O culme a împuțiciunii – KGB-istul Kirill, cel care-și spune ”patriarh”

Într-un comentariu postat pe Facebook, părintele Radu Preda punctează faptul că recentele osanale halucinante pe care Kirill i le-a ridicat lui Putin, șeful său absolut, cu ocazia celor 14 ani de patriarhat, ”sunt mai scandaloase și mai împuțite decât toate laudele pe care le poate primi un pământean de la unul care se pretinde că are fir direct cu cerul”. 

În acest context, Radu Preda reamintește ceea ce a punctat și cu alte ocazii: tăcerea asurzitoare a Ortodoxiilor locale reprezintă o sinistră formă de complicitate. Podul.ro vă prezintă comentariile părintelui: 

”Kirill, cel care își zice patriarh, nu lasă chiar nimic nespus. Posedat de certitudinile lui, convins de dimensiunea spirituală a crimei și de vocația eliberatoare a Rusiei din cele mai vechi timpuri, omul îl vede pe Putin mai ortodox decât țarii. Că unii dintre ei au fost orice, dar numai ortodocși în faptă și cuget nu, chiar nu contestă nimeni – eventual o pot face doar cei care mai cred și azi în fecioria, la noi, a lui Carol II, de pildă –, dar osanalele aduse ieri, cu ocazia celor 14 ani de patriarhat, sunt mai scandaloase și mai împuțite decât toate laudele pe care le poate primi un pământean de la unul care pretinde că are fir direct cu cerul. 

Revin obsesiv la ceea ce am tot spus, în bulă și în afara ei: tăcerea, cu excepția rară a Patriarhului Ecumenic, "vizat" nemijlocit așa zicând, a Ortodoxiilor locale, lipsa unor reacții din partea lor la pas cu evenimentele, apelul la judecată și rațiune, absența abordărilor pastoral-catehetice ale subiectului, abandonarea cumva a funcției învățătorești – se predică despre orice, în afara timpului istoric, de-a surda și de-a oarba –, toate ne transformă, tăcut și zi după zi, în complici ai mizeriei. Mai mult și mai grav: tot pe nesimțite – din "virtutea" aceasta se pare că avem rezerve nelimitate – complicitatea se topește într-un sinistru coautorat.

Ortodoxia se desparte precum sufletul de trup de pecetea ei ascetică și mistică, de liturgica ei minunată, rămânând în urmă o umbră. Nu putem chiar pe nimeni acuza că este superficial, secularizat, câtă vreme noi suntem în halul de acum, lăsând nesancționate prin cuvinte limpezi cuvintele halucinante ale unuia precum Kirill. Chiar ne dorim să fim identificați la pachet cu însuși primitivismul, cu anomismul și imoralitatea, riscând din comoditate și lașitate ca întreaga noastră apofatică să eșueze într-un insuportabil materialism: al victimelor, al mormintelor?

Of!”