Viața, opera și închisorile sovietice ale regizorului avangardist Sergii Parajanov. ”Sunt un armean care s-a născut la Tbilisi și a fost în închisorile rusești pentru naționalism ucrainean”, obișnuia să se descrie regizorul. Galerie FOTO / Anna Neplii

Opera sa a fost admirată de Yves Saint Laurent, iar Louis Aragon l-a apărat cu patimă. A iubit atât de mult creativitatea, încât a deschis o școală de pictură într-una din închisori. I-a prezentat lui Frederico Fellini un medalion făcut în pușcărie din capacele unor sticle de lapte. Cel mai faimos film al său – ”Caii sălbatici ai focului” – a intrat în Cartea Recordurilor în ceea ce privește numărul de premii. Vorbim despre ucraineano-armeanul Sergii Parajanov, regizor avangardist de film.  

Parajanov e cunoscut ca reprezentant al valului cinematografiei poetice. El a fost cel care a început ”genul colajului” în artele vizuale ucrainene. S-a născut la 9 ianuarie 1924, în Tbilisi, Georgia. A învățat la conservatorul local, apoi a urmat cursurile Institutului de ingineri al Facultății de inginerie civilă. În 1946, Parajanov a fost admis la Institutul Rus de Cinematografie, mentorii săi fiind scenariștii Oleksandr Dovzhenko și Igor Savchenko.   

În 1955, Parajanov avea să filmeze primul lungmetraj – ”Andriesh” –, pelicula fiind bazată pe scurtmetrajul său de absolvire realizat la studioul de film Dovzhenko din Kiev. 

Până în 1960, Parajanov a mai regizat trei filme – ”Primul bărbat”, ”Rapsodia ucraineană” și ”Floarea pe piatră”. Cu toate acestea, nimeni nu a recenzat și nici nu a evaluat primele sale patru producții, criticii comportându-se ca și cum acestea nici n-ar fi existat. Nimeni nu anticipa remarcabila devenire artistică a lui Parajanov. 

În 1966, Sergii Parajanov a realizat o adaptare cinematografică a romanului ”Umbrele strămoșilor uitați”, scris de Mykhailo Kotsiubynsky, care avea să devină unul dintre cele mai importante evenimente ale cinematografiei sovietice. Filmul ocupă primul loc în toate topurile privind cele mai bune filme ucrainene. Universitatea Harvard l-a inclus pe lista filmelor obligatorii pentru studenți. A fost admirat de Martin Scorsese și Frederico Fellini. Filmul a facilitat o reflectare a culturii ucrainene tradiționale autentice.  

”Când Parajanov a venit în regiunea Huțul, a văzut o viață complet diferită, a văzut același lucru despre care a scris și Kotsiubynsky. Cu ajutorul abilităților sale artistice, Sergii Parajanov a reușit să arate regiunea așa cum a simțit-o. A arătat viața de zi cu zi a oamenilor, munca în apropierea animalelor, tradițiile, urările de sărbători, colindele ș.a.m.d.. A punctat că oamenii se puteau asigura cu mâncare și îmbrăcăminte fiindcă aveau pământurile lor pe care le lucrau”, a explicat Halyna Mokan, ghid al Muzeului ”Parajanov” din Verhovyna (regiunea Ivano-Frankivsk).  

(Muzeul filmului „Caii sălbatici ai focului”. Sergii Parajanov a locuit aici în timpul filmărilor)

Întrucât lungmetrajul ilustrează pe viu dragostea de libertate a ucrainenilor și nesupunerea lor, autoritățile sovietice au început să exercite presiuni asupra lui Parajanov. La acel moment, represiunile active împotriva intelectualității ucrainene abia începeau. 

Mai mult, în preludiul primei proiecții a filmului a avut loc un protest al disidenților. Scriitorul Ivan Dzyuba s-a urcat pe scenă și a avertizat: ”Avem o vacanță mare, dar și o durere mare. În Ucraina a început arestarea tinerilor artiști!” Simultan, Vyacheslav Chornovil și Vasyl Stus s-au ridicat în sală, cerând tuturor care nu sunt de acord cu politica sovietică să facă același lucru. Dintr-un total de aproximativ 800 de oameni, s-au ridicat 50-60. Pentru a liniști spiritele, angajații cinematografului au stins rapid luminile și au început difuzarea filmului. Imediat după aceea, filmele lui Parajanov au fost interzise iar el a fost arestat și condamnat la ani grei de pușcărie politică.  

”Autoritățile sovietice au fost revoltate de spiritul naționalist descris în film. Consecințele acestui fapt s-au dovedit abominabile. Persecuții, arestări, închisoare, operațiuni de kompromat – toate astea au dus la distrugerea lui Parajanov ca persoană, iar mai târziu au provocat nu doar moartea lui, ci și a unor rude ale sale. Reacția la film s-a dovedit negativă, fiindcă a fost făcut după cum a simțit creatorul, nu după cum ar fi vrut autoritățile sovietice. A înfățișat viața așa cum era cu adevărat”, a precizat Halyna Mokan. 

Ulterior, Sergii Parajanov a fost arestat de mai multe, trecând prin beciuri ale ororii și prin diverse închisori sovietice. De regulă, acuzația predilectă era de ”naționalist ucrainean”, însă cu o ocazie a fost acuzat și de ”homosexualitate”. 

”Sunt un armean care s-a născut la Tbilisi și a fost în închisorile rusești pentru naționalism ucrainean”, obișnuia să se descrie Parajanov. 

După numeroase eforturi, comunitatea internațională și scriitorul Louis Aragon au reușit să-i forțeze pe sovietici să-l scoată din închisoare, însă regizorul a rămas sub supraveghere până la finalul vieții, fiind supus la multe persecuții. Pentru a nu înnebuni, în perioada de închisoare Parajanov a desenat enorm și a făcut colaje din resturile găsite, precum și un medalion din capacele sticlelor de lapte. În prezent, toate acestea sunt păstrate în muzeele din Erevan.  

(Colaj)

Pe când se afla în pușcărie, Parajanov a primit scrisori de susținere de la Yves Saint Laurent, care îi aprecia foarte mult filmele. Ulterior, regizorul avea să-i ofere designerului un album cu diverse colaje individualizate. Albumul este expus în muzeul-apartament al lui Yves Saint Laurent din Paris. 

(Colaj)

Adaptarea cinematografică a poveștii lui Kotsiubynsky nu a fost singurul lungmetraj regizat de Parajanov care a impresionat critica de film la nivel internațional, stârnind nemulțumirea autorităților sovietice. În 1968, criticii au remarcat și filmul dedicat poetului armean Sayat-Nova. Această producție ilustrează dragostea lui Sergii Parajanov pentru ceramică, grafică și pentru tot ce înseamnă recuzită. În filmele sale ulterioare, obiectele joacă deseori roluri nu mai puțin importante decât cele ale personajelor. Asta și pentru că, în copilărie, tatăl său va fi fost anticar, Sergii învățând de mic să evalueze obiectele după aspectul și originea lor. 

(Colaj)

Inițial, filmul a primit critici negative în Ucraina, multe dintre acestea ratând cu totul subiectul, în ciuda primului titlu prin care Parajanov își avertiza spectatorii că nu va povesti o biografie, ci va încerca să descopere lumea interioară a poetului Sayat-Nova, a cărui viață e dificil să o separi de mituri. Publicul străin a fost impresionat de culori, de dramatizare și de design, însă autorităților nu le-a plăcut rezultatul. Prin urmare, filmul a fost cenzurat și lansat numai după o serie de modificări, remontat și redenumit ”Culori de rodie” de către Sergey Itskevich. Și asta a fost situația timp de decenii, abia la începutul anilor 2000 fiind posibilă o restaurare a filmului inițial.  

(Fotografie din filmul „Culori de rodie”)

Parajanov a lăsat în urmă peste 20 de scenarii pe care nu a mai avut timp să le exploreze. De exemplu, după „Caii sălbatici ai focului” plănuia să filmeze ”Frescele Kievului”, un lungmetraj despre cel de-Al Doilea Război Mondial. Prietenii săi au spus mereu că Parajanov a luat cu el în mormânt sute de idei. De asemenea, multe scenarii pe care le-a creat în perioada pușcăriei aveau să dispară în mod misterios, cel mai probabil fiind distruse de autorități. Întreaga sa viață, Sergii Parajanov și-a asumat în mod deschis dragostea pentru Ucraina, acest lucru manifestându-se atât în arta sa cât și în declarațiile publice.

”Ucraina este patria mea, este a doua mea patrie. Acolo am creat prima mea capodoperă – ‹Caii sălbatici ai focului›. Acolo am devenit un geniu, acolo am avut un fiu. Ucraina mi-a dat totul, iar Ucraina m-a distrus”, puncta Parajanov. 

(Foto deschidere - captură din filmul ”Caii sălbatici ai focului”)