Capcana așteptării inerte a unei ”majorități unioniste” la Chișinău. Despre fățărnicie și statalism

Asta cu așteptarea să se coacă nu știu ce „majoritate unionistă” la Chișinău e o pistă falsă, lansată de tot soiul de interesați stataliști (cu pașapoarte românești în buzunar) care își camuflează anti-unionismul prin paravanul pretins „democratic” al „majorităților”, „referendumurilor” și altor cică instrumente „democratice” din astea. Nu că acestea n-ar fi instrumente democratice într-un context NORMAL, pluralist, liber șamd. Ci pentru că ele sunt invocate ipocrit în cazul R.Moldova. 

Problema în R.Moldova nu e că n-ar exista, ori că n-ar putea fi mobilizată o majoritate favorabilă unirii, ci faptul că cei care știu foarte bine că ea SE POATE mobiliza - nu o fac! 

Uitați-vă la sofismele Maiei Sandu: „nu susțin unirea, pentru că nu e posibilă”. (păi cînd va fi posibilă, dacă nu o susții, nu o popularizezi, nu o propui măcar ca soluție?) Și *boborul* (care în R.Moldova e extrem de vulnerabil, lipsit de autonomie și mimetic, iar ei știind lucrul acesta, tocmai asta și exploatează cînd e vorba de tema unirii!): „așa e, domne, am vrea, dar nu e posibilă unirea, deci... nu se poate face”. Și alte „argumente” din astea CIRCULARE.

Chestiunea e deci de voință politică, de lidership. Nu de fățarnice invocări și așteptări de „majorități”. Fenomenul românesc în R.Moldova există, latent, implicit, altfel n-am fi rezistat, n-am fi renăscut ca comunitate. Trebuie doar mobilizat, însuflețit chiar, încurajat. Ori pur si simplu afirmat.