Epilog deschis. Cazul Mircea Vulcănescu


Epilog deschis. Cazul Mircea Vulcănescu

1. La final de 2022, țară membră UE și NATO, constatăm iarăși că avem părți din legislația în vigoare de sorginte sovietică, impuse ca atare de ocupantul de după al doilea război mondial.

2. La final de 2022, țară membră UE și NATO, constatăm iarăși că se practică nu doar segregarea între victime și mai victime, dar mai ales între criminali și mai criminali sau declarați ca atare.

3. La final de 2022, țară membră UE și NATO, dotată cu instituții voit democratice, istoria se supune pervers la vot, iar documentele ei fiind îngropate și mai adânc sub pecetea secretului de stat.

4. La final de 2022, țară membră UE și NATO, ne permitem o strategie memorială a interdicției, nu a clarificării, dezbaterii, a nuanțelor pe măsura complexității și dramatismului istoriei recente. 

5. La final de 2022, țară membră UE și NATO, Guvernul întreține un organism precum IICCMER specializat între timp în combaterea memoriei deținuților politici și a exilului românesc.

6. La final de 2022, țară membră UE și NATO, cu un război la graniță, cultivăm extremisme gestuale și retorice periculoase, traductibile oricând în erupții sociale viscerale.

7. La final de 2022, țară membră UE și NATO, avem nevoie de introducerea în regim de urgență pentru funcționari/demnitari a unui spor pentru lucrul cu fonduri identitare nerambursabile.

8. La final de 2022, țară membră UE și NAT0, nu avem nevoie de dușmani externi, entuziasmul și conformismul căcăcioșilor din interior fiind arhisuficiente. 

La mulți ani!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.