Pe parcursul unei analize publicate pe Facebook, jurnalistul Oreste Teodorescu a scos în relief motivele pentru care Austria continuă să se opună intrării României în Spațiul Schengen, find vorba despre relația apropiată a Guvernului de la Viena cu regimul terorist de la Kremlin, în special în domeniul energetic.
Redăm integral analiza jurnalistului Oreste Teodorescu: "De ce se opune Austria intrării României în Schengen?
Răspunsul este cât se poate de clar: pentru că face jocurile Rusiei. Să rememorăm câteva date lămuritoare:
⁃ Austria deși e membra UE, nu este parte din clubul NATO. Alături de Ungaria și Germania a votat de fiecare dată contra embargoului împotriva Rusiei, încă de la anexarea Crimeei din 2014.
⁃ Cancelarul austriac a fost primul lider occidental care s-a întâlnit cu Putin după invadarea Ucrainei
⁃ Viena s-a opus categoric sprijinirii militare a Ucrainei de către europeni.
⁃ Austria depinde covârșitor de resursele de gaz furnizate de către ruși. Iată declarația cancelarului Karl Nehammer: 'Europa nu poate renunța la gazul rusesc pentru că țările noastre sunt dependente de el. Austria nu este singura care are argumente împotriva embargoului impus de UE, alături de poziția noastră stau Germania și Ungaria'.
⁃ Austria a acceptat să plătească gazul rusesc în ruble, deși majoritatea țărilor europene au refuzat acest lucru. În acest sens, grupul austriac OMV a anunțat că va plăti pentru gazul rusesc conform schemei indicate de Kremlin, în condițiile în care Gazprom a întrerupt furnizarea de gaze către Polonia și Bulgaria, pentru că cele două țări nu au fost de acord să plătească în ruble.
⁃ În luna august, Austria a fost împotriva suspendării vizelor pentru ruși.
⁃ Deși, imediat după invadarea Ucrainei, evoluția arhitecturii de securitate a continentului a determinat Suedia și Finlanda să renunțe la nealinierea lor istorică și chiar și Elveția să se apropie de NATO, Austria continuă să stea pe baricade, iar Viena nu intenționează să adere la NATO în ciuda războiului în curs de desfășurare.
⁃ Pe 13 septembrie 2022, Austria a lansat o anchetă cu privire la o tentativă a presupușilor oficiali guvernamentali pro-ruși de la Viena de a crea un serviciu de informații în 2018. Efortul nu a reușit. Unii susțin însă că, dacă ar fi devenit operațional, noul serviciu de spionaj din acest stat al Uniunii Europene s-ar fi aflat sub influența directă a Rusiei.
⁃ Presupusul efort de a crea o nouă agenție de informații în Austria a avut loc în timpul Guvernului cancelarului Sebastian Kurz, un politician conservator aparținând Partidului Popular Austriac (ÖVP), de centru-dreapta, finanțat de la Kremlin.
⁃ Thomas Tugendhat, locotenent-colonel, șeful Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Comunelor din partea partidului conservator, începând din 2017, având cetățenie britanică și franceză, citat de cotidianul Kurier din Viena, avertizează asupra 'capturării elitei europene' cu bani și cu funcții în consiliile de supraveghere ale unor companii rusești.
⁃ Fostul vice-cancelar de extrema dreaptă Hans-Christian Strache a trebuit să demisioneze anul trecut, înainte de alegerile europene, ducând la căderea Guvernului de dreapta, după ce un video l-a arătat gata să primească bani pentru favoruri din partea unei false milionare ruse.
⁃ În timpul Pandemiei, autoritățile vieneze au declarat ca țara lor este dispusă să producă vaccinurile din Rusia și China, dacă acestea obțin o autorizație pentru piața Uniunii Europene.
⁃ Un scandal stă să izbucnească la compania austriacă OMV, unde șeful board-ului a anunțat că se vor face verificări amănunțite asupra cheltuielilor efectuate de directorul general, dar și asupra unor fonduri care se îndreaptă spre Rusia, printr-un contract de sponsorizare.
⁃ Rainer Seele, șeful OMV, a fost decorat de către Vladimir Putin. În România, OMV controlează Petrom.
⁃ OMV este parte a gazoductului Nord Stream 2 alături de Gazprom.
Acum, dacă ținem cont că România este partener strategic al SUA și țară tampon la granița cu Ucraina, și care alături de Polonia, deține componentele scutului Anti-Rachetă gestionat de NATO, cu un mare potențial de extragere de gaze de șist din Marea Neagră, putem înțelege de ce Viena nu ne dorește în Schengen!".
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat, marți, 6 decembrie, că Austria se opune intrării României în Spațiul Schengen. Acesta a făcut declarațiile la Summit-ul UE-Balcanii de Vest, desfășurat la Tirana: "Ministrul de Interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste chestiuni de securitate".
Însă motivul invocat de Austria e unul fals. Datele Frontex, agenția europeană pentru protecția frontierelor, au relevat că migranții ilegali care ajung în Austria preferă alte rute decât cele prin România. Dacă în cazul rutei Balcanilor de Vest s-a înregistrat în total o creștere cu 170%, în România au fost cu 43% mai puține încercări de intrări ilegale. În ceea ce privește frontiera României cu Serbia, prima țară din regiunea problematică pentru austrieci, doar 1,3% din totalul trecerilor ilegale din regiune au fost dinspre statul nostru.