Haideți să salvăm acoperișul casei Elisabetei Rizea din Nucșoara. Haideți să ajutăm memoria să învingă uitarea! Doar noi o putem face. Statul român NU ajută cu absolut nimic

Se apropie primăvara. Lucrările de salvare a casei Elisabetei Rizea din Nucșoara ar trebui să înceapă din nou, îndată ce se mai îndreaptă vremea. E o datorie a neuitării. 

În anii trecuți, Bogdan Vârvoreanu (strănepot al Elisabetei Rizea și președinte al asociației omonime) a reușit să strângă, cu ajutorul donațiilor și prin eforturi personale, banii necesari întăririi fundației și restaurării prispei (pe care odinioară au pășit partizanii musceleni în drumul lor spre veșnicie). Dacă nu s-ar fi intervenit rapid, prispa și vechii stâlpi de susținere riscau să se prăbușească, năruind întreaga fațadă. 

De lucrare s-a ocupat o echipă de meșteri maramureșeni cu mare experiență în restaurare. Cu același prilej au fost parțial reabilitate și cele două odăi din spatele casei, care ascund o serie de vestigii uluitoare – de exemplu, patul în care a dormit Majestatea Sa Regele Mihai, într-o noapte din a doua jumătate a anilor ‘30, cu prilejul unei șezători de pomină, când a spus snoave și a mâncat porumb copt alături de țărani. La un moment dat, în timp ce vreascurile trosneau în foc, Regele i-a întrebat pe nucșoreni de ce purceii sug la țâță cu ochii închiși. 

– Le e rușine că ta-so-i porc și mă-sa-i scroafă și dă rușine ține ochii închiși!, l-a dumirit Elisabeta Rizea, după ce s-a consultat cu Gheorghe Rizea, hâtru ca un țăran cu scaun la cap, iar Regele a râs și a chemat-o în față, a așezat-o lângă el, și-a rupt în două porumbul copt și i-a oferit o jumătate. 

– Mi-a rupt porumbuꞌ lui driept în doo. Îl mănânci! Eu dint-al mieu, domnu Rege din al lui..., își amintea Elisabeta Rizea, în interviul acordat doamnei Irina Nicolau. (După ‘90, Majestatea Sa i-a redat picioarele eroinei de la Nucșoara, aranjându-i operația la Spitalul Foișor din București).

În această primăvară, Bogdan și meșterii se pregătesc pentru o nouă provocare: refacerea și consolidarea acoperișului. E o minune că până acum nu a fost smuls de vreo furtună. Și în pod sunt numeroase artefacte pe care Bogdan speră să le expună, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, în muzeul-memorial pe care intenționează să-l organizeze – bunăoară, războiul de țesut al Elisabetei Rizea. 

Estimativ, costurile necesitate de reabilitarea acoperișului (materiale+manoperă) se vor ridica la aproximativ 10.000 de euro, bani pe care Bogdan nu-i are, contul asociației fiind gol după efectuarea ultimelor lucrări. Amintesc că nici statul român și nici Casa Regală nu au ajutat cu absolut nimic acest proiect esențial pentru memoria noastră a tuturor. E nevoie de noi, dragilor. Haideți să-l ajutăm pe Bogdan să salveze casa Elisabetei Rizea din Nucșoara. Haideți să ajutăm memoria să învingă uitarea. Oricât de modică, orice donație e vitală: 

IBAN Cont RON: RO30BTRLRONCRT0383835101

IBAN Cont EUR: RO77BTRLEURCRT0383835101

IBAN Cont USD: RO81BTRLUSDCRT0383835101

SWIFT: BTRLRO22 - detalii AICI, pe site-ul oficial al proiectului. 

P.S. În odăile de sub acest acoperiș, partizanii musceleni și-au rostit teribilele jurăminte de moarte și de viață, cu o mână pe cruce și cealaltă pe pistol. Mă copleșește o imagine hieratică, desprinsă dintr-un proces-verbal de anchetă: tânărul locotenent de cavalerie Toma Arnăuțoiu scoate o hârtie din tubul lunguieț al unui cartuș de armă de vânătoare, o despăturește și o trece în mâna colonelului Gheorghe Arsenescu, probabil autorul textului, care dă glas jurământului, răspicat și cu o mină gravă, acesta fiind repetat de fiecare nou luptător al grupării. Chiar și rostită în gând, formula de final îmi face pielea de găină: 

– Jur să nu mă despart de frații mei de luptă decât după victoria finală. În caz de trădare sau de călcare a jurământului, să fiu ucis atât eu, cât și întreaga mea familie. 

Ultima frază a legământului depus de partizanul Gheorghe Mămăligă e și mai cumplită: 

– În caz de trădare sau călcare a jurământului, să fiu ucis atât eu cât și familia neamului meu, până la al nouălea neam. 

P.S.2: Elisabeta Rizea era ochii și urechile luptătorilor din munți. I-a ajutat și înainte, și după ieșirea din iadul primei perioade de pușcărie, i-a ajutat și după ce a coborât, ca de pe o cruce, mai mult moartă decât vie, șiroind de sânge și de toate spaimele noastre, jupuită de păr ca o găină de pene, din îngrozitorul cârlig al căpitanului Cârnu. În cârligul ăla am atârnat noi toți, doar că nu ne mai aducem aminte.