Ziua deținuților politici anticomuniști, 9 martie, nu este o simplă dată în calendarul instituțional al României. Fără exagerare, această zi este la fel de importantă precum cea care marchează, la 1 decembrie, unitatea teritorială a Țării. Mai ales dacă ținem cont că, după instaurarea dictaturii comuniste, majoritatea celor care, acum un secol, au fost actori ai istoriei, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, au sfârșit în temnițele noii puteri „populare”.
De foarte puțini ani, România îi poate onora pe eroii anticomuniști la Monumentul „Aripi” din Capitală. Or să mai treacă alți ani, sper să nu fie prea mulți, până când elevii vor învăța despre adevăratul chip al dictaturii proletariatului parcurgând Muzeul Crimelor Comunismului în România (MCCR). Am nădejdea că, la trei decenii de la căderea simbolică a comunismului în majoritatea țărilor est-europene, noi fiind din păcate excepția sângeroasă, voința politică a României de mâine va permite înființarea acestui muzeu și va vota Legea memoriei recente prin care istoria, care până acum nu se învață la școală, va fi prezentată ca atare.
La urma urmelor, prețul libertății de acum a fost plătit în avans de cei care, cunoscuți și necunoscuți, au murit pentru un ideal de care, la distanță de timp, beneficiem noi. A nu fi recunoscător înseamnă, în profunzime, a nu fi înțeles valoarea unui dar care, cum vedem în alte părți ale lumii, poate fi foarte ușor spart, deturnat. Memoria constitutivă a libertății îi face pe luptătorii, eroii și martirii anticomuniști contemporanii noștri cei mai prețioși.
(Foto deschidere: Fortul 13 Jilava / sursa: arhiva Podul.ro)