Adam Kinzinger, un congresmen republican din partea statului Illinois, a declarat luni că NATO ar putea învinge Rusia în doar trei zile.
Kinzinger a răspuns unui tweet în care era lansată întrebarea: "Dacă armata Rusiei este atât de jalnică, de ce NATO nu i-a învins încă?".
"Sper că aceasta este o glumă. NATO vs. Rusia ar fi realmente o operațiune de trei zile", a răspuns congresmenul republican.
Kinzinger a fost un susținător vocal al Ucrainei pe tot parcursul războiului. În aprilie, el și-a luat la țintă chiar colegii de partid, întrucât aceștia se concentrau pe atacarea Disney, în ciuda "genocidului care are loc în Ucraina".
"Există un genocid în Ucraina, iar indignarea e legată de ce se întâmplă la Walt Disney?!", a spus Kinzinger la acea vreme, referindu-se la conflictul dintre Disney și republicanii din Florida pe tema legii anti-LGBTQ a statului. (sursa: Newsweek)
De asemenea, reiterăm că Adam Kinzinger anunța la începutul lunii mai introducerea unei rezoluții prin care ar fi autorizată utilizarea forțelor armate americane pentru apărarea integrității teritoriale a Ucrainei în cazul în care Vladimir Putin intensifică războiul împotriva țării vecine.
Această autorizație de utilizare a forței militare pentru apărarea aliaților Americii i-ar oferi permisiunea președintelui SUA să utilizeze forțele armate americane pentru a răspunde unui scenariu în care Federația Rusă folosește arme chimice, biologice sau nucleare împotriva Ucrainei.
- După al Doilea Război Mondial, America a avut o poziție clară – angajamentul nostru față de libertate a pus autocrații într-o postură defensivă și a întărit democrațiile din întreaga lume. În ultimul deceniu, am văzut determinarea noastră șovăind, iar tirani, precum Vladimir Putin, au exploatat acele vulnerabilități. Astăzi, America are ocazia să-și reafirme sprijinul pentru oamenii care caută libertatea și să se opună ferm autoritarismului. După ce am vorbit cu secretarul Blinken și i-am auzit puternicele îngrijorări cu privire la utilizarea de către Putin a armelor chimice, sunt încrezător că Statele Unite vor arăta comunității internaționale că nu vom tolera violența fără sens. Aștept cu nerăbdare să continui discuțiile cu secretarul Blinken pentru a mă asigura că Rusia este trasă la răspundere pentru orice încălcare a dreptului internațional.
- Știm că milioane de ucraineni sunt strămutați, mii au fost uciși, iar distrugerile cu care sunt asaltați în continuare sunt total inumane. Țintirea civililor, execuțiile în masă și nenumăratele cazuri de violuri comise de forțele rusești au rămas în mare parte nepedepsite. Trebuie să luăm măsuri pentru a pune capăt acestor atrocități. Cuvintele contează, dar și acțiunile noastre contează.
- Introduc această Autorizație de Utilizare a Forței Militare pentru Apărarea Aliaților Americii ca o linie roșie clară, astfel încât Administrația să poată lua măsurile adecvate în cazul în care Rusia folosește arme chimice, biologice și/sau nucleare.
- Așa cum a spus președintele Statelor Unite, Putin trebuie oprit. În consecință, comandantul șef al celei mai mari armate din lume ar trebui să aibă autoritatea și mijloacele pentru a lua măsurile necesare pentru a face acest lucru.
Vorbind pentru CBS, republicanul din Illinois a spus că rezoluția nu ar fi un mandat pentru președintele democrat, ci mai degrabă o măsură care ar oferi o opțiune în plus pentru administrația Biden și va reprezenta totodată un avertisment pentru președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Kinzinger este un veteran al Forțelor Aeriene ale SUA care a participat în misiuni în Afganistan și Irak și, totodată, e locotenent-colonel în Garda Națională Aeriană. (sursa: AICI și AICI)