NATO analizează sprijinirea Ucrainei cu sisteme Patriot. Medvedev a făcut spume la auzul acestei vești


NATO analizează sprijinirea Ucrainei cu sisteme Patriot. Medvedev a făcut spume la auzul acestei vești

Aliații NATO își reafirmă disponibilitatea de a oferi Ucrainei asistență militară suplimentară, în special sisteme moderne de apărare aeriană, inclusiv sisteme Patriot, dar, în timp ce discuțiile despre aceste sisteme sunt în curs, NATO se concentrează pe furnizarea de muniție și piese de schimb pentru sistemele avansate de apărare aeriană pe care Ucraina le-a primit deja, a precizat marți secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, pe parcursul unei conferințe de presă pe care a susținut-o în timpul primei zile de lucru a Consiliului Nord-Atlantic, întrunire ce se desfășoară la București. La scurt timp după declarațiile făcute de Stoltenberg, Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și fost președinte rus, a trecut la lansarea de amenințări ce-i sunt caracteristice, așa cum veți citi mai jos. Cât despre semnalele venite de la Washington în legătură cu sprijinirea forțelor ucrainene cu sisteme Patriot, părerile sunt împărțite, un înalt oficial american din domeniul Apărării, al cărui nume nu a fost menționat de CNN, precizând că se ia în calcul furnizarea respectivei capabilități militare defensive, în timp ce purtătorul de cuvânt al Pentagonului a avut o abordare relativ diferită.  

Furnizarea de sisteme Patriot, pe masa discuțiilor în cadrul NATO

Discuția privind Ucraina "este parțial despre furnizarea de noi sisteme, cum ar fi, de exemplu, Patriot, și există o discuție în curs despre asta acum", a zis Stoltenberg. 

"Dar este, de asemenea, într-o proporție mare despre a ne asigura că funcționează sistemele pe care le-am livrat deja și că o fac eficient. Iar pentru a face acest lucru, trebuie să ne asigurăm că oferim piese de schimb, permițându-le (ucrainenilor - n.red.) să asigure mentenanța sistemelor" și, de asemenea, să aibă muniție pentru acestea, a adăugat Stoltenberg, reliefând că "aceasta este o provocare uriașă cu care ne confruntăm acum".

El a amintit că aliații NATO au furnizat deja Ucrainei cele mai avansate sisteme, precum NASAMS-ul norvegian sau IRIS-T-ul german. Aceste sisteme demonstrează rezultate foarte bune, demonstrând totodată eficacitatea apărării Ucrainei în timpul atacurilor rusești cu rachete și drone. În prezent, este foarte important să se asigure muniție pentru sistemele în cauză, precum și piese de schimb în vederea întreținerii și reparării acestora. (sursa: Ukrinform)

Spumele pe care le face Medvedev

Ca reacție, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a avertizat imediat NATO să nu trimită Ucrainei sisteme de apărare antirachetă Patriot, catalogând în același timp alianța drept o "entitate criminală" pe fondul furnizării de arme către ceea ce el a numit "regimuri extremiste".

Medvedev, care s-a prezentat cândva drept un modernizator liberal în calitate de președinte al Rusiei din 2008 până în 2012, a devenit din ce în ce mai mult un exponent care susține cu fervoare războiul țării sale împotriva Ucrainei, postând în același timp insulte incalificabile la adresa Occidentului pe social media, mai ales pe Telegram. 

"Dacă, așa cum a sugerat Stoltenberg, NATO ar furniza fanaticilor ucraineni sisteme Patriot împreună cu personal NATO, ei ar deveni imediat o țintă legitimă a forțelor noastre armate", a scris Medvedev pe Telegram. 

Nu a fost clar din mesajul său dacă s-a referit prin "țintă legitimă" la sistemele Patriot, la forțele ucrainene sau la personalul NATO.

"Lumea civilizată nu are nevoie de această organizație. Trebuie să se pocăiască omenirii și să fie dizolvată ca entitate criminală", a scris acesta într-o postare anterioară extrem de vehementă la adresa NATO. (sursa: Reuters)

Părerile sunt împărțite la Washington

Ulterior, un înalt oficial american din domeniul Apărării a precizat că SUA iau în considerare trimiterea sistemului de apărare antirachetă Patriot în Ucraina pentru a sprijini capacitățile de apărare aeriană a forțelor ucrainene împotriva atacurilor rusești. 

"Toate capabilitățile sunt pe masă", a spus oficialul când a fost întrebat dacă SUA se gândesc să trimită baterii Patriot în Ucraina. 

"Patriot este una dintre capabilitățile de apărare aeriană care este luată în considerare", a adăugat oficialul.

Sistemul de rachete de apărare aeriană Patriot este conceput pentru a contracara și distruge rachetele balistice cu rază scurtă de acțiune, avioanele avansate și rachetele de croazieră ce se apropie de țintă. 

Apărarea aeriană a Ucrainei este "prioritatea principală" a SUA, a adăugat oficialul.

"Ne uităm la toate capabilitățile posibile care i-ar putea ajuta pe ucraineni să reziste atacurilor rusești, așa că toate capacitățile sunt pe masă și ne uităm la ce pot face Statele Unite, ne uităm la ceea ce aliații și partenerii noștri ar putea face și analizăm combinații de capabilități care ar fi utile", a mai zis oficialul. 

Cu toate acestea, secretarul de presă al Pentagonului, generalul Pat Ryder, a precizat mai târziu că SUA "nu intenționează să furnizeze baterii Patriot Ucrainei" în acest moment.

"Discutăm o mare varietate de capabilități și sprijin cu Ucraina, ne consultăm în mod regulat cu Ucraina, ne consultăm în mod regulat cu aliații noștri și partenerii noștri cu privire la nevoile lor de apărare", a spus Ryder. 

"În acest moment, nu avem de gând să furnizăm baterii Patriot Ucrainei, dar vom continua să avem acele discuții, iar când și dacă este ceva de anunțat în acest sens, o vom face", a mai zis acesta. 

O parte a provocării privind trimiterea bateriilor Patriot sau a altor arme avansate în Ucraina constă în faptul că acele sisteme necesită eforturi destul de semnificative de întreținere și susținere, precum și de antrenament pentru folosirea lor, a explicat Ryder.

"Niciunul dintre aceste sisteme nu sunt de tipul plug and play, nu poți să apari pe câmpul de luptă și să începi să le folosești, așa că acestea sunt genul de chestiuni care sunt luate în considerare atunci când vine vorba de sisteme mai avansate", a continuat oficialul de la Pentagon. 

Apărarea aeriană a Ucrainei rămâne o "prioritate" pentru SUA, a adăugat Ryder.

Vom continua să colaborăm cu aliații și partenerii privind ceea ce putem trimite în Ucraina cât mai repede posibil, astfel încât ei să înceapă să folosească aceste capacități imediat, a conchis Ryder. (sursa: CNN)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.