"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Într-un articol precedent, am demontat narațiunea tipic rusească despre ”războiul Rusiei împotriva NATO pe teritoriul Ucrainei” (detalii AICI). Narațiunea este falsă, dar există și ceva adevăr în ea.
La urma urmei, dacă privim situația de o manieră diferită, NATO poartă un război împotriva Rusiei pe teritoriul Ucrainei, ajutând astfel Ucraina invadată. Cu mâinile și sângele ucrainenilor, Statele Unite poartă un război politic și economic împotriva Rusiei. Războiul s-a prelungit și nu dă semne că se apropie de un final. Până la urmă scopul este epuizarea economică a Rusiei pentru a elimina influența acesteia în sfera politicii internaționale.
Scuze de genul ”Nu vrem o escaladare a conflictului, fiindcă, dacă Rusia e furioasă, va lansa o lovitură nucleară” par dubioase. Mai ales în condițiile în care înțelegem că întregul potențial militar al Rusiei e o imagine pe care propaganda kremlinologică a construit-o de-a lungul deceniilor, și nu un adevăr. Rusia a investit trilioane de dolari în crearea acestei năluci, însă potențialul militar real este ceva mai mic. Și, desigur, sistemul rusesc eminamente corupt a contribuit din plin la situația asta, prin delapidările care-l caracterizează.
Pe de altă parte, au fost documentate multe depozite ”cu muniție rusească” ce s-au dovedit a fi goale, la care se adaugă destule cazuri în care muniția în sine era mimată cu ajutorul a diverse manechine și machete. Testele rusești ale acelor ”teribile” rachete intercontinentale balistice ”Sarmat” au eșuat lamentabil. Putin și criminalii săi credeau că vor ocupa Kievul în numai 3 zile, iar acum, după un an de război, rușii ocupă mai puține teritorii decât aveau la începutul invaziei, totodată înregistrând în mod uzual pierderi uriașe. Așadar, despre ce fel de ”a doua armată a lumii” și despre ce ”furie teribilă a Rusiei” se mai poate vorbi?
Joe Biden este interesat ca războiul să nu se încheie repede. Pentru că astfel poate justifica în fața electoratului sancțiunile legitime și necesare alocate Rusiei, sancțiuni care, treptat, paralizează și drenează economia rusă.
La începutul invaziei rusești la scară largă, ne-au fost promise provizii rapide de armament, dar au existat îndoieli cu privire la aprovizionarea Ucrainei cu rachete antitanc de tip Javelin. ”Ce se întâmplă dacă ucrainenii eșuează sau armele cad în mâinile rușilor?” – aceasta a fost întrebarea. La nivelul NATO au existat chiar și îndoieli cu privire la furnizarea de arme sovietice dezafectate. De asemenea, este imposibil să nu ne amintim de luptătorii promiși la începutul invaziei, luptători care până la urmă nu au fost transferați niciodată, nici în Statele Unite, nici în alte țări, pentru că Statele Unite nu au permis asta.
Desigur, la-nceput, NATO s-a temut că Ucraina nu va rezista și că armamentul va cădea în mâinile orcilor. Însă și acum, după un an de lupte acerbe și încununate de succes ale Forțelor Armate ucrainene, armele grele ajung cu întârziere în Ucraina, fiind atent dozate.
În 2023 a apărut și o schimbare de optică: armele nu sunt date numai în funcție de succesul înregistrat pe front, ci și în funcție de reformele interne. Ceea ce este în general util pentru Ucraina, s-o spunem răspicat. Pentru că succesul pe front depinde în mod ombilical de reformele reale făcute și de înlăturarea funcționarilor corupți din posturi. Mulți dintre funcționarii corupți sunt în realitate agenți ai Rusiei care lucrează din plin împotriva Ucrainei.
Pe de altă parte, declarațiile oficiale referitoare la refuzul de a furniza un anumit tip de arme către Ucraina pot fi parte a unei operațiuni speciale ce are scopul amăgirii Rusiei și deturnării unor percepții. Adică, la început se spune că acel tip de armă nu va fi furnizat dar, la final, vor fi transferate.
O mare problemă este că nimeni nu îneacă Rusia din punct de vedere economic, așa cum ni s-a promis. Chiar la începutul invaziei, unii senatori americani democrați au avut o atitudine duplicitară. După debutul invaziei, America a promis ”sancțiuni infernale” alocate Rusiei, dar, în realitate, nici măcar nu a existat o deconectare completă a băncilor rusești de la sistemul SWIFT.
Drept urmare, la sfârșitul lui ianuarie 2023, ministrul de Externe ucrainean – Dmytro Kuleba – a cerut impunerea celui de-al zecelea pachet de sancțiuni pentru a deconecta mai multe bănci rusești de la SWIFT, în primul rând Gazprombank și St. Petersburg Bank, care sunt implicate în mod direct în finanțarea războiului. Mai mult, Rusia plătește salarii și bonusuri soldaților săi invadatori cu ajutorul Gazprombank. Comerțul Occidentului cu Rusia trebuie oprit complet, dar nu trebuie să așteptăm până atunci pentru a deconecta toate băncile rusești de la SWIFT.
În plus, sancțiunile impuse împotriva persoanelor apropiate lui Putin nu au viteza dorită și comportă efecte diferite, nu întotdeauna eficiente. SUA alocă sume importante pentru Ucraina, e adevărat, însă banii aceștia sunt foarte mulți numai la o primă vedere. Nu trebuie să uităm că aceste pachete financiare includ consolidarea granițelor NATO, înarmarea țărilor membre NATO, logistica necesară și asigurarea refugiaților în Europa.
Există un precedent istoric când SUA au oprit un război rusesc, în 2008, atunci când Rusia a atacat Georgia. America a oprit războiul prin implicarea directă a președintelui George W. Bush, care a trimis zborul numărul 1 la Tbilisi. Atunci, diplomația americană a fost incisivă și s-a dovedit încununată de succes, chiar dacă Rusia și-a atins unele dintre obiectivele dorite. Și în 2022, în ajunul invaziei rusești, Statele Unite și-au trimis diplomații la Kiev, dar asta nu a avut nici cel mai mic efect descurajant pentru Putin și Rusia.
Să nu uităm un fapt interesant consumat în 2021, când Kremlinul își pregătea atacul asupra Ucrainei. Atunci, Rusia a aruncat în aer depozite militare din Cehia, care e țară NATO cu drepturi depline. În 2021 răspunsul NATO nu a venit, Rusia rămânând nesancționată. Dar în septembrie 2001, când Osama Bin Laden a săvârșit tragicul atac terorist, Statele Unite au anunțat că atacul a fost împotriva întregii NATO. De ce nu s-a întâmplat același lucru atunci când Rusia a aruncat în aer depozite de armament pe teritoriul Cehiei, care e stat NATO? De ce a fost tolerat terorismul de stat al Rusiei?
Fără nici cea mai mică îndoială, inițiatorii războiului sunt Rusia și Putin, acesta fiind un imperialist criminal blocat în trecut. Putin ignoră faptul că lumea nu stă pe loc, și aici nu este vorba numai despre tehnologie. Putin nu gândește strategic, fiindcă, oricum ar da-o, Rusia nu are resursele necesare unei viziuni pe termen lung, el gândește doar tactic, și nu o poate face decât pe termen scurt. În SUA au fost calculate aceste situații și s-a tras folos din acțiunile lui Putin. Astfel, se poate spune că, parțial, e vorba și de un război între SUA și Rusia pe teritoriul ucrainean. Dacă interpretăm la nivelul rivalităților globale, putem aminti și China, care poate juca oricând în tabăra Rusiei, dar asta e o altă poveste. E adevărat că fiecare putere și fiecare jucător își urmăresc, în primul rând, propriile interese. Așa e de când e lumea.
Dincolo de asta, e indubitabil că acest război genocidar a fost început de Rusia împotriva Ucrainei. De asemenea, e o certitudine că tot Rusia îl menține, atacând constant Ucraina și mușcându-i din teritoriu. Dacă America nu ar fi ajutat Ucraina, Ucraina nu ar mai fi existat. Dacă America nu ar ajuta Ucraina, Ucraina nu ar mai rezista.
Mulți sunt alarmați pe fundalul declarațiilor emise de oficiali ai unor țări occidentale, care spun că războiul va dura ani de zile. Inevitabil, imaginația plăsmuiește scenariile înfricoșătoare ale unui război sângeros fără sfârșit, purtat la scară largă. Totuși, în opinia mea, vorbim despre o serie de războaie locale, uneori poziționale, legate de obiectivul menționat mai sus: acela de a slăbi sau distruge fizic potențialul militar al Moscovei și de a diminua influența Rusiei pe arena internațională. De obicei eșecurile militare afectează consistent statutul unei țări.
Rusia are cel puțin câteva arme nucleare, ambiții cu nemiluita și, e adevărat, un potențial militar mult mai mare decât al Ucrainei. Poate că tocmai din acest motiv vorbim despre războaie locale, și nu despre un război mare. Într-un astfel de scenariu, folosirea armelor de distrugere în masă este exclusă, fiind inevitabil ca potențialul militar și economic rus să nu aibă mult de suferit. Toate astea obligă Kremlinul să investească din ce în ce mai mult în armata terestră, în timp ce aceasta arde la propriu pe câmpul de luptă. În același timp, din păcate, și Ucraina își pierde resursa umană, care este mult mai mică decât cea rusească. Prin urmare, sunt necesare mai multe arme și acțiuni decisive pentru ca victoria militară a Ucrainei să devină o realitate.
