EXCLUSIV "Cetățenii din țările UE să se pregătească pentru scenariul unui război! Înscrieți-vă în cluburile de tras cu arma și opriți-vă din a vă juca pe PC!". Îndemnul lansat de un reprezentant al Legiunii Internaționale


EXCLUSIV "Cetățenii din țările UE să se pregătească pentru scenariul unui război! Înscrieți-vă în cluburile de tras cu arma și opriți-vă din a vă juca pe PC!". Îndemnul lansat de un reprezentant al Legiunii Internaționale

Pe parcursul unui interviu pe care mi l-a acordat la Kyiv, Yura, un reprezentant al Legiunii Internaționale care a luptat pe front împotriva hoardelor Kremlinului, i-a îndemnat pe cetățenii țărilor occidentale să iasă din zona de confort și să se pregătească pentru scenariul cel mai teribil, cel în care trebuie să poarte la rândul lor în mod direct un război contra Rusiei și a altor state nedemocratice.

"Trebuie să vorbim despre această ideologie pacifistă ce prevalează în țările occidentale și care spune că 'războiul este ceva foarte grav', că 'trebuie să trăim o viață confortabilă'. Oamenii din Occident nu sunt pregătiți pentru război nici măcar cât eram pregătiți noi înainte de 2014. Este o provocare majoră pentru întreaga civilizație occidentală. Cultura occidentală se află la încercare. Avem o mulțime de pericole în jurul nostru. Vreau să le spun tuturor cetățenilor din UE că trebuie să fie pregătiți. Trebuie să fiți patrioți ai țării și culturii voastre. În al doilea rând, trebuie să învățați de pildă ce trebuie să faceți într-o situație critică în care unii oameni sunt răniți. Sunt necesare aptitudini medicale. De asemenea, trebuie să vă antrenați ca pușcași. Trebuie să știți cum să trageți cu diferite tipuri de arme. Așadar, înscrieți-vă în cluburile de tras cu arma și opriți-vă din a juca jocuri pe PC. Ceea ce este interesant e că oamenii din Ucraina care doar ca distracție au fost la airsoft au arătat rezultate bune în ceea ce privește deplasarea tactică în războiul real. Ei au dat randament mai bun decât mine", a declarat Yura în exclusivitate pentru Podul.ro. 

*mâine revenim cu ultima parte a interviului, în care Yura oferă detalii, printre altele, despre modul în care luptă hoardele Kremlinului

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.