EXCLUSIV: Cum a protejat ocupația poloneză conștiința națională a ucrainenilor, în timp ce ocupația rusească a distrus-o cu o ură de moarte. Așa a fost posibilă renașterea din vestul Ucrainei, unde nu a existat Holodomor / Anna Neplii

De-a lungul deceniilor, URSS a încercat să distrugă conștiința națională a ucrainenilor, folosind diverse metode: rușii au inițiat un adevărat genocid lingvistic, căruia i-a urmat impunerea ideologiei sovietice, a stilului lor de viață, a gândirii și a culturii lor. Un rezultat al acestei rusificări brutale este bilingvismul ucrainenilor, în timp ce în unele regiuni din estul și sudul țării remarcăm o dominație a limbii ruse. 

În pofida acestor realități, nucleul conștiinței ucrainene s-a concentrat în vestul țării. Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN) – ai cărei luptători s-au numit și ”banderoviști” – s-a dovedit a fi cea mai puternică grupare care s-a opus Rusiei comuniste. 

Contextul istoric al apariției banderoviștilor 

După înfrângerea suferită în lupta împotriva bolșevicilor (1917-1920), când s-a spulberat visul unei Ucraine independente, mișcarea de eliberare a fost împărțită între susținătorii Republicii Populare Ucrainene (UPR) și naționaliști. 

Tinerii ucraineni din zona de vest au fost martori, în anii copilăriei, la nașterea și la înfrângerea luptei pentru eliberarea Ucrainei. Sub presiunea și umilința ocupației poloneze, cei mai mulți dintre adolescenți și-au asumat ideologia naționalistă cu scopul obținerii independenței. 

În februarie 1929, la Viena, a avut loc prima întrunire majoră a OUN. În urma lucrărilor s-a adoptat carta grupării și s-a ales un centru de conducere al naționaliștilor ucraineni, acesta fiind coordonat de Yevhen Konovalets, colonel al armatei UPR. Indubitabil, tinerii au fost baza acestei mișcări. 

La vremea respectivă, OUN s-a remarcat în Polonia prin refuzul oricărei cooperări cu guvernul, acționând total clandestin. Scopul organizației a fost acela de a-i educa pe ucraineni în spiritul sacrificiului pentru crearea unei Ucraine independente. Naționalismul ucrainean a promovat cultul acțiunii, al forței (deopotrivă spirituală și fizică) și al eroismului. 

Cum l-a asasinat NKVD pe colonelul Konovalets. Infamul Sudoplatov

Dacă în prima jumătate a anilor ‘30, naționaliștii au luptat împotriva Poloniei, în cea de-a doua jumătate, OUN a declanșat lupta de eliberare a Ucrainei de sub opresiunea sovietică. Acest fapt a alarmat Kremlinul, motiv pentru care s-a dispus infiltrarea cu agenți sovietici a structurilor OUN din străinătate. 

Unul dintre cei mai sângeroși asasini ai Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (NKVD) – notoriul Sudoplatov – s-a întâlnit personal, în mai 1938, la Rotterdam, cu Yevhen Konovalets, prilej cu care i-a înmânat un pachet cu explozibil deghizat în cutie de dulciuri. După moartea colonelului Konovalets, naționaliștii s-au preocupat de identificarea unui succesor la conducerea organizației. 

Disensiuni. Andriy Melnik sau Stepan Bandera? 

În acest sens, naționaliștii ucraineni din Occident doreau să-l elibereze din închisoare pe Stepan Bandera, care fusese condamnat în 1935, însă alte facțiuni ale OUN îl considerau pe Bandera prea neexperimentat (pe atunci avea doar 29 de ani), fiind înclinate să-l nominalizeze pe colonelul  Andriy Melnik, care până la urmă s-a impus, în august 1939 depunând jurământul de lider. Cu toate acestea, după moartea lui Konovalets, disensiunile dintre aripa vestică ucraineană a OUN și aripa străină au escaladat pe fundalul neînțelegerilor generate de stabilirea unei succesiuni la conducere. 

Trebuie spus că tensiunile s-au adâncit după ocuparea Transcarpatiei de către trupele maghiare, moment în care naționaliștii ucraineni din Occident le-au reproșat celorlalți că au activat insuficient și că nu au un plan de eliberare al Transcarpatiei.  

1 septembrie 1939. Începutul luptei anti-sovietice

După ce sovieticii au ocupat partea de Vest a Ucrainei, în 1940, tineretul naționalist nu a mai așteptat acțiuni și măsuri din partea camarazilor aflați în aripa străină a OUN. Această situație a provocat o scindare a OUN în OUN-melnikoviți moderați (OUN-M) și OUN-Bandera (naționaliștii radicali). Bandera a fost urmat de majoritatea membrilor organizației din Vestul Ucrainei. Încă din 1939, organizația condusă de Bandera s-a alăturat luptei armate active împotriva URSS, luptă care avea să dureze până în 1960. 

Totul a început la 1 septembrie 1939, în timpul invaziei germane a Poloniei. OUN nu știa nimic despre acordurile secrete dintre URSS și al Treilea Reich privind împărțirea Europei. Prin urmare, naționaliștii ucraineni au crezut că începutul războiului era o șansă pentru eliberarea Ucrainei. În ciuda amplei revolte, înaintarea trupelor sovietice a început pe 17 septembrie, ceea ce a pus capăt aspirațiilor naționaliștilor. În același timp, tragedia poloneză le-a oferit naționaliștilor noi oportunități — liderii OUN conduși de Bandera au fost eliberați din închisoare, continuându-și activitățile la Cracovia. 

În momentul în care a răbufnit războiul germano-sovietic, în iulie 1941, Bandera a declanșat o revoltă și a preluat puterea în 94% din așezările din vestul Ucrainei. În luptele cu trupele sovietice, partizanii naționaliști au confiscat mii de arme de calibru mic și muniție – acesta va fi arsenalul viitoarei armate insurgente ucrainene.

Precondiții psihologice care au facilitat apariția banderoviștilor 

OUN s-a dovedit a fi singura organizație ucraineană capabilă să supraviețuiască venirii bolșevicilor. Gruparea lui Bandera pregătea o nouă revoltă, de data aceasta în Ucraina subsovietică. Se căutau resurse financiare și logistice. Serviciile secrete sovietice au recurs în mod repetat la arestări în masă și la execuții ale naționaliștilor, organizând procese demonstrative pentru a-i demoraliza. Totuși, acest lucru a avut efectul opus – ucrainenii au continuat să se alăture luptei de rezistență și de eliberare.

Este interesant că organizația naționaliștilor s-a format sub regimul de ocupație polonez din vestul Ucrainei, și nu sub cel sovietic din Est și Sud. Acest lucru se datorează faptului că nu a existat Holodomor în Occident.

Există un cod cultural al fiecărei națiuni, care se formează de-a lungul secolelor, dar care poate fi distrus în cursul unei singure generații. Încălcarea acestui cod este condiția de bază pentru înrobirea și asimilarea unui popor. Conform piramidei nevoilor propusă de psihologul Abraham Maslow, dacă amputezi capacitatea unei persoane de a-și satisface nevoile fiziologice de bază, atunci acea persoană nu va mai putea să lupte pentru a ajunge la următoarele niveluri ale dezvoltării individuale, care presupun străduința asigurării unui viitor, închegarea și formarea unor contacte sociale, întărirea încrederii de sine și a libertății de exprimare ș.a.m.d.. Având în vedere că principiile de bază ale oamenilor indestructibili se află în vârful piramidei – nevoia de libertate e fundamentală –, orice națiune clădită pe aceste principii nu poate fi cucerită de imperialismul rusesc.  

La polul opus, o persoană care abia își poate satisface nevoile de bază va fi întotdeauna preocupată de identificarea unor soluții necesare supraviețuirii. Astfel, ucrainenii din Est și din Sud au fost moștenitorii unui cod cultural și național distrus, așa explicându-se rusificarea aproape completă. Însă în partea de Vest a Ucrainei, în zonele aflate sub influențe occidentale, conștiința națională a ucrainenilor nu a fost distrusă prin foamete genocidară organizată de la Moscova. În consecință, ucrainenii din Vest nu au avut probleme în a se identifica, transmițând asta din generație în generație.  

Dincolo de aceste aspecte, trebuie menționat că teoria lui Maslow conține dezavantajul că nu a reușit să țină cont de multiplele și inevitabilele diferențe individuale dintre oameni. De exemplu, o persoană poate fi interesată să se exprime liber, fără alte interese, în timp ce comportamentul altei persoane este determinat, în primul rând, de nevoia recunoașterii sociale. În orice caz, primul nivel al piramidei este o bază pentru toți oamenii, fără el este imposibil să accezi la celelalte.