Evgheni Prigojin, patronul grupului de mercenari Wagner, i-a acuzat marţi, 21 februarie, pe ministrul apărării Serghei Şoigu şi pe şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, de acțiuni care echivalează cu înalta trădare, relatează Reuters.
„Este deja o încercare de a distruge armata privată Wagner, fapt comparabil cu trădarea de patrie. Între timp, armata privată Wagner continuă să fie angajată în bătălia sângeroasă pentru Bahmut şi pierde sute de combatanţi în fiecare zi”, a denunţat acesta pe canalul de Telegram.
Prigojin (poreclit ”bucătarul lui Putin”) susţine că Şoigu şi Gherasimov au interzis furnizarea de muniţii către luptătorii de la Wagner şi să fie „ajutaţi cu transportul aerian”. „Are loc pur şi simplu o opoziţie directă”, mai susţine Prigojin.
„Aceasta poate fi asimilat unei înalte trădări”, susţine el.
Anterior, şeful mercenarilor Wagner declarase că grupul său nu va putea deocamdată să cucerească Bahmut, deoarece armata ucraineană trimite constant rezerve şi nu intenţionează să predea oraşul.