EXCLUSIV Dezmembrarea Rusiei. Un reprezentant al Legiunii Internaționale vorbește despre mișcările de independență din Federația Rusă: "În Europa probabil că nici nu se cunoaște numele unei țări precum Saha"


EXCLUSIV Dezmembrarea Rusiei. Un reprezentant al Legiunii Internaționale vorbește despre mișcările de independență din Federația Rusă: "În Europa probabil că nici nu se cunoaște numele unei țări precum Saha"

Pe parcursul unui interviu pe care mi l-a acordat la Kyiv, Yura, reprezentant al Legiunii Internaționale, a vorbit despre mișcările de independență din Rusia, existând posibilitatea ca la finalul războiului, în urma unei victorii obținute de Ucraina, Federația Rusă să se rupă în mai multe teritorii. Aceasta e de fapt soluția combaterii imperialismului rusesc pe termen lung, a reliefat Yura în cadrul interviului. 

Reporter: Cum putem combate imperialismul rusesc pe termen lung? Victoria Ucrainei este obligatorie, dar ce măsuri complementare trebuie adoptate la nivel internațional? 

Yura: Rusia trebuie să piardă acest război, iar ca o consecință a acestei înfrângeri trebuie să se producă denuclearizarea armatei rusești. Trebuie să-și piardă puterea nucleară. De asemenea, acele țări încă ocupate de regimul de la Moscova trebuie să-și obțină independența. De pildă, în Europa probabil că nici nu se cunoaște numele unei țări precum Saha. Saha este de câteva ori mai mare decât Franța și Germania la un loc. Această țară o știm drept Iacutia, dar numele ei real e Saha și merită să fie independentă. De pildă, Tuva, Erzya, Tatarstan sau Cecenia merită, la rândul lor, să fie independente. 

Reporter: Deci putem să asistăm la o rupere teritorială a Rusiei după sfârșitul războiului. 

Yura: Desigur. Pentru că dacă spunem că vrem să implementăm un cadru anti-imperialist în Eurasia, atunci trebuie să împărțim Rusia, întrucât foarte multe națiuni își doresc independența și vor să trăiască în libertate, fără presiunea și controlul de la Moscova. 

Reporter: De ce nu reacționează deja acești oameni? Vedem că societatea rusă sprijină regimul Putin. 

Yura: Este o greșeală. Oamenii din Europa nu știu în detaliu despre mișcările de independență din Federația Rusă. De exemplu, în fiecare zi partizanii din Caucaz luptă împotriva trupelor Moscovei. Oamenii din Europa nu știu asta, dar în fiecare lună pot fi găsite știri conform cărora partizanii au atacat o bază rusească, din Cecenia de pildă, respectiv din altă zonă din Caucaz. Oamenii din Europa nu știu despre mișcările de independență din Tatarstan sau despre ce cred oamenii dintr-o țară precum Erzya sau din alte triburi fino-ugrice despre independență. Cunosc oameni din mișcarea naționalistă Erzya. Cine știe din țările occidentale despre un asemenea nume precum Erzya? În termeni rusești este vorba despre Mordovia. Au propria limbă, consiliu național, cultură etnică, religie etnică. Acești oameni din Erzya vor să fie independenți. Ce știu oamenii despre mișcarea din Tatarstan, Tuva, Khakassia, respectiv din Buriatia? De acord, poate nu sunt națiuni mari. Dar o parte din aceste națiuni sunt de pildă mai mari decât e Croația. Aceste națiuni merită să fie independente. Desigur, o mulțime de oficiali din țările occidentale cred că a câștiga înseamnă doar ca trupele rusești să părăsească teritoriul Ucrainei. 

Reporter: Dar pe termen lung o victorie înseamnă de fapt ca Rusia să se rupă în mai multe teritorii.

Yura: Da, să oprești imperialismul rusesc înseamnă să împarți Federația Rusă! 100%!

Revenim în curând cu celelalte părți ale interviului

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.