"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Campania de salvare și restaurare a casei Elisabetei Rizea din Nucșoara a intrat în impas. Cu fondurile strânse până acum – aproximativ 15.000 de euro – s-au efectuat, în ultimii doi ani, doar o mică parte din lucrări.
A fost stabilizată temelia casei, s-a realizat drenajul, pentru ca apa să nu se mai infiltreze, s-a construit o anexă acoperită cu șiță, iar anumite componente din lemn (printre care prispa) au fost restaurate și conservate de o echipă de meșteri populari din Maramureș, care a lucrat și la Muzeul Golești.
– Doar rugăciunile o mai țineau în picioare!, a exclamat unul dintre ei, văzând cât de putreziți erau stâlpii de susținere ai prispei, care, prăbușindu-se, ar fi năruit întreaga fațadă.
Cu limbă de moarte, Elisabeta Rizea ne-a lăsat dorința-testament a transformării locuinței țărănești într-un spațiu al neuitării și al evocării. Bogdan Vârvoreanu (strănepotul eroinei) îi pune în aplicare testamentul, care, în realitate, reprezintă o necesitate pentru demnitatea noastră a tuturor. Complexul memorialistic Casa Rizea din Nucșoara va reprezenta un triumf al libertății și al memoriei Rezistenței Anticomuniste. Aici și-au depus teribilele jurăminte partizanii musceleni conduși de colonelul Gheorghe Arsenescu și de locotenentul de cavalerie Toma Arnăuțoiu.
Prețul minim presupus de întregul proiect memorial se ridică la 180.000 de euro. Pare o sumă foarte mare, dar în cazul caselor tradiționale, păstrarea osaturii inițiale și a aspectului autentic necesită materiale speciale, iar costurile sunt pe măsură. Numai reabilitarea propriu-zisă a casei bătrânești va presupune în jur de 60.000 de euro. La aceasta se adaugă alte lucrări necesare complexului muzeal, printre care amenajarea unei săli de conferințe unde să se poată face proiecții și documentări, amenajarea unui foișor de observație, care va oferi o panoramă a văii de lângă, construirea unor spații de cazare, reabilitarea vechiului grajd, unde e documentat că partizanii lui Toma Arnăuțoiu au înnoptat în câteva rânduri ș.a.m.d.. Să nu uităm că valoarea istorică este dublată de o incontestabilă valoare turistică.
Podul.ro se alătură noii campanii de conștientizare și strângere de fonduri (video sus). Pentru ca lucrările să poată fi reluate în această primăvară, e nevoie de susținerea fiecăruia dintre noi. Oricât de modice, toate donațiile sunt binevenite și vă asigur că vor fi cheltuite transparent și cu maximă eficiență. Cea mai stringentă nevoie este repararea și reabilitarea acoperișului, proces care necesită în jur de 10.000 euro. Vă rog, donați aici:
IBAN Cont RON: RO30BTRLRONCRT0383835101
IBAN Cont EUR: RO77BTRLEURCRT0383835101
IBAN Cont USD: RO81BTRLUSDCRT0383835101
SWIFT: BTRLRO22 (conturile aparțin Asociației ”Elisabeta Rizea” / detalii AICI)
Înainte de a muri, Elisabeta Rizea a zis că și-a împlinit dorința de a vedea lumea limpezită. Acum e rândul nostru să ne limpezim nu doar prezentul, ci și trecutul.
P.S. În odăile de sub acest acoperiș, partizanii musceleni și-au rostit teribilele jurăminte de moarte și de viață, cu o mână pe cruce și cealaltă pe pistol. Mă copleșește o imagine hieratică, desprinsă dintr-un proces-verbal de anchetă: tânărul locotenent de cavalerie Toma Arnăuțoiu scoate o hârtie din tubul lunguieț al unui cartuș de armă de vânătoare, o despăturește și o trece în mâna colonelului Gheorghe Arsenescu, probabil autorul textului, care dă glas jurământului, răspicat și cu o mină gravă, acesta fiind repetat de fiecare nou luptător al grupării. Chiar și rostită în gând, formula de final îmi face pielea de găină:
– Jur să nu mă despart de frații mei de luptă decât după victoria finală. În caz de trădare sau de călcare a jurământului, să fiu ucis atât eu, cât și întreaga mea familie.
Ultima frază a legământului depus de partizanul Gheorghe Mămăligă e și mai cumplită:
– În caz de trădare sau călcare a jurământului, să fiu ucis atât eu cât și familia neamului meu, până la al nouălea neam.
P.S.2: Elisabeta Rizea era ochii și urechile luptătorilor din munți. I-a ajutat și înainte, și după ieșirea din iadul primei perioade de pușcărie, i-a ajutat și după ce a coborât, ca de pe o cruce, mai mult moartă decât vie, șiroind de sânge și de toate spaimele noastre, jupuită de păr ca o găină de pene, din îngrozitorul cârlig al căpitanului Cârnu. În cârligul ăla am atârnat noi toți, doar că nu ne mai aducem aminte.
