"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Demisia primului ministru al RM, Nataliei Gavrilița nu este o surpriză. Este un rezultat generat de forțe și interese multiple:
1. Taberele interne din PAS care se luptă pentru putere și resurse, speriate că pierd teren ele însele, nu doar partidul, asta după ce au guvernat cu un prim-ministru cotat mult sub scorul partidului, după o inflație generată în parte de bâlbâielile din politica energetică a guvernului de la Chișinău și de afacerile cu energie ale lui Andrei Spînu, care nu au făcut decât să întărească poziția separatiștilor de la Tiraspol. Plus lipsa de reforme reale și pași prea mici spre „integrarea europeană”. Unii o jelesc pe Gavrilița că a apropiat RM de Europa, dar Europa i-a cerut capul că nu a apropiat-o suficient. Plus diverse scandaluri de corupție interne. Aproape că nici nu știi cine pentru cine joacă, de fapt.
2. Ce nu înțeleg mulți cititori din România este că la Chișinău guvernarea „pro-europeană” este dirijată din umbră de înalții consilieri ai unor state din nucleul dur al UE, de ONG-uri de stânga și de propriile ambiții stataliste care fac, de fapt, jocul Rusiei perpetuând proiectul bolșevic al unui stat „moldovenesc”, ocupat de „poporul moldovenesc”, vorbitor de limbă „moldovnească”, care are o identitate „civică”, diferită de cea românească. Și din turnul lor de fildeș de mari policieni de pe Bîc consiliați „evropenește”, oamenii din PAS nu au fost capabili să aplece urechea la voci independente care le-au dat sfaturi de bine. Prea târziu!
Iar această „derivă” identitară, completată de lipsa de dezbatere de idei și pe teme de ideologii și doctrine politice, duce la o alternanță perversă a puterii la Chișinău între moldoveniștii cu galben (PAS, pro-europeni) și moldoveniștii cu roșu (comuniști, socialiști etc.). Or, după sondajele recente, cei cu roșu au un scor cam mare, care poate amenința guvernarea, iar demisia actuală, la momentul de față, îi bucură nespus. În politică totul este despre... timp: nu contează atât ce faci, ci când faci.
3. De câteva luni, americanii tot avertizează că Rusia vrea schimbarea guvernării de la Chișinău. I-au pus pe lista neagră pe marii corupți Șor și Plahotniuc, au tras mai multe sfori să se asigure că nu se întâmplă o schimbare de putere. Deși PAS a avut toate mingile posibile la fileu, parcă a refuzat în mod straniu să scape de pionii Rusiei. Sau măcar să nu le dea apă la moară...
Ieri, Zelenski a dezvăluit în fața liderilor europeni că Moscova are un plan de distrigere a Moldovei, care fost interceptat de serviciile ucrainene. Astăzi a urmat demisia guvernului de la Chișinău. Coincidență? Eu nu cred!
4. Nu de luni, nu de ieri, ci de ani de zile, cel mai mare fraier al geopoliticii și cel mai mare trădător al intereselor propriului popor este guvernul de la București, care este incapabil să influențeze corect drumul politic spre reunificare al Chișinăului. Diverși oameni politici din PNL, cum este Sorin Cîmpeanu, sunt susținători ai lui ȘOR. PSD a jucat mereu pe felie cu Plahotniuc.
În toamnă, mi s-a atras atenția „prietenește” de către un funcționar de stat că „nu este frumos că Liga Studenților critică asocierea dintre oamenii politici din România și policienii din ȘOR, pentru că România este o țară liberă și fiecare se asociază cu cine vrea!”
Iaca că nu vreau eu să se întâmple o asemenea măgărie!
Între amărâții plătiți de ȘOR să stea la cort și să protesteze în Chișinău, politicienii de la Chișinău care sunt în buzunarul finanțatorilor lor și politicienii de la București care se tem să susțină interesele naționale românești ca să „nu supere” pe cine știe cine, nu este, în esență, nicio diferență. Toți sunt slugi, toți o apă și un pământ!
Soarta Basarabiei? Mila Domnului! Căci până când la Chișinău nu se va naște un unionism luminat care să vină cu politici publice, nu cu lozinci, și până când nu vom avea la București curajul și oamenii să susținem interesele geopolitice românești, politica din spațiul pruto-nistrean va fi veșnic o scenă scoasă din Caragiale.
