Zdrobitor (predica I despre statui)

de uimitor este faptul că, în momentul acesta, la Cluj, se pune în practică un concept de spațiu urban care nu ține cont de sensibilitățile istorice. Sunt absolut convins că echipa care a gândit proiectul nu are gânduri ascunse, așa cum nu îl suspectez chiar deloc pe Emil Boc de ticăloșie. Dimpotrivă. Ceea ce a rezultat însă până acum - Iuliu Maniu "pus la pământ" sau Școala Ardeleană detronată, fără soclu, sau Emil Racoviță exilat - trădează, pe lângă neglijența nu știu cărei firme de execuție, o insuficientă grijă a comanditarului față de nervurile care, la un loc, pulsează în palma societății. 

Încrâncenarea de a duce la capăt ceea ce, de fapt, nu a fost votat de nimeni, dar pe care toți ar trebui, odată realizat, să îl "înghită", precum grupul statuar a lui Avram Iancu - halucinantă "sinteză" între concret și abstract, produsul final fiind, la propriu, rezultatul comasării a cel puțin două propuneri din epocă -, scoate în evidență inclusiv o stângăcie exploatabilă politic. Cum se știe, nimic nu este mai otrăvitor decât joaca de-a simbolurile, punerea în concurență a memoriilor sau nerespectarea vizibilă a proporțiilor. 

Pe scurt, este boala diagnosticată deja de Maiorescu - cea a formelor fără fond -, căreia i se adaugă o modernizare prin aplatizare de natură bruxelleză. Nu trebuie să ai nu știu ce instrumente de măsurare a opiniei publice pentru a anunța de pe acum inflamarea ganglionilor naționalismului sau regruparea pe găști a mediilor ideologice, artistice, academice, confesionale sau de altă factură. Nu doar bâta era suficientă la un car cu oale, dar și cu un excavator mic se pot produce pagube simbolice adânci.

Profit de ocazie pentru a formula un of mai vechi pe care nu aș dori să îl citească unii sau alții ca simplă critică sau băț în gard. Umblat prin lume asemenea multor clujeni, primul lucru care mă surprinde neplăcut când aterizez, la propriu sau figurat, pe Someș este lipsa de identitate. Porțile orașului sunt fie terne, ca aeroportul (o hală funcțională, dar nimic altceva, precum, contrast suprem, nu sunt aeroporturile la Copenhaga sau Viena), fie în ruină (pe Feleac sau, în vale, la gara ajunsă într-un grad avansat de degradare). Oricum, dacă mă gândesc la reclama din anii 90 de la același aeroport la jocuri de noroc și masaj, diferența este notabilă. Una peste alta, nu se vede - nu că ar fi inexistentă - identitatea vizuală a orașului. 

Mai adânc, dacă ne gândim la Untold, marele festival care adună mii de tineri din toată lumea și aduce sume importante în bugetele orașului, mă uimește lipsa unei minime corelații între "megaevenimentul" acesta și, de pildă, absența (scuze, în caz contrar, pentru ignoranță!) unei catedre de muzică modernă și contemporană și a altor forme care să pregătească și să prelungească clipa maximă de expunere artistico-mediatico-marketică a zisului festival. Este ca și cum am organiza la Cluj un târg de carte dar orașul nu ar avea nicio bibliotecă și nicio librărie și nicio facultate de... litere. 

Ce vreau să spun, autotraducându-mă? Că, spre deosebire de bazele NATO care ne întăresc militar sau de firmele străine care ne consolideaz financiar, cultura nu este o bulă de genul celei imobiliare. Mai ales într-un oraș universitar de prim plan. O strategie cultură pe măsura creșterii economice va evita cât mai mult posibil transformarea urbei într-o simplă locație sau oportunitate de afaceri, adăugând un plus la ceva deja existent. Altminteri, nu o să mai avem argumente în fața furiei celor care vor continua să bată toba cu "colonia", să se uite la modernizarea României ca la un alt film decât cel al propriilor copii, născuți sau nu încă. 

Servus!