Războiul Dronelor. Rusia, terifiată și copleșită de bombardierele cu telecomandă ale Ucrainei


Războiul Dronelor. Rusia, terifiată și copleșită de bombardierele cu telecomandă ale Ucrainei

Atacurile regulate cu drone ucrainene asupra teritoriului rus, sau asupra celui ocupat de ruși, fac Kremlinul din ce în ce mai nervos. Putin a ajuns să solicite măsuri ridicole de upgradare a apărarii antiaeriane a Moscovei, astfel încât clădirile guvernamentale din Capitală au ajuns să arate ca niște arici, cu acoperișurile sufocate de lansatoare de rachete. Atacurile ucrainene au scos la iveală vulnerabilitatea apărării antiaeriene rusești, iar Putin încearcă din răsputeri să compenseze acest fapt prin directive administrative. 

În Crimeea s-au auzit brusc explozii marți seară, iar videoclipurile care circulau pe rețelele de socializare au arătat bile de foc și coloane de fum. Toate informațiile indicau faptul că Ucraina a efectuat o lovitură cu drone în orașul Jankoy din peninsulă, un adevărat centru logistic cheie pentru armata rusă. Potrivit surselor independente, mai multe rachete de croazieră rusești Kalibr-NK care erau transportate într-un tren au fost distruse.

Șeful administrației de ocupație din Crimeea a confirmat atacurile. Serghei Askionov, guvernatorul rus din peninsulă, a declarat că apărarea antiaeriană rusă a avut succes. Ocupanții au respins rapoartele nefavorabile, însă, spunând că nodul feroviar și alte obiecte de infrastructură nu au fost avariate.

Sub calmul de suprafață al invadatorilor, nervozitatea este din ce în ce mai crescută. Pentru că atacul a arătat din nou ceea ce deja este evident pentru toată lumea: Rusia este vulnerabilă, iar apărarea sa antieriană este copleșită de dronele ucrainene și de cele de recunoaștere de tip Tu-141 „Strisch”, care sunt adesea transformate în drone kamikaze, și nu numai că pot zbura în misiuni departe de spațiul aerian controlat de ucraineni, dar pot pătrunde acum neobservate chiar și sute de kilometri adâncime pe teritoriul rus.

În atare condiții, concluzia lui Putin este că nici Moscova nu este imună la atacuri. Cel mai mare atac cu drone ucrainene de până acum a avut loc acum câteva săptămâni. La sfârșitul lunii februarie, dronele de atac au căzut în câteva ore în diferite locuri, la sute de kilometri una de cealaltă: în Tuapse, pe coasta rusă a Mării Negre, a avut loc un incendiu într-o rafinărie de petrol; o dronă s-a prăbușit într-un sat din republica Adygea din Caucazul de Nord. Potrivit primarului, trei drone s-ar fi prăbușit la Belgorod, capitala oblastului cu același nume aflat la granița cu Ucraina, iar armata rusă ar fi doborât o dronă chiar și în regiunea vecină Brianskului.

Spațiul aerian de deasupra Sankt Petersburgului a fost închis timp de câteva ore în urmă cu câteva săptămâni din cauza unui obiect zburător neidentificat, iar Ministerul Apărării a declarat ulterior că este un exercițiu. Nu a fost însă un exercițiu explozia din Gubastovo, la doar 75 de kilometri sud-est de limitele orașului Moscova. Se pare că acolo urma să fie lovită o stație de compresoare Gazprom, dar potrivit guvernatorului Oblastului Moscova, drona nu a provocat nicio pagubă.

La acea vreme, oficialii de la Kiev nu confirmau nici nu infirmau atacurile. Aparent, partea ucraineană a fost mai puțin preocupată de cauzarea daunelor materiale și mai mult de explorarea punctelor slabe ale sistemului rus de apărare aeriană - și de psihologie, consideră expertul american în drone Samuel Bendett de la Think tank-ul Center for Naval Analyses.

În acest timp, la Moscova, în ciuda vuietului radiodifuzorilor de propagandă, care prezintă Rusia ca mega putere mondială, rușii din toată țara văd din ce în ce mai mult ceea ce locuitorii provinciilor limitrofe Ucrainei știu de mult timp: apărarea antiaeriană rusească nu este un scut de protecție continuu.

Doar capitala este protejată împotriva rachetelor balistice cu rachete interceptoare staționate în silozuri. De asemenea, mai multe detașamente ale sistemului antiaerian S-400 acoperă spațiul aerian de deasupra Moscovei. Dar chiar și armata rusă pare să aibă îndoieli cu privire la eficacitatea acestui scut de protecție limitat din punct de vedere geografic. Pe acoperișuri și spații deschise din capitală au fost amplasate de luni de zile sisteme antiaeriene individuale. Un sistem Panțîr-S1 protejează clădirea principală a Ministerului Apărării, un sistem S-400 a fost depistat în apropierea terenurilor Academiei Agricole Timiryazev, la nord de oraș, iar o baterie antiaeriană a fost plasată chiar lângă reședința lui Putin din Novo-Ogaryovo, din vestul Moscovei. Deci, din perspectiva Moscovei, atacurile ucrainenilor asupra capitalei Rusiei par doar o chestiune de timp.

Cu toate acestea, atacurile de până acum le-au oferit ucrainenilor o experiență importantă. O nouă ofensivă a Kievului se apropie grație noilor livrări de arme din Occident, iar armata ucraineană se așteaptă la peste 100 de tancuri occidentale. Ucraina are nevoie de o nouă operațiune în stil Harkov, a declarat expertul militar Rob Lee pentru Kyiv Independent. Ar fi de imaginat, de exemplu, o ofensivă într-o direcție sudică, cu scopul de a întrerupe liniile de aprovizionare rusești către Crimeea. O parte din această ofensivă ar putea fi războiul cu drone în spatele granițelor de stat ale Rusiei.

Fiecare dronă care zboară peste granița Ucrainei spre Rusia fură forțelor ruse timp și resurse, care sunt apoi folosite pentru a respinge contraofensiva ucraineană. Cu cât este mai mare teama de lovituri cu drone ucrainene în Rusia, cu atât mai multe sisteme de apărare antiaeriană sunt mutate în interior, și cu atât mai mari devin șansele ucrainenilor de reușită pe front.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.