Modernizarea Armatei. Generalul Virgil Bălăceanu: Polonia trebuie să fie un exemplu pentru România!

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles și fost șef al Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei, a declarat luni, 20 martie, în emisiunea jurnalistei Ioana Constantin de la B1TV, că NATO, Europa, inclusiv România au făcut greșeala ca ani în șir să se concentreze pe amenințarea reprezentată de războiul hibrid, neglijând scenariul izbucnirii unui război clasic precum cel pe care-l poartă Rusia la scară largă împotriva Ucrainei. 

Ca model de pregătire pentru scenariul unui război convențional, generalul Virgil Bălăceanu a dat exemplul Poloniei, care, în opinia acestuia, ar trebui urmat și de România. 

"Polonia e un jucător foarte important și dacă va realiza aceste cifre de echipare a armatei, în mod sigur această țară, din punctul de vedere al forțelor terestre, va fi cea mai redutabilă forță din rândul țărilor membre NATO din Europa. Un asemenea lucru trebuie să-l urmărim și noi. De multe ori exemplul Poloniei era îndepărtat, spunându-se că Polonia are felul ei de a-și rezolva problemele Apărării, iar noi trebuie să le tratăm altfel. Nu e adevărat! Polonia trebuie să ne fie un exemplu, de la pregătirea forțelor teritoriale la pregătirea economiei și populației pentru Apărare. Sunt exemple pe care le putem urma, pentru că sunt destule similitudini între noi și Polonia", a subliniat acesta. 

Ioana Constantin: Se vorbește în Europa despre achiziția de tancuri. Înțelegem că și România cumpără 54 de Abrams. Însă am văzut că Polonia va cumpăra 546 de tancuri și va produce 820. Cele cumpărate sunt din America, dar și din Coreea de Sud. E o întoarcere în Europa la zona aceasta de tancuri și artilerie. Ar trebui să ne îngrijorăm sau e pur și simplu o întărire a Europei și mai ales a flancului estic? Întreb asta și în contextul discuțiilor despre cei 300 de mii de militari pe care ar urma să-i pregătească NATO, dintre care 100 de mii pe flancul estic. 

Virgil Bălăceanu: Din păcate pentru Europa, se întoarce la un război de tip clasic la ea acasă. E un război de tip clasic care nu a fost luat în considerare. O bună perioadă de timp, NATO, Europa, România au discutat foarte mult despre războiul hibrid. De multe ori intervențiile în diverse ocazii pe care am avut posibilitatea să le fac erau contestate răspunsul primit fiind că "viitorul război nu va mai fi un război cu tancuri, unul masiv de folosire a artileriei, a sistemelor de apărare antiaeriană, ci va fi unul bazat pe componenta cibernetică, pe acțiuni de tip hibrid și mai puțin pe componenta militară". Iată că lucrurile sunt cu totul altfel la ora actuală. Războiul din Ucraina ne demonstrează că Europa, pentru a se apăra, pentru a-și menține suveranitatea, respectiv libertatea statelor componente fie ale ale NATO, fie ale UE, trebuie să-și consolideze capacitățile de apărare, care înseamnă și o regândire a mijloacelor din dotare, inclusiv a tancurilor, a mașinilor de luptă ale infanteriei, a artileriei și a stocurilor de muniție. NATO este prinsă descoperită, pentru că stocurile de muniție sunt insuficiente pentru a duce un război de lungă durată. Așadar sunt schimbări profunde ce se pot produce. 

Polonia este un actor important pe flancul de nord-est al NATO, cum de altfel este și România pe flancul de sud-est. Polonia a gândit însă mult mai intuitiv amenințarea venită dinspre Federația Rusă. Polonia ia niște măsuri de consolidare a Apărării încă din momentul în care suspendă serviciul militar obligatoriu, în 2009, iar în același an introduce legea rezervei voluntare. România, din cauza inapetenței politicienilor pentru rezolvarea unei asemenea probleme, întârzie 10 ani pentru a adopta o lege prin care să refacă rezerva Armatei României. Războaiele la ora actuală înseamnă nu numai forța activă, ci și forțele de rezervă. Iar în cazul Poloniei s-a trecut inclusiv la organizarea forțelor teritoriale. Polonia sprijină industria de Apărare în perioada de după 2009-2010 prin faptul că trece la modernizarea echipamentelor militare de tip analogic specifice Organizației Tratatului de la Varșovia. Ulterior, cu o industrie de Apărare care nu a intrat în colaps începe să treacă la producția de echipamente militare pe modelul occidental. La ora actuală Polonia livrează într-un conflict - așadar e vorba despre echipamente militare care nu sunt testate în poligoane, ci într-un război în teren - obuziere autopropulsate Krab, respectiv rachete antiaeriene cu rază foarte scurtă de acțiune. Din ultima informație pe care o furnizează ucrainenii, au reușit în bătălia Bahmutului să doboare un Suhoi folosind această rachetă antiaeriană livrată de către polonezi. Iată că Polonia intră în etapa următoare. Inițial legat de tancuri ea importă tancuri din Germania și Abrams din SUA. Văzând însă că piața Leopard este destul de închisă, iar Abramsurile nu veneau într-un număr suficient, au trecut la o cooperare cu industria sud-coreeană. Și aici cooperarea înseamnă livrarea unui anumit număr, apoi asamblare și producție în Polonia. Așadar, Polonia e un jucător foarte important și dacă va realiza aceste cifre de echipare a armatei, în mod sigur această țară, din punctul de vedere al forțelor terestre, va fi cea mai redutabilă forță din rândul țărilor membre NATO din Europa. Un asemenea lucru trebuie să-l urmărim și noi. De multe ori exemplul Poloniei era îndepărtat, spunându-se că Polonia are felul ei de a-și rezolva problemele Apărării, iar noi trebuie să le tratăm altfel. Nu e adevărat! Polonia trebuie să ne fie un exemplu, de la pregătirea forțelor teritoriale la pregătirea economiei și populației pentru Apărare. Sunt exemple pe care le putem urma, pentru că sunt destule similitudini între noi și Polonia. Pe de altă parte, să nu uităm că, alături de Turcia, România și Polonia au un tratat tripartit, iar acest tratat trebuie reactivat și consolidat. Pentru România este foarte necesar să-și dezvolte relațiile de cooperare, mai ales în domeniul militar, cu cei doi actori extrem de importanți, Polonia în flancul de nord-est și mai ales cu Turcia în flancul de sud-est, ținând cont că în condiții de război Marea Neagră devine o mare închisă prin decizia Turciei de a închide strâmtorile.