"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Sângeroasa invazie rusă la scară largă a Ucrainei demonstrează lumii întregi că nu se poate ajunge la acorduri cu Rusia. Așa ceva e imposibil, totul certifică asta. Sovietică sau nu, Rusia și-a urmărit întotdeauna obiectivele imperialiste, cățărându-se pe mormane de cadavre și ignorând în mod programatic toate normele dreptului internațional. Chiar și atunci când pretinde că ar ”negocia”, Rusia lasă lacune majore în documente, interpretând orice instituție și orice procedură numai în sensurile care o favorizează într-un fel sau altul. De-a lungul timpului, distorsiunile operate de Kremlin au făcut ca Occidentul să închidă ochii, o lungă perioadă, la samavolniciile săvârșite de Rusia în mod constant.
Ceea ce a punctat Dzhokhar Dudayev (liderul mișcării de eliberare cecenă din anii ‘90) este un adevăr de necontestat: ”Rusia oferă negocieri numai atunci când îi este dificil, când planurile îi sunt distruse, dar asta numai pentru a câștiga timp, pentru a-și întări forțele și pentru a-și corecta greșelile. Când găsește un punct slab, lovește din nou!”
Un exemplu ilustrativ pentru modul în care Rusia încalcă acordurile a fost neîndeplinirea promisiunilor asumate cu prilejul semnării Memorandumului de la Budapesta. Memorandumul – privind garanțiile de securitate în legătură cu aderarea Ucrainei la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare – a fost încheiat la 5 decembrie 1994 între Ucraina, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite. De asemenea, au fost semnate memorandumuri similare privind garanțiile de securitate pentru Belarus și Kazahstan.
Potrivit Memorandumului de la 5 decembrie 1994, Statele Unite, Rusia și Marea Britanie s-au angajat să respecte independența, suveranitatea și granițele existente ale Ucrainei. Documentul stipula că armele și armatele puterilor semnatare nu vor fi folosite niciodată împotriva Ucrainei, cu excepția scopului apărării sau a excepțiilor precizate în Carta ONU.
Cu toate acestea, Rusia a început să încalce acordurile încă din 2003, în contextul conflictului privitor la insula Tuzla. Conflictul a fost generat de faptul că rușii au construit un baraj în strâmtoarea Kerci, baraj care se întindea de la Peninsula Taman până la insula Tuzla. Scopul Rusiei a fost acela de a exercita presiuni asupra Ucrainei pentru a delimita granița în strâmtoarea Kerci și Marea Azov în conformitate cu dorința Kremlinului.
Nu la mult timp după aceea, în 2005, Rusia a început să șantajeze Ucraina cu furnizările de gaze, exercitând presiuni intense asupra Kievului. Astfel s-a ajuns la un conflict de factură economică pe care Rusia l-a cauzat prin manipularea condițiilor de furnizare a gazului către Ucraina și de tranzit către consumatorii europeni.
Tensiunile s-au adâncit de la un la altul, Kremlinul devenind din ce în ce mai subversiv și mai ostil. În 2014 avea să aibă loc binecunoscuta ocupație ilegală a Peninsulei Crimeea, rușii intensificând războiul hibrid în estul Ucrainei. Urmările le vede oricine. Din februarie 2022, Rusia a declanșat o invazie la scară largă a teritoriului Ucrainei cu scopul ocupării totale.
Astfel, Federația Rusă a încălcat în mod premeditat toate acordurile pe care le-a semnat. Și asta în ciuda faptului că, odinioară, Ucraina a oferit Rusiei arme nucleare dar și de multe alte tipuri.
La începutul anilor ‘90, când s-a ales praful și pulberea de URSS, Occidentul a decis să depună toate eforturile pentru a se asigura că cel puțin armele nucleare sovietice nu se răspândesc prin alte țări. Urmarea a fost că Occidentul colectiv i-a acordat Rusiei rolul de ”partener de încredere și garant al securității”. Considerate nesigure, instabile, celorlalte state post-sovietice li s-a cerut să își predea armele de distrugere în masă pentru a se preveni posibilele războaie.
Așa a apărut ”Programul comun de reducere a amenințărilor” sau ”Programul Nunn-Lugar”, care a fost creat în decembrie 1991 de senatorii americani Sam Nunn (democrat) și Richard Lugar (republican). Acest program a coordonat distrugerea celor mai periculoase arme din fostele țări sovietice.
Programul nu viza numai armele nucleare. Ca parte a aceluiași demers, Ucraina a transferat Rusiei nu mai puțin de 176 de rachete balistice intercontinentale și până la 4.200 de rachete nucleare tactice. De asemenea, au fost distruse sau predate Rusiei și 42 de bombardiere strategice Tu-95 și Tu-160. În același context, sub supravegherea instructorilor americani, Ucraina a fost nevoită să distrugă 60 de bombardiere TU-22M și 7 bombardiere Tu-142. Tot ca parte a implementării acestui program, Ucraina a eliminat 487 de rachete de croazieră X-55 în timp ce a transferat alte 581 către Rusia – asta a fost un fel de plată pentru datoriile acumulate în contul furnizărilor de gaz.
Deosebit de interesant și cel puțin ironic este că Rusia, deși participantă la acest program, nu a fost obligată să-și distrugă rachetele și bombardierele, ca să nu mai vorbim despre armele nucleare.
Urmarea? Cea mai mare durere este că acum Rusia lovește Ucraina chiar cu rachete X-55, care sunt trase cu bombardiere Tu-95. Asta în timp ce deputații și propagandiștii ruși amenință că Rusia va lansa un atac nuclear asupra Ucrainei.
Eliminați Rusia din ONU!
Un alt aspect interesant este poziția influentă de care Rusia beneficiază în cadrul ONU, precum și puterea ei de veto pe care o impune tuturor problemelor legate de Ucraina. Amintesc că, în 1945, Ucraina a fost unul dintre statele co-fondatoare ale ONU. De altfel, delegația Ucrainei a luat parte activ la conferința de la San Francisco, aducând o contribuție semnificativă la dezvoltarea Cartei ONU (în special, delegația ucraineană a coordonat procesul de pregătire a Preambulului și a Scopurilor și Principiilor Cartei ONU).
Carta ONU nu spune nicăieri că Federația Rusă trebuie să aibă dreptul la un loc permanent în Consiliul de Securitate.
Carta ONU prevede că ”Republica Chineză, Franța, uniunea republicilor socialiste sovietice, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii sunt membri permanenți ai Consiliului de Securitate”. Federația Rusă sau Rusia nu există în acest enunț.
La 25 octombrie 1971, ONU a expulzat ”Republica Chineză” (Taiwan) și a acceptat ”Republica Populară Chineză” (China comunistă continentală), care ulterior avea să devină unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate. Ce observăm din această situație? În ciuda dreptului de veto în cadrul Consiliului de Securitate, Taiwanul nu a putut opri propria excludere realizată printr-un vot al Adunării Generale a ONU.
În prezent, China comunistă ocupă locul desemnat pentru ”Republica Chineză” iar Rusia ocupă locul desemnat pentru ”uniunea republicilor socialiste sovietice”.
Prin urmare, având deja un precedent când un membru dintre cei cinci a fost exclus și înlocuit cu un altul, Adunarea Generală a ONU poate vota pentru excluderea Rusiei și poate declara că de acum înainte Ucraina poate fi considerată succesoarea legitimă a URSS.
Mai mult decât atât, Carta ONU prevede în mod explicit că un stat membru poate fi exclus dacă ”încalcă în mod constant principiile Cartei”, iar Adunarea Generală a recunoscut oficial, în mod repetat, că Rusia încalcă principiile Cartei în Ucraina. De altfel, Rusia a fost deja exclusă din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU. Pe cale de consecință, aceeași procedură ar putea fi urmată pentru a înlocui Rusia în Consiliul de Securitate. Dar aceasta este deja o chestiune de voință politică.
Actuala situație e rușinoasă. Odinioară, în schimbul unor garanții de pace, Occidentul colectiv a cerut Ucrainei să renunțe la armele sale grele și să ofere Rusiei o mare parte dintre acestea. Acum, când Rusia a încălcat toate acordurile, lansând o invazie sângeroasă a teritoriilor ucrainene, Occidentul încă ezită să furnizeze arme grele Ucrainei. Având în vedere ce s-a întâmplat în contextul ”Programului Nunn-Lugar”, este mai corect să spunem că armele nu ne sunt ”oferite”, ci ne sunt înapoiate. În plus, țările din fostul Pact de la Varșovia și statele baltice, care făceau parte din URSS, au primit aderarea la NATO ca garanție de securitate în fața pericolului rusesc.
Din pricina dezarmării Ucrainei, Kremlinul are acum un avantaj semnificativ în domeniul aviației și al luptei cu rachete, acest avantaj fiind folosit din plin împotriva orașelor Ucrainei.
Este cumplit că Rusia încă ocupă o poziție influentă în Consiliul de Securitate al ONU, folosindu-și dreptul de veto în toate problemele ce privesc Ucraina. În acest moment crucial, iată că ONU, organizație dedicată menținerii păcii și prevenirii agresiunilor militare, NU vrea să scape de Rusia, așa cum ar fi normal și corect, eliminând-o total din structurile sale.
