"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În ciuda mai multor proteste care au avut loc atât în Rusia cât și în Ungaria, autoritățile publice orășenești din localitatea Kartal, parte a districtului Aszód, județul Pesta (Ungaria) și Sankt-Petersburg (Rusia), au refuzat să redenumească străzile care îi cinstesc memoria criminalului bolșevic maghiar Bela Kun – detalii AICI.
Profil de monstru
Bela Kun (1885-1939), un bolșevic trimis din Rusia de Vladimir I. Lenin, a înființat Partidul Comunist Maghiar la 20 decembrie 1918. Atunci când contele Michael Karolyi, președintele Ungariei, a demisionat (21 martie 1919) în semn de protest față de cererile Aliaților de a face mai multe concesii teritoriale maghiare, s-a format un guvern de coaliție format din comuniști și social-democrați sub conducerea lui Kun, care în scurt timp i-a înlăturat pe cei din urmă și a instaurat dictatura comunistă.
Ascensiunea la putere a Partidului Comunist Maghiar (PCM) a fost rapidă. Partidul a fost organizat într-un hotel din Moscova, la 4 noiembrie 1918, când un grup de prizonieri de război maghiari și simpatizanți comuniști (cu toții mari iubitori de Rusia și ruși) au format un Comitet Central și au trimis emisari în Ungaria pentru a recruta noi membri și pentru a radicaliza guvernul lui Karolyi. Până în februarie 1919, partidul număra între 30.000 și 40.000 de membri, inclusiv mulți foști soldați șomeri, evrei și tineri intelectuali. În aceeași lună, Kun a fost încarcerat pentru instigare la revoltă, dar popularitatea sa a crescut vertiginos atunci când un jurnalist a raportat că a fost bătut de poliție. Kun a ieșit triumfător din închisoare atunci când social-democrații au fost nevoiți să predea întreaga putere unui guvern de komisari ai poporului, care a proclamat Republica Sovietică Maghiară la 21 martie 1919.
O represiune sângeroasă
La 25 iunie, guvernul lui Kun a impus dictatura proletariatului, a naționalizat întreprinderile industriale și comerciale și a socializat locuințele, transporturile, băncile, medicina, instituțiile culturale și toate proprietățile funciare de peste 40,5 hectare. Kun a întreprins aceste măsuri brutale chiar dacă comuniștii maghiari erau relativ puțini, iar sprijinul de care se bucurau se baza mult mai mult pe programul lor de restaurare a granițelor Ungariei decât pe o agendă revoluționară. Kun spera că guvernul sovietic rus va interveni în favoarea Ungariei și că o revoluție mondială a muncitorilor era iminentă. Pentru a-și asigura puterea, guvernul comunist a recurs la violență arbitrară. Tribunalele revoluționare ”ale poporului” (adică ale Kremlinului) au ordonat aproximativ 590 de execuții, inclusiv unele pentru așa-zise "crime împotriva revoluției". De asemenea, guvernul a folosit recurs din plin la "teroarea roșie" pentru a expropria grânele de la țărani. Aceste violențe și măsurile agresive impuse de regim împotriva clerului i-au șocat pe mulți dintre maghiari.
Crimele în masă – metoda prin care Ungaria bolșevică a încercat să oprească alcătuirea României Mari
Într-un interviu oferit acum trei ani redacției ”Informația Harghitei” (detalii AICI), istoricul Petre Țurlea a prezentat mai multe detalii despre românii și ungurii din Transilvania înainte și după Trianon. De asemenea Țurlea a descris crimele comise de ciracii lui Bela Kun în Transilvania:
“În timpul guvernului bolşevic al lui Béla Kun, instaurat în martie 1919, au avut loc noi asasinate în vestul Transilvaniei, evident ordonate de Budapesta, pentru a opri procesul de formare a României Mari. Dintre românii asasinaţi atunci, cei mai cunoscuţi sunt avocaţii luptători pentru Unire – dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş. Parchetul General Oradea a făcut un raport amănunţit în 1920. Vinovaţii erau căpitanul beţiv Coloman Werböczy, comandantul unei trupe de secui, şi comandantul Hankóczy, alături de patru soldaţi secui, imposibil de extrădat întrucât erau deja încadraţi în armata maghiară. (…)
Béla Kun plănuia asasinarea asasinarea lui I.I.C. Brătianu, Al. Vaida Voievod, Al. Marghiloman, Take Ionescu, Al. Averescu și Constantin Prezan
În contextul revoluţionar al anilor 1918–1919, bolşevicii unguri au colaborat cu bolşevicii ruşi împotriva României, atât la nivel de state, cât şi prin organizaţia comunistă internaţională Komintern. Bolşevicii lui Béla Kun au împânzit Transilvania cu manifeste scrise în limba română cu grave greşeli gramaticale, chemând populaţia la acţiuni violente împotriva autorităţilor româneşti. Sub steagul internaţionalismului proletar s-a încercat atragerea în lupta împotriva României inclusiv a românilor transilvăneni. Serviciul de Siguranţă român îl anunţa pe Nicolae Iorga: ‹Din Viena ni s-au adus la cunoştinţă următoarele informaţiuni. Soldaţii dezertori români care au luptat în armata bolşevică ungară contra trupelor române se găsesc azi refugiaţi la Berna, unde au format un grup de 63 de persoane şi sunt în legătură cu Comitetul Central Bolşevic de la Moscova, de la care primesc bani şi instrucţiuni în vederea unei acţiuni violente la noi în ţară›. ‹Acţiunile› însemnau asasinarea lui I.I.C. Brătianu, Al. Vaida Voievod, Al. Marghiloman, Take Ionescu, Al. Averescu, Constantin Prezan, conform unei liste alcătuite la Budapesta. La Arad au fost câteva luni de ‹teroare roşie› în care intelectualii români au fost obligaţi să părăsească oraşul, activitatea instituţiilor de cultură româneşti a fost sistată, ca şi apariţia ziarului Românul, bogată sursă de informaţie pentru întâmplările din acea perioadă. (…)
Soldaţii din Divizia Secuiască strigau ”Vrem să bem sânge de valah!”
Deşi acţiunile antiromâneşti sunt demonstrabile prin mai multe surse de informare şi, astfel, sunt incontestabile, numărul victimelor poate trezi discuţii, fiind imposibil de a se ajunge la o cifră exactă, certă. La multele prezentări indignate ale atrocităţilor ungureşti, multele proteste şi solidarizări ale românilor în jurul victimelor se va adăuga, în 1919, un material larg şi foarte bine documentat alcătuit de Universitatea din Bucureşti. Avea titlul Protestation de l′Universitè de Bucharest contre les atrocités magyares de Transilvanie, care aducea şi informaţii noi în raport cu celelalte surse documentare; pentru tot judeţul Arad se indicau 300 de morţi; din zona Cenad se refugiaseră în munţi 40.000 de români; la 15 ianuarie 1919, în timp ce atacau localitatea Bratca (Bihor), soldaţii din Divizia Secuiască strigau ‹Vrem să bem sânge de valah!›; în Bihor şi Satu Mare acţionau trei bande secuieşti distincte, care au folosit în multe cazuri mitralierele şi chiar tunul. (…)
Invazia bolșevică
Sperând că va scăpa Ungaria de dezmembrare cu ajutorul Rusiei, în timpul dictaturii roşii a lui Béla Kun s-a încercat cea mai importantă lovitură împotriva actului de Unire a Transilvaniei cu România: o invazie a teritoriului. La Conferinţa de Pace, I.I.C. Brătianu arăta că rezistenţa naţională a ungurilor ‹se organizase sub formă de bolşevism›, care nu e o doctrină politică, ci ‹un mijloc de a paraliza prin anarhie opera de pace›. În toată primăvara lui 1919 propaganda bolşevică în Transilvania pentru păstrarea ‹Ungariei Milenare› a fost foarte intensă. Un raport al Serviciului de Siguranţă al Consiliului Dirigent arăta că Budapesta pregătea noi atentate în Transilvania, unul având drept ţintă asasinarea membrilor Consiliului Dirigent şi a altor fruntaşi. Complotiştii fuseseră arestaţi la Sibiu. Un alt complot fusese dejucat la Cluj, iniţiat de mai mulţi unguri localnici. În fine, la 16 aprilie 1919 armata bolşevică ungară a atacat în Apuseni. (…)
Armata Română nu s-a mai oprit până la Budapesta, pe care a ocupat-o în 4 august
Armata Română a pornit contraofensiva pe un front în lungime de 200 de km şi foarte rapid a ajuns pe Tisa, unde s-a oprit. Vitejia ungurilor fusese mare când îi atacau pe civilii neînarmaţi, pe câmpul de luptă însă s-au comportat lamentabil. La 11 mai 1919, Conferinţa de Pace stabileşte graniţa de vest a României, aşa cum va fi consfinţită prin Tratatul de la Trianon. Ungaria bolşevică a crezut că mai poate schimba situaţia şi a atacat Cehoslovacia, iar la 20 iulie va începe o nouă ofensivă contra României. De data aceasta Armata Română nu s-a mai oprit până la Budapesta, pe care a ocupat-o în 4 august. Românii transilvăneni au susţinut eforturile armatei în războiul împotriva Ungariei. În luptele de pe Tisa, în cadrul Detaşamentului Olteanu au activat trei batalioane de ardeleni, contribuind decisiv la înfrângerea Diviziei Secuieşti, mult superioară numeric, formată din ‹cei mai feroci călăi ai poporului român din Bihor›, cum îi caracterizează Constantin Kiriţescu, autorul Istoriei războiului pentru întregirea României: 1916-1919. (…)
E uşor de observat că bolşevicii unguri au încercat să se menţină la putere şi printr-o acţiune de solidarizare a ungurilor în jurul ideii de revanşă antiromânească. Tot un soi de propagandă, bazată pe ostilitatea faţă de români şi statul român, manifestată la aceleaşi cote înalte în orice regim politic. Se manifestase în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, în timpul regimului ‹democrat› din 1918-1919, al celui bolşevic din 1919, al celui horthyst din perioada interbelică; se va manifesta în timpul regimului comunist de după 1945, în timpul Revoluţiei anticomuniste din 1956 şi la cote înalte în regimul de după 1989. O continuitate absolută”.
Citiți întregul interviu AICI
