EXCLUSIV Operațiune FSB în direct la A3 CNN: Atac la România și la BOR prin intermediul unui agent al Kremlinului – schismaticul Longhin Jar din Cernăuți, ierarh al Bisericii Ruse pe care Gâdea l-a prezentat drept ”mitropolit român”. Obiectivele operațiunii


EXCLUSIV Operațiune FSB în direct la A3 CNN: Atac la România și la BOR prin intermediul unui agent al Kremlinului – schismaticul Longhin Jar din Cernăuți, ierarh al Bisericii Ruse pe care Gâdea l-a prezentat drept ”mitropolit român”. Obiectivele operațiunii

Miercuri seară, la Antena 3 CNN, Mihai Gâdea și gașca lui de așa-ziși jurnaliști s-au pretat la împroșcarea celei mai purulente propagande rusești. Mai exact, Gâdea l-a intervievat pe larg pe popa rusofil Longhin (Mihail) Jar, mitropolit de Bănceni (Cernăuți) care e subordonat Kremlinului via Patriarhia Moscovei. Beneficiind de întreaga susținere a lui Gâdea, individul a rostogolit narațiuni anti-românești și anti-ucrainene. Scopul a fost alipirea acestui nonsubiect de subiectul legitim al problemelor pe care le întâmpină minoritatea românească din Ucraina, însă bâlciul regizat de Gâdea și Longhin Jar nu a avut nici cea mai infimă legătură cu limba română, românii sau România. Dimpotrivă. 

Despre legăturile pe care Longhin le are cu Moscova și despre atacurile sale în serie la adresa Bisericii Ortodoxe Române am scris la Podul.ro, pe larg, chiar zilele trecute, anticipând creșterea nivelului de penetrare în media românească a acestui pion al Kremlinului, care a fost și a rămas unul dintre principalii dușmani ai BOR. Vorbim despre un românofob virulent. 

În pofida acestor aspecte, Gâdea și Antena 3 CNN l-au prezentat drept ”preot român” și ”mitropolit român”, deși Longhin nu are nimic în comun cu România sau cu BOR, ci cu Putin și cu Kirill. Gâdea i-a făcut jocul lui Longhin chiar și când acesta a mințit că statul ucrainean ar încerca să expulzeze ”60 de ierarhi români”, de fapt fiind vorba de 60 de ierarhi ai Bisericii Ruse – mai mult ca sigur că niciunul nu e român. 

CITEȘTE și EXCLUSIV: Travestit în cuvios apărător al Ortodoxiei și mitropolit de Bănceni, Longhin Jar e un agent al Rusiei care lucrează din plin împotriva Ucrainei și a României. Soluțiile: expulzarea din Ucraina și interzicerea pe teritoriul țării noastre. Profilul unui lumpen

Imensele minciuni împroșcate în emisiune nu aveau cum să nu producă și ridicolul maxim ca efect secundar – unii dintre invitați au mârâit că Biserica Ortodoxă Română nu face nimic ca să-i ajute pe ”preoții români” din Ucraina, cu referire la faptul că nu îl susține nimeni pe Longhin Jar, deși acesta e cunoscut de multă vreme pentru că susține activ o erezie în cadrul BOR, încercând să rupă mai mulți preoți și credincioși de Biserica noastră pentru a-i subordona Bisericii Ruse.

Mirel Curea (Evenimentul Zilei) s-a numărat printre cei care au criticat statul român că nu intervine pentru ierarhii FSB-iși ai Bisericii Ruse, la nivel de Guvern și Președinție, în structurile NATO și în UE, închipuiți-vă asta. Adică, de ce să intervină România la cel mai înalt nivel posibil în favoarea Bisericii Ruse?! Bine că NASA nu ține de noi că ar fi trebuit să intervină și ea. 

În studio a participat și jurnalista Evghenia Kironaki, româncă din regiunea Odesei, care l-a prezentat pe Longhin Jar drept ”sfânt român în viață” și ”mitropolit român”, deși acesta e un agent al Rusiei. Kironaki a insistat că e ierarh român și punct, deși, născută în Ucraina, unde a trăit până acum, ar fi trebuit să știe că avem de-a face cu un mitropolit al Patriarhiei Ruse, NU cu un ierarh român. Și dacă a știut, ceea ce și noi credem, de ce nu a punctat această evidență, facilitând confuzia că popii Rusiei ar fi ”preoți români”? De ce să amesteci acest episod rusesc prin excelență cu problemele legitime ale comunității românești, care nu are nimic de-a face cu Jar și ceilalți lupi ruși în sutane, dacă ești bine intenționat și onest profesional? Faptul că dânsa vine din Ucraina a fost folosit pentru a legitima aceste minciuni prezentate drept realități de la firul ierbii. Pe la finalul emisiunii - în care nu a făcut altceva decât să critice autoritățile ucrainene - Kironaki a spus, țineți-vă bine, că ”Românii din satul meu natal din Ucraina așteaptă armata rusă ca să îi elibereze”! Nimeni nu a contrazis-o, nimănui nu i s-a părut că ar fi normal să intervină. Ulterior, Kironaki a contactat Podul.ro și a insistat că respectiva susținere ar fi fost o ironie. 

Cel puțin trei invitați au insistat că peste tot în Europa refugiații ucraineni sunt condiționați cu diverse, însă nu și în România, unde li se dau toate cele (bani, acoperiș deasupra capului etc) și că lucrul ăsta trebuie să se schimbe, să apară condiționări, să li se aloce mai puțini bani, pentru că, vezi Doamne, autoritățile din Ucraina îi persecută pe popii ”români” Jar&Co. Adică popa Jar e folosit pentru a lovi în sărmanii refugiați ucraineni care fug din calea rachetelor și trupelor rusești. 

Revenind la Longhin Jar – individul este cel mai activ inamic al Bisericii noastre și singurul care lucrează din plin la ruperea BOR, chiar dacă nu are vreun mare succes în direcția asta. Despre atacurile lui Longhin s-a scris în presa românească în mod repetat, de mulți ani, ceea ce face cu atât mai inexplicabil modul în care jurnaliștii (sau ce or fi ei) invitați de Gâdea au tăcut asurzitor pe marginea subiectului. Să fie chiar atât de putori și de lipsiți de orice profesionalism încât să nu fi dat o minimă căutare rapidă pe internet, înainte de emisiune, dacă habar n-aveau cine e acest propagandist al Moscovei? Sau au participat conștient, călăuziți de Gâdea, la caraghioasa transformare în ”martir” a unui slujitor notoriu al Kremlinului pe care autoritățile ucrainene nu l-au deranjat decât cu o scurtă vizită și cu o discuție, ambele cât se poate de legitime?  A încasat ceva colaboratorul securistoid Dan ”Felix” Voiculescu, turnătorul de rude și semeni? 

CITEȘTE și Campanie de susținere a moldovenismului stalinist în presa din România: Hotnews și Revista 22 fac lobby pentru interesele unui stat străin. Aveți vreun contract cu MAE de la Kiev? Cum a intervievat Hotnews un colaborator dovedit al KGB-SBU, prezentând minciunile drept ”realități”. Agenții de influență

E foarte grav că, în timp ce emisiunea CNN, pardon, Antena 3 CNN, cultiva ”confuzia” dintre ierarhii Bisericii Ruse din Ucraina – pe care autoritățile ucrainene vor, cu bun temei, să-i expulzeze – și preoții și credincioșii români din Ucraina, care NU aveau nici cea mai mică legătură cu subiectul, tocmai pentru a produce o revoltă a telespectatorilor Antenei 3 împotriva țării invadate de trupe rusești, invitații au stat cuminței în scaunele lor, acceptând bâlciul rusesc de la un cap la altul. E incalificabil că un pion al rușilor ajunge să provoace acuzații mincinoase la adresa României și a BOR din partea unor așa-ziși jurnaliști români mai puțin inteligenți, care s-au îngrămădit să critice Patriarhia Română pentru că nu intervine în favoarea lui Longhin Jar, ”măcar cu o declarație de susținere”, ca și cum asta ar trebui să facă ierarhii români – să susțină prin declarații sau gesturi un propagandist al Kremlinului genocidar.  

CITEȘTE și ”Soluția” rusească în spațiul canonic este falsă din toate punctele de vedere. Războiul intra-românesc

Și îmi aduc aminte că niște mascați cu IQ redus (scuze pentru pleonasm) s-au ales cu dosare penale după ce au modificat niște colinde, din pură prostie, crezând că ar avea umor. În timp ce angajații și invitații A3 CNN fac cea mai porcoasă propagandă rusească fără ca autoritățile să îi întrebe ceva, orice. Numitul Longhin este promovat din plin și la România TV, în special prin intermediul lui Victor Ciutacu.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.