La comanda șefilor PSD-PNL (adică a USL) și a ministrului plagiator al Internelor, penelistul Lucian Bode, majoritatea de strânsură din Parlament a votat la grămadă ca deținerea și consumul de cannabis să se sancționeze cu pedepse începând de la 3 ani de închisoare cu executare (atenție, NU e vorba despre comercializare, ci despre consum). Jurnalistul Virgil Burlă explică implicațiile, pe Facebook:
”Într-un avânt heirupist de sorginte sovietică, Parlamentul a votat minim 3 ani închisoare pentru deținerea drogurilor de risc, categorie în care se încadrează inclusiv cannabis-ul.
Atenție, nu doar comercializarea este pedepsită astfel, ci inclusiv transportul sau deținerea.
În condițiile în care Europa și lumea civilizată în general legalizează consumul de droguri ușoare, adunatură de strânsură de la noi umple închisorile cu tineri. Eliberează gulerele albe corupte și înfundă fumătorii de marijuana.
Aerieni și populiști, nu știu că prin votul lor vor îngroșa rândurile deținuților cu propriile odrasle sau nepoți.
Totul pentru două, trei fumuri”.