simion și de unioniștii extremiști. Fiindcă unionismul nu este un act, unionismul este un proces îndelungat astăzi, în condițiile actuale. Numai un război în Republica Moldova ar putea face ca unionismul astăzi să explodeze. Dar deocamdată lumea este conservatoare și nu se dă foarte ușor la schimbări. De aceea unioniștii la ultimele alegeri din 2021, au votat pentru Maia Sandu, n-au votat pentru Vlad Bilețchi, n-au votat pentru partidele unioniste, fiindcă e suficient ca unul să vină să discrediteze toată mișcare unionistă.

Astăzi în Republica Moldova nu se mai vorbește despre George Simion.Asta îi explică scorul dezastruos, faptul că și asupra lui Vlad Bilețchi au planat foarte multe învinuiri și suspiciuni de colaborare ba cu Plahotniuc, ba cu Cavcaliuc, ba cu altcineva, și faptul că George Simion a procedat așa cum a procedat. De exemplu, când el a fost expulzat, nu s-a prezentat la judecătorie, unde urma să fie judecat cazul. El nu s-a prezentat, i-a sfidat, a fost reținut și dus până la vama română, a trecut vama română, controlul la poliția de frontieră, mai departe a ajuns pe la Huși, sau pe la Crasna și a postat o poză cu el plin de sânge și spunea că poliția din Moldova l-a bătut și l-a umplut de sânge. Nu înțeleg de ce a așteptat să meargă 50 de km ca să se șteargă de sânge. Dar poliția de frontieră din România a lansat un comunicat prin care a explicat că George Simion, atunci când a trecut vama în România, nu era lovit, nu era bătut și nu avea urme de lovituri, vânătăi sau sânge pe față.

Lumea zice că și-a dat cu piatra în cap și a postat ca să se victimizeze, fiindcă asta a fost scopul lui întotdeauna, el avut nevoie de victimizare pentru a-și atrage susținători.

Costin Andrieș: Dvs ce credeți, el e un băiat ambițios și lipsit de scrupule?

Anatol Șalaru: Eu cred că spre deosebire de mulți politicieni din România, George Simion știe ce vrea, are capacitate extraordinară de muncă, este foarte ambițios și nu are scrupule. Deci pentru el scopul scuză mijloacele și nu are niciun fel de reținere din a-și trăda prietenii, partenerii, pe cei din anturajul lui. Multă lume a plecat din jurul lui atunci când și-a dat seama cine este George Simion. A știut să folosească PSD-ul atunci când i-au adunat semnături pentru europarlamentare, atunci când a avut nevoie de sprijinul lor din diferite județe. A știut să-i folosească pe unii de la Chișinău, este foarte talentat ca politician.

Costin Andrieș: A știut să o folosească și pe Șoșoacă.

Anatol Șalaru: Șoșoacă este exemplul clasic când trebuie aplicată legislația penală. Toată activitatea ei astăzi este îndreptată împotriva României, anti-NATO. România face parte dintr-un sistem de securitate, face parte din Uniunea Europeană. Ea are o activitate anti-NATO, anti-UE, anti-românească și este pro-rusă. Deci este pro-război. Doar NATO poate garanta României securitatea și dezvoltarea. 

Costin Andrieș: De ce a băgat-o pe Șoșoacă în Parlament?

Anatol Șalaru: S-ar părea că explicația este mult mai simplă decât ar crede unii. Fiindcă George Simion nu a avut oameni și foarte multă lume nu a crezut că el va intra în Parlament. Și mulți nu au acceptat să candideze pe listele lui. Și el a fost nevoit să își umple lista cu cei care au acceptat. Păi sunt acolo vreo șapte-opt basarabeni din care vreo trei-patru au dosare penale și nu îi știe nimeni. Ce au făcut ăia pentru Basarabia? N-au făcut nimic. El a luat oameni care l-au finanțat și oameni care au acceptat să vină pe listă.

Costin Andrieș: E vorba de o colaborare sau e o relație de subordonare a lui față de FSB?

Anatol Șalaru: Cu FSB-ul nu te duci să bei cafea. Ei nu se afișează, dar serviciile speciale știu cine sunt rezidenții dintr-o anumită zona. Ăla era rezident la Cernăuți. De ce s-a dus George Simion? Ce să negocieze cu rezidentul altul stat?

Costin Andrieș: Atunci care este relația dintre serviciile rusești și George Simion?

Anatol Șalaru: Subordonare, el face politica lor, nu vezi ce face el? El promovează politica pro-rusească în România. În cazul de față nu poți să spui că astea-s convingerile lui, că el nu-i cu Ucraina, că el ține cu Rusia din cauza românilor de acolo. Nu! E vorba de mulți ani. Dacă e din 2011, înseamnă că de 12 ani colaborează. Și nu există foști kaghebiști, ăștia dacă te-au agățat acolo, te țin.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.