EXCLUSIV Cum servește Organizația Națiunilor Unite interesele regimului putinist. ONU vrea să ascundă genocidul săvârșit de Rusia în Ucraina. Antonio Gutteres, agent de influență al Kremlinului / Anna Neplii


EXCLUSIV Cum servește Organizația Națiunilor Unite interesele regimului putinist. ONU vrea să ascundă genocidul săvârșit de Rusia în Ucraina. Antonio Gutteres, agent de influență al Kremlinului  / Anna Neplii

Înainte de răbufnirea celui de-Al Doilea Război Mondial exista o așa-numită Societate a Națiunilor, ale cărei scopuri asumate erau monitorizarea păcii mondiale și identificarea unor soluții pentru a o asigura. Întrucât a bătut palma pe sub masă cu agresorii, Societatea a eșuat în sarcinile ei. 

După cel de-Al Doilea Război Mondial a fost creată Organizația Națiunilor Unite (ONU), care a eșuat și ea, în repetate rânduri, în situații de viață și de moarte pentru diverse state. În prezent, eșecul ONU este vizibil poate mai mult ca niciodată: ce măsuri a luat sau ia Organizația Națiunilor Unite, în condițiile în care în centrul Europei se desfășoară, de luni în șir, un război sângeros? Că nu face absolut nimic – ăsta-i purul adevăr – n-ar fi chiar cea mai mare problemă, însă în multe cazuri ONU joacă alături de agresor, echivalând Rusia cu Ucraina, ceea ce e de netolerat, întrucât șterge demarcația firească dintre călău și victimă. 

Război versus ”operațiune militară specială”

Încă din momentul în care Rusia a invadat teritoriul Ucrainei, în 2014, ONU a făcut totul pentru a ignora războiul declanșat de Kremlin, considerându-l un ”conflict intern”. Mai mult decât atât, în iarnă, când a început invazia rusească a Ucrainei, la vârful ONU au existat mai multe ”rezerve”, sugerând că Rusia ar fi avut dreptate și că în Ucraina nu s-ar fi derulat un război rusesc de ocupație a unui stat independent, recunoscut astfel de toate tratatele internaționale, ci ”o operațiune militară specială”, așa cum insista propaganda Moscovei.  

La momentul respectiv, președintele Volodymyr Zelensky și-a exprimat revolta și a solicitat explicații publice din partea ONU, însă nu a existat un răspuns clar. Ulterior, reprezentanții ONU au numit războiul ”conflict”, ceea ce a reprezentat un nou afront. 

Antonio Gutteres și alți grei ai ONU, la paranghelie cu diplomații lui Putin 

Să nu uităm că, la începutul invaziei rusești, secretarul general al ONU – l-am numit pe Antonio Gutteres – a rostogolit fățiș narațiunile Kremlinului, sugerând că ar fi existat o amenințare reală de război nuclear, dacă Ucraina nu ar fi fost de acord cu Rusia, acceptând fără comentarii toate condițiile Kremlinului. 

E bine de știut că, doar cu puțin timp înainte de 24 februarie, Antonio Gutteres și mai mulți reprezentanți de la vârful ONU au fost văzuți la o petrecere organizată în SUA de niște diplomați moscoviți cu greutate. 

Mai târziu, pe 28 aprilie, secretarul general al ONU a sosit, în sfârșit, la Kiev, dar să se noteze că aterizase la Moscova înainte de a ajunge în Ucraina. După ce a ascultat argumentele și condițiile regimului Putin, Antonio Gutteres a venit la Kiev pentru a transmite toate informațiile în conformitate cu instructajul primit la Kremlin.

ONU, o platformă pentru propaganda rusă 

Apoi, armata rusă a tot tras rachete asupra centralei nucleare de la Zaporizhzhia, pentru ca imediat după aceea să ”alerteze” ONU, dând vina pe Ucraina că s-ar afla în spatele ”amenințării nucleare”. În cazuri de acest gen, ONU s-a transformat, în repetate rânduri și în văzul lumii, în platformă de propagandă a Kremlinului. 

Gutteres nu vede torturarea prizonierilor ucraineni, dar vrea anchetă în cazul Dughina 

Când au fost dezvăluite, cu probe dincolo de orice dubii, îngrozitoarele torturi la care au fost supuși prizonierii de război ucraineni – o tortură presupune legarea organelor genitale cu o frânghie, de care călăul trage la discreție, alte torturi presupun supunerea la electroșocuri sau la bătăi cu ciocane de lemn –, ONU nu a făcut altceva decât să solicite, sec și succint, respectarea normelor stipulate de a treia Convenție de la Geneva, care stabilește o serie de norme privitoare la tratamentul prizonierilor de război. 

După 29 iulie, când Rusia a lovit cu rachete lagărul din Olenivka ocupată, unde se aflau în captivitate apărătorii Azovstalului, ONU nu a binevoit să facă sau să solicite o investigație. Dar când propagandista Daria Dughina – fiica propagandistului-șef Aleksandr Dughin – a murit, la 20 august, lângă Moscova, în urma unei explozii, ONU a solicitat o ”anchetă independentă” încă de a doua zi.   

Ochii și urechile lui Putin 

În toate privințele și domeniile, se poate remarca faptul că ONU și instrumentele sale răsfață Rusia lui Putin, ignorând cu abnegație situația reală. Potrivit Reuters, la 13 septembrie Statele Unite i-au acordat încă o viză ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, pentru ca acesta să poată vizita Adunarea Generală a ONU de la New York. 

La 18 august, când președintele turc Recep Erdogan a sosit la Lviv ca să negocieze cu Zelensky posibilitatea unui plan de armistițiu, evident că Gutteres și-a făcut imediat apariția, fiind martor la ceea ce Zelensky avea să răspundă în cadrul întâlnirii private. Evident, el a fost ochii și urechile Kremlinului. 

ONU a făcut posibil un acord cu Rusia privind exportul de cereale

Deși Putin a pierdut controlul unor hălci uriașe din Marea Neagră – scufundarea crucișătorului ”Moscova”, eliberarea Insulei Șerpilor, loviturile de succes ale ucrainenilor asupra turnurilor Boyko ș.a.m.d. – ONU a făcut un lobby intens pentru încheierea unui acord privind exportul de cereale și îngrășăminte din Rusia. Numai mulțumită acestui lobby aplicat al ONU, Rusiei i-au fost ridicate, timp de trei ani, sancțiunile pentru exportul de cereale și îngrășăminte. Pentru a-și justifica lobby-ul și înlesnirile pro-Kremlin, ONU a lansat teza că, în alte condiții, va fi foamete în toată lumea din cauza războiului din Ucraina. Cu toate acestea nimeni de la ONU nu a clarificat faptul că s-a ajuns aici nu din pricina ”războiului din Ucraina”, fiindcă ucrainenii nu se războiesc între ei, ci din cauza invaziei rusești a teritoriului Ucrainei.   

Raportări false 

Faptul că ONU face jocul Rusiei genocidare e cu atât mai limpede atunci când remarcăm modul în care e minimizat în raportările Organizației, în mod constant, numărul morților civili din Ucraina. Potrivit ONU, de la 24 februarie și până la 4 decembrie, numai 6.702 civili au murit în Ucraina din cauza invaziei rusești. Asta în condițiile în care doar în Mariupol au murit aproximativ 100.000 de civili. 

După dezvăluirea crimelor în masă pe care trupele rusești le-au săvârșit în regiunea Kievului, ONU nu a decis și nici nu a cerut înființarea unui tribunal internațional, Antonio Gutteres apreciind numai că ”e necesar să se efectueze o anchetă”. O situație similară s-a petrecut după eliberarea regiunii Harkov – veniți în vizită, reprezentanții ONU au perorat că ”este necesar să fie găsiți vinovații” pentru crime, însă, dincolo de cuvinte, ei au evitat să înainteze o petiție în care să nominalizeze conducerea politică a Rusiei. 

Putin e disperat după un armistițiu

La polul opus, când Putin are nevoie de ceva, Gutteres este anunțat aproape imediat. De exemplu, propaganda rusă, agenții de influență și presa cumpărată de Kremlin fac în prezent un lobby susținut pentru lansarea conductei de amoniac Tolyatti-Odesa, motivând caraghios că proiectul ar fi necesar pentru ”salvarea celor flămânzi”. Să nu uităm însă că amoniacul este o substanță explozivă. Pentru instalarea unei astfel de conducte, care ar străbate întreaga țară, trecând prin actuale teatre de operațiuni militare, ar fi necesar un armistițiu, ori Putin își dorește foarte mult un armistițiu încheiat în condițiile Rusiei. Asta pentru a-și consolida pozițiile în zonele încă ocupate și pentru a îngheța războiul în perspectiva unei reluări în primăvara lui 2023. Putin are nevoie cu disperare de negocieri acum, cât Rusia încă mai ocupă militar unele zone, altfel, pe viitor, nu va mai avea cu ce să negocieze. 

ONU ignoră genocidul pe care Rusia îl săvârșește în Ucraina 

De zece luni, Rusia cauzează un amplu război sângeros în centrul Europei. Rusia săvârșește genocid în Ucraina – de altfel, toată propaganda rusă susține că poporul ucrainean trebuie distrus fără pic de milă. Rusia ne șterge orașele de pe fața pământului, distruge infrastructura civilă, lăsându-ne în frig și-n beznă, în timp armata rusă săvârșește atrocități de o barbarie strigătoare la cer în teritoriile ocupate. Și în tot acest iad inițiat și menținut de Rusia, ONU servește interesele țării agresoare sau o sprijină pasiv, ignorând certitudinea genocidului. 

Corupție și dictatură 

Marea problemă structurală a ONU este corupția internă, putregaiul acumulat de-a lungul deceniilor. A devenit o obișnuință ca ONU să se pună în slujba regimurilor dictatoriale. E adevărat, lipsa hranei e cea mai mare problemă a Africii, însă aprovizionarea cu cereale a depășit de mult granițele ajutorului umanitar. Întrucât cerealele sunt furnizate politicienilor care le distribuie locuitorilor înfometați în schimbul creșterii ratingului lor.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.