Istoricii ucraineni Kirill Galușco și Sergiy Tatarinov: În 1918, războiul Rusiei împotriva Ucrainei purta un caracter la fel de hibrid ca și acum

Într-un amplu interviu oferit redacției radiosvoboda.org, istoricii ucraineni Kirill Galușco și Serghei Tatarinov au încercat să facă anumite paralele ale situației actuale din Ucraina cu provocările tânărului și efemerului stat ucrainean proclamat la 1918. 

Potrivit lor, Ucraina, care și-a obținut pentru o scurtă perioadă de timp independența în anii interbelici, a avut de-a face cu un intens război hibrid, înainte de anexarea acesteia de către Rusia în 1921. Anexarea părții răsăritene a Ucrainei a fost o etapă importantă pentru Kremlin, care născocește un an mai târziu așa-zisa Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Tot atunci a apărut statul marionetă RSS Ucraina cu capitala la Kiev. 

Din 2014, odată cu anexarea Crimeii, Kremlinul își intensifică războiul hibrid antiucrainean, acesta fiind dublat de o campanie propagandistică de zombare a rușilor, menită să-i pregătească pentru războiul genocidar pornit de Putin în urmă cu un an, pe 24 februarie. Dorința de reanexare a Ucrainei și de refacere a imperiului sovietic rezonează cu visurile imperialiste ale bolșevicilor de acum mai bine de 100 de ani. 

Vă prezentăm mai jos o parte din inverviul oferit de istorici redacției radiosvoboda.org: 

Reporter radiosvoboda.org: Au existat motive obiective pentru eșecul proiectului de stat ucrainean de acum o sută de ani?

Kirill Galushko: A eșuat din cauza multor motive subiective și obiective. Sunt mai surprins nu că am pierdut atunci, ci că am reușit să facem atât de multe. Perspectivele proiectului politic ucrainean de la începutul anilor 1917-1918 păreau imposibil de realizat pentru foarte mulți oameni ce locuiau pe teritoriile care începeau să se numească Republica Populară Ucraineană sau un stat ucrainean independent. 

Înainte de revoluția din 1917, ucrainenii erau o națiune incompletă din punct de vedere social, așa cum o numesc cercetătorii. Cu alte cuvinte, purtătorii identității ucrainene au fost intelectualitatea națională, în primul rând, științele umaniste: profesori, conferențiari, lingviști, jurnaliști. Purtătorii aceleiași identități, dar într-o formă embrionară neformulată, conform principiului "al unuia și altuia", erau țăranii ucraineni. Dar până la un moment dat nu am avut un aparat birocratic, o conducere mai bună a armatei. În situația care se întâmpla atunci, în fiecare lună exista o nouă situație geopolitică, ca să o spunem într-un mod modern. A avut loc o lovitură de stat în Rusia, bolșevicii au venit în locul guvernului provizoriu. Planurile tuturor mișcărilor naționale de la periferia Imperiului Rus de a crea o nouă Rusie federală, democratică și liberă se prăbușeau sub ochii lor. 

(Garda Ucrainei independente. Sutașii regimentului de pușcași Sich la Kiev, la începutul anului 1918)

În această situație, politicienii ucraineni au fost total nepregătiți pentru independență. La sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, politicienii ucraineni au fost federaliști. În opinia lor, Ucraina ar fi trebuit să fie o parte autonomă a ”federației democratice a Rusiei”. Limba ucraineană trebuia să obțină toate drepturile necesare. Dar nimeni nu a spus atunci că în cele din urmă ne vom rupe de Petrograd. (…)

Adevărul este că, până în 1914, când a început Primul Război Mondial, în Europa de Est nu au avut loc schimbări notabile în compoziția statelor și a granițelor acestora de la războaiele napoleoniene încoace. Adică, patru generații au crescut în stabilitatea absolută a Imperiului Rus. Și părea un dat. Am avut, desigur, separatiști individuali la începutul secolului al XX-lea: Mykola Mikhnovsky, Dmitri Dontsov, Vyacheslav Lipinsky. Ei au fost marginalizați în mișcarea ucraineană. Cu toții credeau că Rusia era atât de mare și că, indiferent ce se întâmpla în lume, va supraviețui sub o formă sau alta.

Reporter radiosvoboda.org: Considerați că guvernul ucrainean a tras cu adevărat vreo concluzie din războiul ucraineano-bolșevic de acum mai bine de o sută de ani? Și este posibil să se facă astfel de paralele?

Kirill Galushko: Este necesar să facem o paralelă. Pentru că situația este în multe privințe similară, cu anumite ajustări. La începutul anului 1918, războiul dintre Rusia Sovietică și Republica Populară Ucraineană era la fel de hibrid ca și acum. Bolșevicii din Harkov au înființat un guvern alternativ care "reprezinta interesele poporului" și nu o Rada Centrală ucraineană burgheză. Acest guvern îi invită pe frații săi din Rusia să vină în ajutorul său. Iar acest lucru se întâmplă în condițiile în care nu se știe de care parte trec unitățile militare ce traversează granița Republicii Populare Ucrainene, ocupă orașe, gări și se îndreaptă spre Kiev. Aceasta este o variantă care a fost folosită pentru prima dată în legătură cu Ucraina. Și apoi în multe alte state. 

Limba ucraineană a fost interzisă, dar cei 30 de milioane de țărani ucraineni nu au observat acest lucru, întrucât erau analfabeți. Aveau păreri simple la nivel de cine este autohton și cine este străin. Dar nu a atins nivelul de mobilizare ideologică a maselor. Țăranii ucraineni au intrat în insurecție împotriva oricărui guvern și nu le-a păsat ce fel de guvern era. Adică, perspectiva ucraineanului din acea vreme nu depășea granițele județului său. Acum, situația este oarecum diferită. Avem o generație tânără, care s-a născut în Ucraina independentă. Avem o țară cu alfabetizare universală. Prin urmare, lupta principală este pentru ceea ce este în capul oamenilor, pentru minți. Dacă vorbim despre lecții pentru politicienii noștri, lecția pentru ei nu este 1918, ci 2014. Accesul lor la putere este condiționat de existența Ucrainei ca stat independent și ca resursă de putere.

Reporter radiosvoboda.org: Stepan Bandera sau Serhiy Yefremov, care obișnuiau să spună că problema independenței era o problemă care putea fi rezolvată prin forță și numai prin forță, au avut o abordare energică. Putem spune că, în ceea ce privește independența Ucrainei, în realitățile geopolitice, acesta este un fel de indicator, o lecție?

Kirill Galushko: La sfârșitul secolului al XV-lea sau la începutul secolului al XVI-lea, Niccolo Machiavelli, un celebru clasic politic, spunea că o țară stabilă este cea care are legi bune, o armată bună și încredere în putere. Aceste principii nu au fost modificate în niciun fel în ultimii 500 de ani. Dacă am crezut că Ucraina din secolul XXI există într-o nouă epocă istorică, pentru aceasta a fost necesar ca Rusia să înceapă să existe într-o nouă epocă istorică. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că, începând cu anul 2000, standardul ideologic la care a trecut regimul lui Putin combină două formate de imperialism: sovietic și vechiul țarist-rus. Rusia și Uniunea Sovietică au recunoscut întotdeauna doar forța. Această abordare nu s-a schimbat. Și este tragic pentru noi, pentru că avem o Europă moale și o Rusie dură, iar noi suntem între ele. Dar, spre deosebire de acum un secol, avem destul de mulți aliați. Faptul că am reușit să trecem de 2014 ne oferă o perspectivă bună. Poate fi cinic, dar datorită stângăciei lui Putin, acesta i-a forțat pe ucraineni să facă o alegere și să stabilească priorități clare.

Reporter radiosvoboda.org: Sergiy Tatarinov, ce se întâmpla în Donbass în acea perioadă, existau simpatizanți ai proiectului ucrainean?

Sergiy Tatarinov: În ultimul sfert al secolului al XIX-lea au apărut germenii renașterii naționale în Bakhmut, care a fost centrul economic și istoric al Donețkului. A existat un poet, Nikolay Chernyavskiy, care a fost primul care a publicat colecțiile de poezii "Cântece de dragoste" și "Sonete din Donetsk" în regiunea Donetsk. Au existat, de asemenea, ediții unice: colecții dedicate lui Kulish. Mulți poeți ucraineni din acea vreme au fost publicați acolo. Chernyavsky, împreună cu profesorii locali și cu filiala locală, a fost fondatorul Societății de Muzică și Teatru, care a pregătit spectacole în așa-numita Casă a Poporului, cele mai multe dintre ele cu teme ucrainene în limba ucraineană. Aceștia au fost anii 1901-1914. Iar atunci când a fost sărbătorit centenarul lui Taras Șevcenko, în 1914, profesorii și elevii au mărșăluit cu portretul lui Șevcenko pe strada centrală din Bakhmut.

Reporter radiosvoboda.org: Și cât de marginale erau astfel de manifestări la vremea respectivă? Și de ce nu știm în dimensiunea istorică, în cultura de masă, despre rezistența antibolșevică din Donbas?

Sergiy Tatarinov: A existat rezistență, și nu a fost vorba de manifestări marginale de aderență la cultura, limba și poezia ucraineană. Roman Koval, Viktor Morenets și Yuriy Sych au văzut mai multe studii care menționează bakhmuțienii ce au participat activ la revoluția de eliberare națională din Ucraina. Acolo era un regiment de cazaci liberi, unde a apărut Volodymyr Sosiura. Mykola Malashko a condus o societate de studenți ucraineni. Frații Goncharenko au creat trupe de cercetași în 1909.

Reporter radiosvoboda.org: Un proiect alternativ, Republica Donetsk-Krivoy Rog a lui Fiodor Sergheev, apăruse în Donbass. În ce măsură a fost susținută de oameni?

Sergiy Tatarinov: Sprijinul pentru mișcarea de eliberare a Ucrainei sub forma Regimentului de cazaci liberi – mă refer la sprijinul rural – a fost foarte puternic. Iar Republica Donețk-Krivoi Rog a fost o republică pusă pe roți. Ideea este că, potrivit Tratatului de pace de la Brest, nu era necesar să se cedeze Donbassul altora cu orice preț. De aceea, a fost creată pe hârtie Republica Donețk-Civorojski, condusă de Fiodor Sergheev. Timp de două luni, guvernul acestei republici s-a aflat la Bakhmut. Dar trupele germane au început să atace, guvernul s-a urcat în tren și a plecat. Deci asta a fost întreaga republică.

Reporter radiosvoboda.org: Pornind de la lecțiile de acum un secol, în situația actuală, elita politică ar trebui să facă o propagandă mai activă a ideii ucrainene, este necesar să avem o armată, de unde și eroizarea figurilor din OUN și UPA, de exemplu? Pentru mințile locuitorilor din Donbas trebuie să luptăm în același mod? 

Kirill Galushko: Ar trebui să ne păstrăm istoria, dar adevărul este că cei mai mulți dintre noi nu ne cunoaștem istoria. Sunt împotriva ideii de a pune monumentul lui Bandera în mijlocul Donețkului, de exemplu. Fiecare regiune are proprii eroi și nu este o chestiune care ține de Kiev, ci de etnografii regionali și de administrațiile locale. Și în loc să importăm eroi din Ucraina de Vest, putem găsi eroii noștri locali, care au trăit acolo, au crescut acest pământ și ale căror morminte sunt acolo. Oamenii ar trebui să-și cunoască proprii eroi – întregul interviu video poate fi vizionat AICI.