Putin reușește să-i scoată din sărite până și pe unii dintre susținătorii săi. Un invitat al unul canal TV pro-Kremlin a răbufnit după o declarație a dictatorului rus privind nivelul de trai din Rusia: "Ce glumă amară!"


  • ACP
  • Dec 20, 2022 17:07
  • 1032
Putin reușește să-i scoată din sărite până și pe unii dintre susținătorii săi. Un invitat al unul canal TV pro-Kremlin a răbufnit după o declarație a dictatorului rus privind nivelul de trai din Rusia: "Ce glumă amară!"

Putin a reușit să scoată din sărite o mulțime de ruși, inclusiv dintre susținătorii săi, afirmând la o ședință a Consiliului pentru Dezvoltare Strategică și Proiecte Naționale că cetățenii Rusiei o duc acum mai bine, după anul acesta de război. 

"Planul Occidentului de a distruge economia rusă nu s-a materializat. Nivelurile prețurilor din Rusia - după o creștere serioasă în martie-aprilie - au rămas practic neschimbate din mai, iar rubla rusă a devenit una dintre cele mai puternice valute din lume de la începutul anului. Ca urmare, rata sărăciei a scăzut la 10,5% în al treilea trimestru. Desigur, aceasta e o mișcare mică, dar este o mișcare în direcția corectă. Venitul celei mai sărace părți a populației a crescut și el cu 27,8% în termeni nominali – în termeni nominali, vreau să subliniez acest lucru și o să spun încă o dată că vorbim de persoanele cu cele mai mici venituri – ceea ce ne-a permis să reducem ușor nivelul inegalității", a zis Putin. Așadar, falimentul multor firme, plecarea marilor investitori occidentali, embargoul și toate sancțiunile economice, pe lângă fuga din țară a sutelor de mii de bărbați tineri și mobilizarea celor 300.000 au făcut, în opinia lui Putin, un mare bine situației economice și astfel situației celor mai săraci dintre ruși.  

Despre reducerea sărăciei în Rusia, economiștii ruși spun că acest lucru e posibil pe hârtie numai pentru că Guvernul a mutat pur și simplu pragul sărăciei în jos, reducând astfel în mod arbitrar numărul de oameni săraci. Acest lucru se întâmplă de la începutul anului 2021 și coincide cu introducerea unei noi metodologii de calcul de către Rosstat - acum o persoană nu este considerată săracă dacă veniturile sale se află sub minimul de existență, ci dacă salariul său este sub un anumit nivel, dar noua metodologie nu arată și de câți bani ai nevoie să supraviețuiești, a declarat consultantul financiar și șeful E.M. FINANCE Evgeny Marchenko într-un comentariu pentru RIA Novosti.  

Cât privește "reducerea nivelului de inegalitate", aceasta se explică numai prin faptul că Rosstat nu are instrumentele necesare pentru a obține datele financiare ale rușilor bogați.  

Chiar și canalul TV de propagandă, Tsargrad, a făcut cunoscută indignarea unor susținători ai lui Putin față de aiureala scăderii numărului de săraci din Rusia și situația economică a țării. Întrebat într-o emisiune găzduită de televiziunea Tsargrad de ce a reacționat dur față de declarația referitoare la reducerea sărăciei pe parcursul războiului, un comentator, Mihail Delyagin, a răspuns că se poate referi doar cu înjurături la ceea ce a spus Putin.  

"Am glumit deja despre modul în care Guvernul nostru se luptă cu săracii. Pentru că ceea ce oamenii de la putere numesc sărăcie este de fapt pauperism. Și dacă ai un venit sub nivelul de subzistență, oficial ești ucis, dar încet. Ce glumă amară! Numărul oamenilor săraci din țară a scăzut cu 300.000. Și care a fost rata mortalității de anul trecut? Ei bine, compar-o cu datele despre supermortalitate. Au murit o jumătate de milion de oameni, iar rata sărăciei a scăzut, (pentru că acei oameni - n.red.) s-au stins", a mai spus Delyagin în emisiunea postului TV pro-Kremlin despre minciunile nerușinate ale lui Putin privind scăderea sărăciei. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.