SONDAJ: în Rusia sunt mai mulți atei decât în SUA. Deși majoritatea rușilor se declară creștini, ori religioși la modul general, numai 1% din întreaga populație a Rusiei participă la slujbele religioase


  • ACP
  • Jan 13, 2023 10:23
  • 1946
SONDAJ: în Rusia sunt mai mulți atei decât în SUA. Deși majoritatea rușilor se declară creștini, ori religioși la modul general, numai 1% din întreaga populație a Rusiei participă la slujbele religioase

Ultimul sondaj al Statista Global Consumer Survey privind nivelul de nereligiozitate din opt țări importante, luate ca reper, publicat anul acesta, indică niște rezultate mai puțin previzibile în câteva cazuri. 

Faptul că în China trei sferturi din cei care au răspuns sondajului s-au declarat atei ori nereligioși nu poate surprinde, în condițiile în care țara e condusă de mai multe zeci de ani de comuniști, care au ca obiectiv esențial controlul gândului, al vieții private, și impunerea modelului marxist de gândire. 

În același timp e foarte posibil ca cei chestionați să fi evitat să declare cu adevărat dacă sunt credincioși, pentru a nu își pune în pericol valorile creditului social. 

La polul opus, în India, țară vecină și concurentă a Chinei comuniste, numai 2% s-au declarat atei ori nereligioși. În Germania însă, cea mai mare țară europeană, țară ce pare să se fi desprins de creștinism și de religie la modul general, doar 11% s-au declarat atei și 23% nereligioși, făcând împreună un total de 34%, ceea ce ar părea să contrazică impresia lăsata de spațiul public german. În Italia, patrie a Bisericii Catolice, proporția celor care s-au declarat atei alături de cei lipsiți de religie însumează împreună doar 25% – sursa AICI.  

Curios este cazul Statelor Unite și Rusiei, de unde au fost obținute valori identice privind nivelul de nereligiozitate. Astfel, în ambele țări doar 22% s-au declarat nereligioși ori atei, diferența venind dintr-un detaliu semnificativ – în Rusia sunt mai mulți atei și mai puțini nereligioși însumați în valoarea de 22% decât în Statele Unite, unde numărul ateilor e mai mic. 

Rusia are și un alt specific - deși majoritatea rușilor se declara creștini, ori religioși la modul general, la slujbele religioase participă de regulă doar aproximativ 1% din întreaga populație din Rusia, în timp ce în Statele Unite 36% din populație participă săptămânal la serviciile publice religioase și 33% doar o dată sau de două ori pe lună – sursa AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.