EXPLOZIV. Documente EXCLUSIVE: cum a reușit agentul FSB-ist Iurie Roșca să infiltreze și să controleze Mitropolia Basarabiei în perioada 2002-2009. Pentru gloria Rusiei și a ”mitropoliei” lui Vladimir Cantarean, colonelul KGB


EXPLOZIV. Documente EXCLUSIVE: cum a reușit agentul FSB-ist Iurie Roșca să infiltreze și să controleze Mitropolia Basarabiei în perioada 2002-2009. Pentru gloria Rusiei și a ”mitropoliei” lui Vladimir Cantarean, colonelul KGB

La 3 aprilie 1992, câțiva deputați basarabeni din Primul Parlament au trimis memorii către Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și către Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei, în care au solicitat reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Acela a fost momentul în care s-a redeschis problema Mitropoliei Basarabiei ca parte a BOR – indiscutabil, vorbim despre un moment istoric pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Prăbușirea URSS a făcut posibilă inițierea acestui demers, deși lupta pentru recunoașterea oficială va fi crâncenă și se va întinde de-a lungul următorilor 10 ani. 

Prea Fericitul Teoctist avea să-i adreseze o scrisoare demnă lui Alexei al II-lea (care era la fel de KGB-ist cum e Kirill), în care a punctat că Mitropolia Basarabiei a fost smulsă anticanonic din trupul Bisericii-Mamă, Biserica Ortodoxă Română, somându-l pe patriarhul Rusiei să nu se opună acestei reactivări legitime. La 14 septembrie 1992, Mitropolia Basarabiei a fost recunoscută drept succesoarea spirituală, canonică și istorică a Mitropoliei Basarabiei, care a funcționat până în 1944. În fruntea Mitropoliei se află Petru Păduraru, mitropolit și exarh al Plaiurilor. Mitropolia Basarabiei funcționează în paralel cu așa-zisa ”mitropolie a Chișinăului și a întregii Moldove”, care este supusă Bisericii Ruse și e condusă de mitropolitul Vladimir (adică Nicolae Cantarean, colonel KGB / foto stânga sus). 

(Central, îl puteți vedea pe preafericitul Vladimir, adică pe colonelul KGB Nicolae Cantarean. Convocat la Ambasada Rusiei, se gătise în uniformă de polkovnic) 

Persecuțiile și abuzurile guvernărilor rusofile și moldoveniste din R.Moldova (coroborate cu acțiunile cozilor de topor ale Kremlinului) au făcut însă ca lupta pentru recunoașterea oficială a Mitropoliei Basarabiei să se întindă pe durata a 10 ani, finalmente problema fiind tranșată abia în martie 2002. Abuzurile au continuat și după acel moment, ani la rândul, și nici acum situația nu este una dezirabilă. Dacă nu mai putea opri oficializarea Mitropoliei Basarabiei, Rusia a dat curs altor tactici la care se pricepe foarte bine: infiltrarea și manevrarea.

Din a doua jumătate a anilor ’90 – și asta independent de foștii deputați ai Primului Parlament, care redeschiseră problematica Mitropoliei Basarabiei – de ”reînsuflețirea”, de banii și de soarta Mitropoliei românești din stânga Prutului se va ocupa (evidență documentată din n surse) chiar Iurie Roșca, pe atunci șef al așa-zisului Partid Popular Creștin Democrat (PPCD), și asta se va întâmpla până la finalul anilor 2000. Acum (de fapt, de ani de zile), avem o evidență de netăgăduit: Iurie Roșca este agent FSB și coordonator al Sputnik.md, dușman declarat al României și al BOR, motiv pentru care e interzis pe o perioadă nedeterminată pe teritoriul țării noastre.

Cu toate acestea, în perioada la care fac referire, mai cu seamă la cea de dinainte de 2002, Roșca reușise să păcălească cu brio autoritățile de la București, dar și pe multe personalități din dreapta Prutului, din diverse domenii, cu atât mai mult din sfera politicii și din aria serviciilor de informații, fiind considerat ”unionist” și ”produs 100% românesc”. Acum știm prea bine cât de ”unionist” și de pro-România va fi fost Roșca. 

La 4 aprilie 2001, comunistul Vladimir Voronin a câștigat președinția R.Moldova. El a beneficiat și de susținerea lui Roșca, deși aceasta nu a fost fățișă. Susținerea oficială va veni destul de curând, în 2005, când ”unionistul”, ”pro-românul” și ”creștinul” Roșca l-a votat la vedere pe comunistul, românofobul și ateul Voronin, deopotrivă cu cei mai mulți lideri ai PPCD, ba chiar a lansat și apeluri publice în sensul ăsta. După ce l-a readus la putere pe Voronin, Iurie Roșca a devenit numărul 2 în regimul acestuia (un regim anti-românesc prin excelență). Mai exact, a ajuns viceprim-ministru peste toate instituțiile de forță și de drept: servicii secrete, Miliție, Procuratură, tribunale. Dacă Iurie Roșca ar fi fost ”unionist” și ”pro-român” măcar 3% din cât se lăuda, oare i-ar mai fi dat Voronin pe mână toată această putere? Mai ajungea coordonator Sputnik.md? 

Am făcut această lungă introducere pentru ca cititorii interesați – cei mai mulți nu sunt familiarizați cu perioada aceea, nici cu numeroasele capcane pe care le presupune – să poată înțelege mai bine documentele exclusive pe care le voi publica în cele ce urmează. Mai exact, e vorba despre niște scrisori care nu au fost niciodată deferite publicității, expediate de un grup de 44 de preoți ai Mitropoliei Basarabiei, în perioada decembrie 2002-iulie 2008, care acuză, la unison, faptul că Iurie Roșca numea cu mâna lui ierarhi în cadrul Mitropoliei, aduși direct din conducerea PPCD sau din redacțiile oficioaselor partidului, deși aceștia nici măcar nu aveau studii teologice. Respectivii îl ascultau orbește pe el, nu pe mitropolitul Petru Păduraru.

Scrisorile sunt adresate Patriarhului Daniel, căruia preoții basarabeni îi sesizează pe larg situațiile, dar și mitropolitului Petru Păduraru, superiorul lor ierarhic direct, căruia îi cer să-l excludă de urgență pe Vlad Cubreacov, lider al PPCD și principal colaborator al lui Iurie Roșca, din poziția de consilier permanent cu ”misiuni speciale” în cadrul Mitropoliei Basarabiei. Mâna dreaptă a lui Roșca – Cubreacov – era consilier permanent al mitropolitului Petru Păduraru. Potrivit preoților semnatari, deciziile lui Roșca privind Mitropolia Basarabiei erau impuse prin intermediul lui Cubreacov, care gestiona și banii proveniți din România pentru reînsuflețirea instituției, acesta recurgând la presiuni, ingerințe și amenințări – se susține în scrisori. O altă scrisoare îi e adresată chiar lui Iurie Roșca. 

(Iurie Roșca, coordonator al Sputnik.md)

Documentele sunt cu atât mai interesante cu cât au fost redactate într-o perioadă extrem de tulbure – 2002-2009, când ”unionistul” și ”pro-românul” Roșca l-a adus la putere pe românofobul Voronin și i s-au dat pe mână toate instituțiile de forță și de drept, devenind unul dintre cei mai puternici oameni din R.Moldova. De remarcat și că, în 2002, a avut loc puțin spus dubioasa ”răpire” a lui Cubreacov (detalii AICI), când, cel mai probabil, acesta și-a aranjat ”răpirea” la comanda lui Iurie Roșca, pentru a da un plus electoral PPCD. Multe voci din Basarabia au acuzat asta, iar procurorii au mers pe aceeași pistă, rechizitoriul durând ani și ani. Dosarul a sfârșit clasat, nefiind niciodată soluționat.  

În scrisori, preoții nemulțumiți acuzau că, în realitate, Iurie Roșca și oamenii lui făceau jocul Rusiei și al așa-zisei mitropolii a lui Vladimir, colonelul KGB, care e supusă Patriarhiei Ruse. În ceea ce-l privește pe Roșca, e clar că preoții l-au citit cu acuratețe – anii ce au urmat au demonstrat cu prisosință că au avut 100% dreptate în tot ceea ce au spus despre el, deși atunci nu i-a ascultat nimeni, nici la București, nici la Chișinău. 

Preoții invocă în mod repetat și problematica banilor trimiși din România pentru Mitropolia Basarabiei, acuzând deturnări de fonduri. E invocat și numele lui Dan Dungaciu, care, potrivit surselor Podul.ro, a fost un vechi colaborator al lui Vlad Cubreacov la fundația ”Răsăritul românesc”, ce s-a ocupat, de-a lungul anilor, cu astfel de colectări financiare.

Anul trecut, cu prilejul acordării de distincții pentru clericii și credincioșii Mitropoliei Basarabiei, Patriarhul Daniel l-a decorat cu ”Ordinul Crucea Patriarhală” pe Vlad Cubreacov, iar pe Dan Dungaciu cu ”Ordinul Sfântul Ioan Iacob de la Neamț. Noul Hozevit”, pentru merite excepționale în susținerea Mitropoliei românești din stânga Prutului. În prezent, Vlad Cubreacov este consilier AUR în Parlamentul României. 

În cele ce urmează, public în integralitate scrisorile ajunse în posesia Podul.ro. Precizez că le-am consultat în original, dar alegem să le publicăm numai în format text, fără fotografii sau PDF-uri, la solicitarea sursei noastre, care nu vrea ca identitatea să-i fie dezvăluită din cauza adnotărilor și trimiterilor de pe documente: 

6 decembrie 2002                                             

Înalt Prea Sfinţiei Sale Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, 

Subsemnaţii, preoţi şi consilieri ai Mitropoliei Basarabiei, cu fiască supunere, Vă aducem la cunoştinţă că am rămas contrariaţi de poziţia acuzatoare a deputatului Vlad Cubreacov faţă de majoritatea clericilor Mitropoliei şi de atitudinea ostilă pe care o manifestă faţă de necesitatea urgentă a unor schimbări pozitive de ordin administrativ în interiorul    Mitropoliei Basarabiei. Totodată, Domnia sa şi-a permis de mai multe ori să Vă critice în public, în faţa clericilor şi mirenilor, acuzându-vă de inactivitate, de imoralitate şi incapacitate de a conduce o mitropolie.

În toţi aceşti ani în care Mitropolia Basarabiei nu a fost recunoscută oficial, dl Vlad Cubreacov şi-a permis să facă declaraţii şi afirmaţii importante fără acordul ÎPS Voastre şi fără consultarea consilierilor permanenţi, fapt care, după părerea noastră, a cauzat prejudicii imaginii Mitropoliei Basarabiei.

Dorim să avem un dialog edificator cu ÎPS Voastră, ca între fii şi părintele lor duhovnicesc, spre bunul mers al lucrurilor în toate domeniile de activitate ale Sfintei noastre Mitropolii, fără să fim învrăjbiţi cu ÎPS voastră şi conform art. 67 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Mitropoliei Autonome a Basarabiei, Vă rugăm să-l excludeţi, prin decizie mitropolitană, pe politicianul Vlad Cubreacov din rândul consilierilor permanenţi şi să-i cereţi să transfere cât mai urgent pe contul Mitropoliei Basarabiei banii primiţi de la Guvernul Republicii Moldova în calitate de reparaţii morale în urma procesului judiciar de la Strasbourg.

În caz de necesităţi majore, cu binecuvântarea ÎPS voastre şi aprobarea Consiliului Eparhial, dl Vlad Cubreacov ar putea îndeplini unele misiuni speciale spre binele şi folosul Mitropoliei Autonome a Basarabiei.

Cu fiiască supunere

 Semnatarii (aceiași - la următoarea scrisoare sunt enumerați cu toții)

 

Președintelui Partidului Popular Creștin Democrat, Iurie Roșca

Domnule preşedinte,

Exprimăm sincera noastră consideraţiune pentru Dumneavoastră şi pentru partidul pe care-l conduceţi, Vă admirăm şi salutăm curajul, devotamentul de care daţi dovadă în tot ce faceţi pentru neam şi pentru credinţa străbună. Vă suntem profund recunoscători pentru strădaniile DVS în ce priveşte aducerea Bisericii Neamului în cadrul legal şi nădăjduim să fim împreună în tot ce ţine de spirit şi trăire românească pe pământul strămoşesc.

Dar, totodată, ne întristează faptul că majoritatea consilierilor şi preoţilor Mitropoliei Basarabiei nu găsesc limbaj comun cu dl Vlad Cubreacov. Cu eforturi comune, iată-ne, slavă Domnului, aduşi în legalitate, de aceea dorim să ne manifestăm ca o instituţie bisericească bine închegată, cu noi posibilităţi de realizare. Considerăm că pe vechi nu se mai poate de trăit, situaţia cu obloane închise şi uşi zăvorâte nu mai poate fi tolerată.

Bineînţeles, unii slujitori se simt bine cu deprinderile din acele timpuri şi nu vor să fie deranjaţi. Chiar şi pe unele persoane din conducerea de vârf le supără mişcările  menite să învioreze activitatea instituţiei noastre ecleziastice. A lăsa lucrurile la voia întâmplării ar însemna să ne supunem unei pieiri lente, să renunţăm benevol la tot ce am realizat până acum.

E adevărat, avem probleme, îndeosebi de ordin intern, însă ele pot fi soluţionate. Cu un mic efort, ele ar putea fi aduse în albia normalităţii, aşa cum ne-am dorit în aceşti zece ani de aşteptare, dar şi de luptă pentru drepturile noastre  la autodeterminare.

O problemă de ordin intern este  şi dl Vlad Cubreacov, care, spre marele nostru regret, se consideră cheia Mitropoliei Basarabiei, cheie care închide şi deschide orice problemă după bunul său plac. Noi, slujitorii Mitropoliei, suntem ignoraţi, părerea dumnealui e lege şi altfel decât spune el nu poate fi. Până şi de întocmirea majorităţii documentelor tot el se ocupă.

Îi purtăm respect dlui Cubreacov pentru tot ce a făcut întru înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, dar considerăm că în toate trebuie să existe o măsură.

Aceasta fiind situaţia, Vă propunem să discutaţi cu dl Cubreacov pe marginea obiecţiilor expuse în acest memoriu, rugându-l să nu intervină în problemele de administrare a Mitropoliei Basarabiei ce nu ţin de competenţa sa şi să se limiteze doar la prerogativele pe care i le acordă permanenţa sau Mitropolitul.

I-am fi recunoscători dlui Cubreacov dacă nu ar agrava  situaţia, pentru că ar putea duce la confruntări, iar noi nu dorim acest lucru. Ar fi bine  ca soluţionarea problemelor din interiorul Mitropoliei să fie lăsată în seama noastră, a slujitorilor, după cum şi problemele din interiorul partidului e firesc să le soluţionaţi Dumneavoastră, fără amestecul unor forţe din exterior sau al Mitropoliei Basarabiei. În caz contrar, şi unii, şi alţii nu vom face decât să prejudiciem propria imagine, lucru pe care, la sigur, nu ni-l dorim. Îndeosebi acum, în preajma alegerilor şi altor evenimente delicate, când de eşecurile noastre s-ar bucura şi ar profita oponenţii noştri.

Cu profund respect şi înaltă apreciere, ai Dumneavoastră rugători către Domnul, membrii Consiliului eparhial al Mitropoliei Basarabiei, preoţi şi protopopi:

Pr.  Vlad Mihăilă, Pr. Vasile Petrov, Prot. Ioan Ciuntu, Pr. Anatolie Goncear, Pr. Veaceslav Marian, Prot. Nazarie Ochişor, Pr. Ioan Vrânceanu, Pr. Galben Roman, Pr. Al. Furdui, Pr. Gheorghe Ioniţă, Pr. Nicolae Ioniţă, Pr. Nicolae Lebedenco, Arhim. Marcu Ghimciuc, Arhim. Porfirie Dobre, Ierom. Natanael Prisăcaru, Prot. Mihail Golban, Pr. Marcel Corja, Pr. Stoica Gheorghe, Prot. Anatolie Bălan, Pr. Teodor Botezatu, Prot. Petru Botezatu, Pr. Andrei Beregoi, Prot. Nicolae Grosu, Pr. Grigore Surchicean,

Din încredinţarea susnumiţilor,

Protoiereu mitrofor Petru Buburuz,

Consilier administrativ al Mitropoliei Basarabiei

 

 

Marţi, 10 decembrie 2002

Dlui Vlad Cubreacov, Sediul Mitropoliei Basarabiei, Chişinău 

Domnule Cubreacov,

Subsemnaţii, preoţi ai Mitropoliei Basarabiei, reuniţi în Grupul de iniţiativă, vă aducem la cunoştinţă că am rămas contrariaţi de poziţia dvs acuzatoare faţă de majoritatea clericilor Mitropoliei şi de atitudinea ostilă pe care o manifestaţi faţă de necesitatea urgentă a unor schimbări pozitive de ordin administrativ în interiorul Mitropoliei Basarabiei, deşi în anii precedenţi deseori l-aţi criticat pe mitropolitul nostru, ÎPS Petru, şi anturajul său în faţa clericilor şi mirenilor, acuzându-l în public că nu activează, că este imoral şi incapabil de a conduce o mitropolie. Această atitudine duplicitară a DVS ne face să credem că nu urmăriţi binele Bisericii Române în Basarabia, ci numai interese politice şi personale meschine.

Având în vedere cele de mai sus, Vă rugăm insistent să  încetaţi campania de ameninţare, intimidare şi presiune psihologică asupra preoţilor semnatari ai Memoriului din 22 noiembrie curent (2002), pe care o faceţi personal, prin telefon şi împreună cu arhimandritul Andrei Caramalău. Cerem să vă retrageţi declaraţiile făcute împotriva preoţilor semnatari, să nu dezinformaţi conducerea superioară a Bisericii Ortodoxe Române şi să nu influenţaţi negativ ierarhul nostru, cu care dorim să avem un dialog edificator, ca între fii şi părintele lor duhovnicesc, spre bunul mers al lucrurilor în toate domeniile de activitate a sfintei noastre Mitropolii a Basarabiei.

În cazul în care veţi persista în neadevăr, veţi dezbina şi învrăjbi preoţii cu ierarhul lor, veţi continua lupta împotriva bunei organizări şi redresări a sfintei Biserici Române din Basarabia – fapte calificate drept PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT, care nu se iartă – vom fi nevoiţi să ne adresăm forurilor superioare ale Bisericii Ortodoxe Române cu rugămintea să fiţi EXCOMUNICAT şi vom face declaraţii publice în presa din Republica Moldova şi România despre implicarea Dvs  brutală în problemele interne, canonice şi administrative, ale Bisericii din Basarabia.

Nu credem că este necesar să vă amintim despre faptul că mulţi preoţi şi mireni din Republica Moldova sunt dispuşi să mărturisească public fapte reprobabile din viaţa Dvs şi credem că este în interesul tuturor să păstrăm o imagine pozitivă a persoanelor care, într-un fel sau altul, au fost şi mau sunt legaţi de Mitropolia Basarabiei.

Cu alese sentimente de preţuire,

Grupul de iniţiativă  2002

Semnăturile-aceleaşi

 

Iulie, 2008

Prea Fericite Părinte Patriarh Daniel,

Un număr tot mai mare de clerici şi mireni aşteaptă în continuare ca Mitropolitul Basarabiei Petru Păduraru să-i onoreze cu un răspuns la Memoriul din 10 iunie 2008, semnat la început de 35 de preoţi, iar până acum de 44 de preoţi din cei 104 preoţi ai eparhiei noastre, Mitropolia Basarabiei.

Suntem puşi într-o situaţie delicată: pentru că nu dorim să dăm publicităţii documente ce ţin de viaţa internă a Mitropoliei (memorii depuse de-a lungul anilor, proteste, procese verbale), organele de presă – EUTV şi Flux – ale Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), partid vizat în aceste memorii, răstălmăcesc orice gest al nostru, dezinformând atât cititorii şi telespectatorii din R. Moldova, cât şi pe cei din România şi diaspora. Întărindu-se în minciună, chiriarhul şi consilierul eparhial pe probleme externe Vlad Cubreacov au început să trimită scrisori: unuia îi aduce la cunoştinţă că nu mai este protopop de Chişinău, altora că au fost destituiţi din alte funcţii etc. Pe de altă parte, anunţă prin comunicate de presă că nu vor tolera „comportamentul violent şi cerinţele nestatutare” ale „unui grup de 8 preoţi răzvrătiţi” din Mitropolia Basarabiei. De când au început să-şi aducă aminte că există un Statut al BOR şi al Mitropoliei Basarabiei? De când memoriul trece drept formă de  violentare a aproapelui?

Clericii semnatari ai Memoriului, care au primit copia scrisorii Mitropolitului Petru din 12.06.2008, scrisoare adresată de fapt Prea Fericirii Voastre, sunt indignaţi de tonul şi conţinutul ei, dar totodată mulţumesc  Domnului pentru că a făcut să iasă adevărul din chiar gura păcătosului. În loc să evite a se amesteca, pentru ca să nu-l putem învinui în continuare, dlVladimir Cubreacov, vicepreşedintele PPCD, fost şef al secţiei Culte la Ministerul Culturii şi Cultelor,  şi apoi „consilier cu misiuni speciale” al Mitropoliei Basarabiei, a ticluit încă un text în cel mai pur stil al anilor ‘50, pe care ÎPS Petru l-a semnat, nu se ştie din ce motive. Dacă mitropolitul ar fi autorul acestei note informative scrisă în stil KGB-ist, ar fi şi mai grav. Am vrea să ne edificăm în privinţa  necesităţii acestui fel de consilier, întâlnit de obicei în cadrul MAI. În ce mitropolie din ţară  există consilier laic cu misiuni speciale şi ce fel de misiuni sunt acelea?

Textul de 6 pagini al scrisorii din 12.06.2008 ar putea fi trecut la rubrica „No comment”, dacă nu ar avea pretenţia că prin aceste insinuări murdare ni s-a răspuns la Memoriul din 10.06.2008. În realitate, cineva apelează fără frică la procedeul comunist de substituire a temei abordate de noi prin sugestii perfide făcute Patriarhului Daniel, de parcă Prea Fericirea Sa ar avea nevoie de ajutor la descifrarea memoriului nostru. Gestul este cu atât mai condamnabil, cu cât este mai mare numărul de preoţi care au primit copia acestei obraznice scrisori, adresată de mitropolitul nostru Patriarhului României. Nu vedem cu ce scop ne-a parvenit şi nouă copia, decât ca să ne intimideze prin dispreţul faţă de Biserică, de Patriarh şi de preoţime în general.

Cum e posibil ca un ierarh să se desolidarizeze de preoţii săi şi să-i bănuiască de influenţe politice, tocmai când aceştia caută căi de evitare a servituţii faţă de politicieni? Oare lupta acestor preoţi cu forţele care pun piedici la ieşirea de sub jurisdicţie rusă nu este un argument al bunei lor credinţe faţă de Biserica-mamă? De ce mitropolitul nostru îi simte mai aproape pe politicieni ca Vladimir poreclit „Curveacov”, lider al unui partid  care şi-a trădat electoratul anticomunist prin parteneriatul cu comuniştii? Agenţii lui sunt toleraţi în bisericile Mitropoliei Basarabiei ca discreţi supraveghetori sau consilieri parohiali responsabili de finanţe. Şeful lor, Vladimir Cubreacov, nu calcă în schimb pragul bisericii, el fiind cunoscut, după mărturiile multor colegi, ca fiind un ateu convins.

Presupunem că mitropolitul nostru nu ştie istoria partidului comunist, şi anume că strategia Fronturilor Populare (numele cel mai cunoscut al PPCD) era trasată încă din 1935 de Komintern, la un congres  din acel an, la Paris. Dar ÎPS Sa nu poate să nu observe cu ce cuvinte lăuda Vladimir Socor mai dăunăzi, în toată presa, acest partid: ”Am salutat faptul că PPCD s-a transformat dintr-un partid naţional român din BASARABIA într-un partid european în Republica Moldova”. Euroconformismul PPCD, atât de des invocat demagogic de deputatul Vladimir Cubreacov, vine pe filieră comunistă şi este foarte lăudat şi de preşedintele  comunist Vladimir Vornin şi, în taină, chiar de Mitropolitul „ÎNTREGII” Moldove, Vladimir Cantarean. 

Ca mijloc de intimidare, campania de presă declanşată de PPCD împotriva semnatarilor Memoriului din 10.06.2008 se face cu consimţământul mitropolitului nostru. Ne simţim jigniţi de faptul că, deşi îl implorăm să nu transforme Mitropolia Basarabiei  în marioneta PPCD, ÎPS Sa ne răspunde  chiar prin intermediului cotidianului Flux al partidului comunist numit Frontul Popular, apoi PPCD. Deschizi  acest ziar şi Mitropolitul Petru te priveşte de acolo ca un ostatec. 

Tot aşa s-a comportat arhiereul nostru şi la cele câteva (în aproape douăzeci de ani) Adunări Eparhiale: flancat de preoţi PPCD-işti, hirotoniţi de regulă înainte de a face studii teologice. Aceste indulgenţe pentru membrii PPCD (tot în stil comunist, cu obişnuinţa lor de a face peste noapte preoţi din instructori politici şi tractorişti), sunt strigătoare la cer, ATÂTA TIMP CÂT absolvenţii basarabeni ai facultăţilor de Teologie din Ţară sunt refuzaţi sau ghidaţi spre Mitropolia Moldovei de sub jurisdicţie rusă. 

Acţiunile recente de intimidare împotriva clericilor din Ungheni, care vor să adere la Mitropolia Basarabiei de sub jurisdicţie română, au fost executate, tot la ordinul lui Cubreacov, de preoţi cunoscuţi pentru aderenţa lor la PPCD, doi dintre ei hirotoniţi  înainte de a face studii teologice: pr. Valeriu Matceac, consilier administrativ bisericesc  şi Andrei Deleu, fost jurnalist în presa PPCD, devenit subit diacon şi şef al cancelariei Mitropoliei Basarabiei, hirotonit recent, deşi nu are studii teologice.

Recent, după protestul nostru, mitropolitul şi-a ales noi consilieri, tot dintre PPCD-işti. În scrisoarea către Patriarh, din 12.06.2008, enumeră însă partidele de opoziţie, pe lista cărora a găsit pe câţiva preoţi dintre semnatarii memoriului. Prin aceasta mitropolitul Petru face deosebirea nu numai între PPCD-işti şi alte partide, ci şi între PPCD-iştii care au părăsit formaţiunea în semn de protest faţă de infiltrările comuniste şi PPCD-iştii care păstrează ataşamentul faţă de partid, chiar şi după ce acesta şi-a dat pe faţă arama comunistă.

Conform hotărârilor din 1996 şi 2000 ale Sfântului Sinod al BOR, clericii pot candida , cu aprobarea chiriarhului, ca independenţi, urmând să fie suspendaţi din activitatea parohială pe durata mandatului. În cazul Mitropoliei Basarabiei însă, nu vorbim despre acest fel de a face politică militantă, ci despre infiltrarea reprezentanţilor unui partid în structurile de conducere ale eparhiei şi parohiilor, cu scopul de a surpa pe dinăuntru prin ideologie comunistă şi a-şi asigura profituri necuvenite din activitatea Bisericii. 

Durerea noastră s-a ridicat la cer când am înţeles că dl Cubreacov a fost nesincer din start şi, cu toate că este acum demascat, se ţine ca o zgaibă de Biserica pe care o urăşte, numai pentru a-i face rău în continuare. Paginile pline de ură din  Flux şi „măsurile” de răzbunare pe care le ia cu consimţământul mitropolitului ne deschid ochii asupra motivelor pentru care Cubreacov a ţinut din start ca Mitropolia Basarabiei să fie autonomă şi de stil vechi. S-a infiltrat între preoţii care au cerut reactivarea Mitropoliei Basarabiei şi doreau o autonomie a Bisericii faţă de puterea lumească. Upolnomoşnicul Cubreacov interpretează însă autonomia ca posibilitatea de a scăpa de controlul şi exigenţele de organizare a eparhiilor Bisericii Române.  Din aceleaşi viclene  calcule  Cubreacov îl implora pe Patriarhul Teoctist să  salute  fără întârziere independenţa declarată a R. Moldova în 1992, interpretată de PPCD-işti ca independenţă faţă de patria-mamă. 

Concluzia preoţilor care au citit scrisoare din 12.06.2008 a Mitropolitului Petru este că ierarhului nostru nu-i convine aderarea noilor parohii din raionul Ungheni la Mitropolia Basarabiei, căci astfel depăşim fără să vrem scenariul PPCD-ist, care preconiza o mitropolie mică şi slabă – formă fără fond, cum a fost şi aşa-zisa opoziţie politică PPCD-istă, distrusă de aceeaşi troică: Iurie Roşca, Vladimir Cubreacov, Ştefan Secăreanu. Aceşti criptocomunişti sunt specializaţi în a ghida nemulţumirile maselor  către o revoltă fără noimă, pentru a detensiona  şi pulveriza Mişcarea Naţională. Ei au distrus generaţia tânără cu marşurile lor pe fundalul strigătelor „Trăiască, Trăiască, Trăiască! Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, adică Unirea împărţită-n trei.

De ce activismul creştinilor este salutat de Cubreacov numai la etapa desprinderii de Patriarhia Rusă şi complet descurajat din momentul aderării la Mitropolia Basarabiei? Pentru că acest comunist mascat este interesat numai de conflicte interminabile şi fără sens, căci mulţi sunt împinşi înapoi la Vladimir al „INTREGII” Moldove, de sub jurisdicţie rusă. Cu o sută de parohii faţă de 1200 ale Mitropolitului Vladimir Cantarean, pe jumătate ucrainean, devotat Moscovei, Mitropolia Basarabiei este controlată uşor de upolnomoşnicul  Vladimir, cheia MB. Pe fundalul indiferentismului nostru înfloresc afacerile şi fraudele la care se dedau conducătorii oficiali şi neoficiali ai Mitropoliei Basarabiei. Cel mai nedorit de ei lucru ar fi ca Patriarhia Română să trimită un inspector bisericesc, pentru verificarea modului în care au fost administrate fondurile primite de Mitropolia Basarabiei din România în toţi aceşti ani. Atunci s-ar vedea că „patriotismul” unora ca Vladimir Cubreacov a costat foarte mult. Avem noi oare dreptul să fim informaţi: la cine se află acum banii datoraţi de R.Moldova Mitropoliei noastre după câştigarea procesului la CEDO?

Episodul cu CEDO este speculat cel mai mult, dar este cel mai puţin convingător. Am putea folosi aici eşafodajul de argumente al  lui Eminescu în legătură cu cedarea în 1878,  a doua oară, a Basarabiei  istorice ruşilor, ca o condiţie a recunoaşterii independenţei României. 

După ce un număr atât de mare de persoane din RM au ajuns să-şi apere drepturile prin apelarea la CEDO, a-l prezenta pe Cubreacov ca pe singurul care a nimerit Strasbourgul este ridicol. Deputaţi din Parlamentul din Chişinău au dat mărturie despre gestul incalificabil al PPCD-iştilor de a fi părăsit sala în momentul votării atunci când aici, acasă, înainte de 2002, erau şanse de legalizare a Mitropoliei Basarabiei. Ei doreau  nişte bani, euroconformismul lor avea un  subtext bănesc. 

Şi dacă a fost legalizată de stat, ce s-a schimbat? Dacă se condiţionează activitatea Mitropoliei Basarabiei de recunoaşterea oficială a statului, constatăm că din 2002 nu suntem mai puţin persecutaţi, chiar dacă suntem înregistraţi de Ministerul Justiţiei. Iar secte, care decenii la rând s-au aflat în ilegalitate, desfăşoară o activitate nestingherită de stat şi nici chiar de Biserica Ortodoxă. Am fost martori trişti şi neputincioşi ai eforturilor lui Cubreacov de a face ca problema Mitropoliei Basarabiei să ajungă anume la CEDO, pentru că este în interesul acestui deputat să mimeze activităţi de anvergură. Biserica Ortodoxă a fost însă lovită de CEDO în 2002, prin condiţionarea de a fi schimbată Legea Cultelor (opera lui Cubreacov) în şi mai rău, în sensul acordării unor drepturi şi mai mari celor mai agresive minuscule secte care s-au pripăşit în R.Moldova, stat care tolerează orice, cu excepţia românismului.

Prea Fericirea Voastră,

Noi suntem clerici şi nu vrem să recurgem la calomnie, la alte metode perfide de manipulare, utilizate pe larg de presa PPCD şi de cei care lustruiesc de mulţi ani imaginea acestui partid în presa românească (Victor Roncea, Dan Dungaciu, Mihai D. Gheorghiu şi alte persoane care se laudă cu strategiile lor de „sprijinire” a românilor din Basarabia). Ne jigneşte faptul că semnatarii Memoriului sunt etichetaţi ca diversionişti, complotişti şi calomniatori chiar şi în scrisoarea oficială pe care Mitropolitul Basarabiei V-a expediat-o (dacă nu cumva este o înscenare şi de fapt nu V-a adresat nici o scrisoare). Scopul scrisorii  din 12.06.2008 este evident: ponegrirea clericilor şi nu a salvării Mitropoliei de politicieni milionari, care creează dovezi paralele pentru a ascunde adevărul în ceea ce priveşte îmbogăţirea lor peste noapte. Am urmărit presa PPCD-istă, ca să vedem cum ațâţă ea  împotriva noastră pe unii preoţii mai izolaţi de prin sate: cumpăraţi sau de frică, ei  îşi exprimă „ataşamentul” faţă de Mitropolitul Petru în ziarul de partid Flux, dar nu neagă nici ei că „într-adevăr este o problemă” şi „totuşi nişte schimbări sunt necesare”. Noi dorim ca Mitropolia noastră să funcţioneze ca orice altă mitropolie ortodoxă din Ţară, având o structură clară, bine determinată după statutul BOR şi nu ca o firmă condusă de un director cu apucături dictatoriale. Mascată făţarnic, această criză se va adânci şi atunci urmările vor fi grave.

Se insinuează şi în presa PPCD, şi în scrisoarea din 12.06.2008, că unul din subiectele de „maximă iritaţie” pentru semnatari ar fi „chestiunea eparhiilor istorice”. De ce Cubreacov pune pe tapet  problema înfiinţării unor episcopii sufragane cât mai repede după alegerea noului Patriarh şi fără ca preoţii să ştie despre această intenţie? Scopul este provocarea  de noi ostilităţi  între patriarhii prin acest paralelism jurisdicţional, dar şi, din teama că preoţii îl vor izgoni din  dreapta mitropolitului, încearcă să împingă mai repede în scaune  episcopale noi PPCD-işti, cât timp Patriarhul nu s-a  informat în privinţa lucrăturii de partid din Mitropolia Basarabiei. Acesta este scopul final: în fiecare orăşel din Republica Moldova trebuie să fie câte doi episcopi  (unul sub jurisdicţie rusă, altul sub jurisdicţie română), care să se certe – asta pentru ca oamenii să identifice Biserica cu scandalul.

În 1917 patrioţii noştri au lucrat discret şi eficient; acum cei cu misiuni speciale  „lucrează” zgomotos şi fără niciun folos, ba chiar compromit şi distrug cele mai sfinte idealuri ale românului basarabean.

Considerăm că problema acestei Mitropolii a Basarabiei a fost pusă greşit mai demult, chiar după Marea Unire, iar Cubreacov alege anume acele opţiuni greşite, pentru a culege ultimele consecinţe în scop antiunionist. Dl Cubreacov, autorul scrisorii din 12.06.2008, fiind preocupat mai mult de amprentele şi stilul în care se exprimă semnatarii Memoriului, nu cunoaşte istoria BOR (nu vrea s-o recunoască) şi nici noţiunea de „sufragan”. Şi este atât de încrezut că nici alţii nu cunosc aceste lucruri, încât afirmă cu viclenie în acea scrisoare că „orice altă abordare exprimă punctul de vedere rusesc”. Ce vrea să însemne în concepţia lui Cubreacov „Mitropolia Basarabiei cuprinde  4 eparhii sufragane”?

Ştim că tot teritoriul dintre Prut şi Nistru a făcut parte  din eparhia sufragană de Huşi a vechii Mitropolii istorice a Moldovei. Le-ar fi stat bine basarabenilor, măcar de formă, să menţioneze acest lucru în procesul Marii Uniri de la 1918, şi să  scoată  în evidenţă tendinţele de reunire şi nu să persevereze în tendinţe separatiste în anii 1918-1919, cât a fost aici arhiereu Nicodim Munteanu, episcopul de Huşi.

După 1812 şi după 1990, eparhia nouă, creată sau reactivată în acest teritoriu înstrăinat de Biserica mamă nu trebuie considerată istorică, fiind croită de ruşi, din raţiuni de ordin politic şi nu administrativ-bisericesc. Acum această Mitropolie Autonomă a Basarabiei, de stil vechi, care nu are nici cea mai elementară organizare, care a ajuns în starea că păstorul ei trebuie să se alfabetizeze în probleme de statut şi organizare de circumscripţii pentru alegerea membrilor Adunării Eparhiale, înfiinţează peste noapte nişte episcopii pe care le numeşte istorice, fără să le reia măcar numele, dacă nu şi spaţiul canonic din perioada interbelică. De ce ? Pentru că PPCD-iştii au nevoie să-şi pună în aceste scaune oameni, cât mai mulţi oameni de-ai lor, aşa cum a procedat şi Mitropolitul Vladimir cu cei 5 episcopi comunişti ai săi. Avem o minusculă Basarabie (faţă de cea din 1812) şi aceea plină de camilafce albe şi cu mitroforie generalizată,  şi bolnavă de rusofilie până la trădare.

Mitropolia Basarabiei avea până în 1944 o singură episcopie sufragană, cea a Cetăţii Albe- Ismail, reactivată  acum ca Episcopie a Basarabiei de Sud.  Cea mai mare parte a episcopiei păstorite de sf. ier. Dionisie Erhan şi de  ierarhul Antim Nica până în 1944 se află acum în statul Ucraina. La 24 iulie 2008 liderii PPCD participau la conferinţa de la Kiev cu genericul „Dialogul regional dintre Biserica Ortodoxă şi grupul PPE”. Au vorbit ei oare despre recuperarea episcopiei Cetatea Alba-Ismail de la Biserica Ucrainei? Nicidecum, deşi asta nu înseamnă retrocedări teritoriale.

Legea de organizare bisericească din 1925 ridica Chişinăul la rang de mitropolie, dar cu o sferă jurisdicţională restrânsă comparativ cu episcopia din perioada ţaristă. Episcopia Hotinului, cu centrul la Bălţi, înfiinţată în 1923, trecea sub jurisdicţia Mitropoliei Bucovinei. Episcopii de Bălţi – Visarion Puiu şi Tit Simedrea – au condus această  eparhie sufragană, de unde au fost avansaţi apoi ca mitropoliţi la Cernăuţi. 

De ce Chişinăul se afla în relaţii înăsprite cu ierarhii de la Cernăuţi? Din cauza prea marilor pretenţii ale basarabenilor de a dicta Sfântului Sinod Român cum trebuie aleşi arhiereii locului, după criterii separatiste, de patriotism local, şi nu după statutul  BOR. Şi actualii propagandişti ai celor „4 eparhii istorice”, sub umbrela Autonomiei vor să-şi aranjeze nişte afaceri cu oamenii lor puşi în 4 locuri. După ce şi l-au văzut instalat pe episcopul de Bălţi, Antonie Telembici, tot dintre redactorii devotați din presa PPCD-istă, inclus nu întâmplător şi în echipa „luptătoare” pentru  scumpele drepturi acordate de CEDO, acum vor fi mai mulţi ca să câştige încă un proces la CEDO, pentru  recăpătarea şi exploatarea averilor Mitropoliei Basarabiei. Lăcomia liderilor PPCD-işti pentru averi este deja cunoscută. Unul din ei, spirit justiţiar, explica pentru  cei nedumeriţi: ”Partidul comunist are Mitropolia Moldovei, iar noi,   PPCD – Mitropolia Basarabiei”. Cu alte cuvinte: unde nu s-a impus comunismul hard, a reuşit comunismul prin metoda soft.

Mulţi dintre preoţii semnatari ai Memoriilor din 2002 şi 2008 au fost nevoiţi să plece din R. Moldova sau să se întoarcă în Mitropolia Moldovei de sub jurisdicţie rusă. Concluzia lor a fost că cine scapă la noi de dracu, numaidecât dă peste tată-său.

În scrisoare citată  suntem învinuiţi de amestec „în treburile unor eparhii”, care nu există decât pe hârtie („episcopia” din Transnistria, cică şi-ar fi reluat activitatea din 2005), ca şi seminarele şi facultatea de teologie inexistente la Chişinău, ca şi presa bisericească a Mitropoliei Basarabiei. Semnatarii Memoriilor din 2002 şi 2008, care trag clopotele simţind capturarea Bisericii din Basarabia de către partidele comuniştilor şi criptocomuniştilor, nu mai au putere fizică şi morală să reziste. Aproape resemnaţi, constatăm că „binele” făcut în 1992 de episcopul de Bălţi  Petru Păduraru a fost făcut rău, iar răul făcut de ÎPS Sa împreună cu upolnomoşnicul Vladimir Cubreacov a fost făcut bine”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.