Noi râdem, iubim și ne bucurăm că vine primăvara. Dar Dragobetele de anul trecut a fost ziua cea mai tristă de după invazia sovietică din secolul trecut.
A fost ziua invaziei neo-sovietice a lui Putin în Ucraina, iar de acolo trebuia să urmeze și Estul Europei. Un an de la începutul unui război barbar, cu actori grotești, care par să joace în reluare delirul lui Stalin. Avem un "război sfânt", încurajat de patriarhul ortodox, în care vârf de lance sunt fanatici musulmani și mercenari fără nici o credință. Fantome ale unui trecut de care aproape că uitasem. Primul război contemporan de durată în Europa, spațiu din care părea că fusese eradicată această molimă.
Cum s-a ajuns aici? Cum facem să nu se mai ajungă aici? Cum reușesc să reziste ucrainenii? Cum de propaganda neo-sovietică are succes în lumea liberă, în special în România, care a trăit din plin "prietenia" criminală a statului rus? Cum arată viață refugiaților în România? Ce urmează, în Ucraina și în Europa?
Discutăm toate aceste subiecte mâine, într-o ediție specială RoZoom Press, dedicată acestui an de război.
Alături de noi vor fi jurnaliștii Anna Anna Neplii, de la “Kyiv Post” și “Podul”, Radu Hossu, reporter de război, Mircea Ioan Savin, corespondent în Ucraina pentru “Podul”. De asemenea, Diana Alexandroae, Asociația ANAID și Vasile Vlasin, Asociația “Părinți Salvatori”. Nu în ultimul rând, Horia Baciu, voluntar Nafo România, organizație care combate propaganda hibridă rusă.
Un platou de gală, pentru o aniversare foarte tristă. Dar este un subiect pe care trebuie să îl înțelegem cât mai bine.
Vă aștept mâine, de la ora 20, a României, alături de colegii Alina Harja, Gelu Vlasin și Miruna Cajvaneanu.