Scholz, un pas înainte și doi înapoi. La scurt timp după ce a anunțat sprijinirea Ucrainei cu tancuri Leopard, cancelarul german a făcut o declarație ce-i oferă o gură de oxigen dictatorului Putin


Scholz, un pas înainte și doi înapoi. La scurt timp după ce a anunțat sprijinirea Ucrainei cu tancuri Leopard, cancelarul german a făcut o declarație ce-i oferă o gură de oxigen dictatorului Putin

După ce a decis să furnizeze Ucrainei tancuri Leopard, cancelarul german Olaf Scholz a trasat pe de altă parte o serie de linii roșii în ceea ce privește continuarea acordării de sprijin militar pentru țara invadată la scară largă de Rusia.

Prezent în Bundestag, Scholz a exclus miercuri într-un mod categoric sprijinirea Ucrainei cu avioane de luptă. 

"Am clarificat foarte devreme că nu este vorba despre avioane de luptă și fac asta și aici", a spus șeful Guvernului de la Berlin. 

Când a fost discutată chestiunea instituirii zonelor de excludere aeriană la scurt timp după începerea războiului la scară largă, Scholz și președintele american Joe Biden spuseseră: "Nu vom face asta. Și nimic nu s-a schimbat în această atitudine și nici nu se va schimba nimic".

Scholz a adăugat astăzi: "În niciun caz nu vom trimite trupe terestre. Am spus că nu va exista nicio implicare directă a soldaților NATO în războiul din Ucraina. Nu a fost cazul până acum și nu va fi cazul nici în viitor", a spus Scholz. 

"Asta a fost spus de la început, nu numai de mine, ci și de președintele american", a continuat acesta. 

Scholz a anunțat miercuri dimineață că Ucraina va primi 14 tancuri Leopard 2 din stocurile Bundeswehr. Viceministrul ucrainean de Externe, Andriy Melnyk, a cerut deja de ieri avioane de luptă. 

După anunțul Guvernului de la Berlin conform căruia va furniza Ucrainei 14 tancuri Leopard, ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a precizat că se poartă deja discuții privind un sprijin militar ce constă în avioane de luptă F-16. 

"- Acum F16?

- Da.

- Încep treaba, prietene.

Tocmai am primit o întrebare de la un coleg european. Și i-am răspuns. El știe ce să facă. Și trebuie să știi că, oricât de greu ar fi, nu trebuie să renunți niciodată. Oricât de trist ar fi, nu dispera. Este necesar să crezi mereu și să muncești din greu", a precizat Kuleba într-o postare pe Facebook. 

În privința avioanelor F-16, mai mulți oficiali americani și olandezi au vorbit public despre posibila furnizare a acestora. În timpul unei dezbateri parlamentare din 19 ianuarie, ministrul olandez de Externe, Wopke Hoekstra, a declarat că Guvernul său va analiza sprijinirea Ucrainei cu avioane de luptă F-16 dacă Guvernul ucrainean va cere acest lucru. 

Poziționarea cancelarului german de a exclude categoric, în mod public, sprijinirea forțelor ucrainene cu avioane de luptă este cel puțin bizară, oferindu-i dictatorului sângeros de la Kremlin o gură de oxigen și subminând capacitatea țărilor lumii libere de a descuraja statul agresor care poartă un război la scară largă împotriva Ucrainei începând din 24 februarie 2022. (sursa: Switzerland Times, Euromaidan Press)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.