DOCUMENT Prin intermediul Gazprom, Kremlinul pune bazele unei noi grupări teroriste. Multiplicarea grupului Wagner


DOCUMENT Prin intermediul Gazprom, Kremlinul pune bazele unei noi grupări teroriste. Multiplicarea grupului Wagner

Corporația rusă Gazprom Neft, al treilea cel mai mare producător de petrol din Rusia, își creează propria companie militară așa-zis privată, a devoalat Serviciul de Informații din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării. 

Șeful Guvernului Federației Ruse, Mihail Mișustin a semnat ordinul cu pricina, pe care-l redăm în cele ce urmează: 

Documentul stabilește că fondatorii organizației vor fi Gazprom Neft cu o cotă de 70% din capitalul statutar și compania de securitate privată Staff-Center cu o cotă de 30% din capitalul statutar. 

Guvernul rus pune bazele acestei organizații teroriste folosindu-se de legea "cu privire la siguranța instalațiilor complexe de combustibil și energie", care prevede că întreprinderilor din industrie li se poate acorda "dreptul de a înființa o organizație privată de securitate". 

Astfel, cursa înarmărilor continuă în Rusia în rândul principalilor jucători politici care creează în mod activ armate pseudoprivate, urmând exemplul grupării teroriste Wagner, a reliefat Serviciul de Informații din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării. 

Grupul Wagner, cel mai important grup de mercenari controlat de stat din Rusia, fondat de oligarhul rus Prigojin, participă la războiul împotriva Ucrainei alături de armata rusă regulată. 

Grupul Wagner a fost acuzat de încălcări ale drepturilor omului, cum ar fi tortură și crime extrajudiciare în Ucraina, Siria, Libia, Republica Centrafricană, Sudan și Mozambic.

Pe 6 februarie, Parlamentul Ucrainei a recunoscut grupul Wagner drept organizație criminală internațională și a cerut guvernelor străine să facă același lucru.

Mai devreme, pe 26 ianuarie, Departamentul de Trezorerie al SUA a desemnat grupul Wagner drept "organizație criminală transnațională semnificativă" și a impus sancțiuni rețelei sale de sprijin din întreaga lume.

"Personalul Wagner s-a implicat încontinuu în activități criminale grave, inclusiv execuții în masă, viol, răpiri de copii și abuz fizic în Republica Centrafricană și Mali", a transmis Trezoreria SUA. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.