Istoria la tribunal

Recenta decizie judecătorească potrivit căreia ridicarea celor 50 de cruci "românești" din cimitirul militar zis "unguresc" de la Valea Uzului a fost ilegală, trebuind fi demolate, ne aduce încă un exemplu în ce hal au ajuns politicile memoriale în România pe final de mandat al sfinxului de la Cotroceni. Am tot spus-o, cu riscurile și loviturile de rigoare - dacă tot vorbesc unii prin târg despre "prigoană", le pot descrie cum arată așa ceva într-o țară membră UE și NATO -, iar acum mă repet în nădejdea de a se și pricepe: istoria nu se analizează, clarifică și nici momentele ei complexe nu se tranșează la tribunal. Rezervele mele principiale, exprimate cu subiect și predicat în momentul adoptării legii strâmbe 217/2015 iată că sunt din păcate confirmate.

În momentul în care se supralegiferează, ca și când cadrul existent nu ar fi suficient în ceea ce privește incitarea la ură și alte aspecte conexe, să nu ne mirăm, prin simetrie, că are loc o subcalibrare a discuției publice pe teme sensibile. Simplificat spus, în vreme ce unii invocă paușal legea, alții accentuează biografii concrete, cei dintâi prezentându-se drept democrați, antifasciști, iar ceilalți primind ștampila de nostalgici, de fasciști în adormire. Într-o asemenea atmosferă, legală și emoțională, plasați sub aripa neagră a trădării intelectualilor (Benda) sau a falsificatorilor inteligenți (Boniface), aflați așadar in guerra con il passato (Mieli), purtați de pasiunea aprigelor Deutungskämpfe (Winkler), ecouri recurente ale unui indecis Historikerstreit, noi, esteuropenii, abia ieșiți din trauma comunismului dirijist și mitoman în materie istoriografică, nu avem suficienți anticorpi, onestitatea neatingând încă nivelul minim de la care în sus am putea vorbi despre tâlcuirea cu folos, nu doar cu interes, a trecutului. Pe criterii "clasice", de hotărâți ai dubiului, precauți, dar și nonștiințifice, de carieră, putere, etnie sau afilieri nedeclarate, istoricii noștri se împart în consecință între cei care, alături de arheologi, adună mărturii și refac lent imaginea unei epoci, și cei care, fără să piardă prin arhive mai mult timp decât le trebuie, ajustează documentele pe măsura interpretării "mari" pe care o livrează de regulă după formula stilistică a demascării, a demitologizării, a adamismului, ca și cum ar fi fost martori privilegiați ai istoriei însăși, epocă după epocă, pas cu pas.

Ceea ce pare aici o descriere caricaturizată este și mai caricatural, în raport cu rolul și munca istoricului de vocație, la firul ierbii, pe subiect. Revoluție sau lovitură de stat în 1989, legionarii de ieri și cei de azi, holocaust versus gulag, sistemul concentraționar, filoantisemitism versus antifiloromânism, Monarhia, istoria diplomației românești în ceaușism, Securitatea și insecuritățile ei, relațiile cu Rusia, războiul din Ucraina - pe orice temă, istoricul năimit, tâmpit și/sau ticăloșit, posedat de certitudini, disprețuitor față de obiectul de studiu, vizionar eșuat și practicant al contrafactualității - ce ar fi fost dacă bunicul nu o întâlnea pe bunica? dar dacă legionarii ar fi păstrat puterea? - ne dă în cap cu adevărul doar de el descoperit, aflat, recuperat. Plecând de la premisa că mai toți suntem ignoranți și cu tendințe proautoritariste, el ne eliberează brutal precum stăpânul care îi bagă cu forța puiului de labrador nasul în rahatul propriu, spunând că doar astfel va învăța mica bestie unde să facă, civilizat și conform, caca. Până să fim mândri de istoria noastră, este cazul ca pentru moment să ne pută. La urma urmelor, așa arată un dresaj profesionist.

Inutil să mai spun că nivelul acesta de zisă conștiință istorică are un grad ridicat de toxicitate, că, alături de media cumpărată și mincinoasă, ea reprezintă un real pericol la adresa siguranței naționale. Ce să mai înțeleagă cetățeanul, mai ales cel din școală, în formare, plătitorul de taxe de după aceea, funcționarul sau antreprenorul, militarul sau medicul? Că este un om bun nimerit într-o țară rea. Dar că, organizat, o poate salva, de unde, iaca poznă!, inflația de salvatori, de salvamari și salvamontiști, de useriști și alți hărăziți care ne-ar ajuta în schimbul unui bagatel vot introdus într-o bagatelă cutie. Până atunci, de toate pentru toți: nostalgii reale, comunistofilii deschise, admiratori ai patriotismului celui de la Ghencea, fasciști scremuți și dacopați, duși cu capul și cu conspirațiile, călători clandestini pe corabia nebunilor, democrați feroce, atlantiști de apă dulce și europeni dezlănțuiți, putiniști și idioți utili, gardieni vigilenți, contabili preciși ai trădătorilor, autori de liste și profesori de mucava, naivi și interesați la grămadă, fraieri și deștepți, toți strâns uniți în jurul României ca puii la mameloanele cățelei-mamă. În fapt, nu ne tragem noi de la cei care se trag din Romulus și Remus, care...?

Trăiască naţia! Sus cu dânsa!