Potrivit presei din Israel, mai multe morminte din cimitirul creștin de pe Muntele Sion, din Ierusalimul de Est, au fost vandalizate în prima zi a anului de doi bărbați despre care se crede că ar fi extremiști israelieni.
Cotidianul Haaretz spune că răufăcătorii au fost filmați de camerele de securitate începând din jurul orei 15.00, când au pătruns în cimitir, au spart cruci de marmură și au aruncat părți din crucile distruse în pietrele funerare pe care le-au răsturnat și spart, apoi au aruncat gunoaie pe pereții cimitirului.
Poliția israeliană a declarat că a fost deschisă o anchetă cu privire la atacul în care au fost puse la pământ mai multe cruci și au fost distruse o serie de pietre de mormânt, în total fiind afectate 30 de morminte creștine, conform unui comunicat al Colegiului Universitar din Ierusalim (fostul Institutul American de Studii ale Țării Sfinte).
Într-un tweet postat marți, Ministerul de Externe al Israelului a condamnat "actul de vandalism impotriva bisericii protestante" insistand că "acest act nu este nici religios, nici etic, iar autorii săi trebuie aduși în fața justiției".
"Statul Israel a garantat încă de la înființare libertatea de cult și religie pentru membrii fiecărei credințe și va continua să fie astfel", a concluzionat comunicatul ministerului.
Cimitirul creștin a mai fost vandalizat în trecut, iar în ultimii ani clerul creștin și proprietățile mai multor biserici din zonă au avut de suferit abuzuri repetate din partea extremiștilor israelieni, chiar și o biserică ortodoxă românească fiind ținta unui atac extremist anul trecut – detalii AICI.