În pofida tentativelor Kremlinului de a-i ține pe ucraineni în frig și întuneric, Ucraina a reușit să repornească centralele nucleare și mare parte din sistemul energetic național odată cu ele


  • ACP
  • Nov 25, 2022 18:53
  • 1406
În pofida tentativelor Kremlinului de a-i ține pe ucraineni în frig și întuneric, Ucraina a reușit să repornească centralele nucleare și mare parte din sistemul energetic național odată cu ele

După atacul cu rachete din 23 noiembrie, Ucraina a pierdut o parte semnificativă din producția și transportul de energie electrică și era greu de anticipat când vor putea avea ucrainenii din nou lumină apă și căldură în case, în condițiile daunelor provocate sistemului energetic în mai multe părți ale țării. 

Toate centralele nucleare fuseseră oprite automat după ce a fost activată protecția de urgență în urma scăderii frecvenței sistemului energetic, iar majoritatea centralelor termice și a hidrocentralelor fuseseră de asemenea oprite după atacul rusesc.

Joi seara, Volodymyr Kudrytskyi, șeful companiei naționale de energie din Ucraina, Ukrenergo, a anunțat că toate centralele nucleare care sunt situate pe teritoriul controlat de Ucraina au fost deja conectate la sistemul energetic, iar în 1-2 zile va fi posibilă reluarea alimentării cu energie electrică, revenindu-se totodată la întreruperile de curent programate.

"Acum sistemul energetic este complet integrat, toate regiunile sunt conectate. Sistemul este din nou conectat la sistemul energetic al Uniunii Europene. Toate cele trei centrale nucleare situate în teritoriul neocupat funcționează. În 1-2 zile, acestea își vor atinge capacitatea normală planificată și ne așteptăm că va fi posibilă revenirea la întreruperile de curent programate în loc de cele de urgență", a declarat Volodymyr Kudrytskyi, CEO al Ukrenergo.  

Kudrytskyi a subliniat și faptul că lucrătorii din domeniul energiei sunt gata să refacă sistemul de alimentare în cazul altor atacuri ale Rusiei, iar țara primește și ajutorul și partenerilor internaționali sub formă de echipamente și materiale, precum și sub formă de sprijin financiar pentru efectuarea lucrărilor de reparații. În același timp există și posibilitatea de a se importa energie electrică din Europa în valoare de până la 500 MW. În regiunea Donețk, ce se află sub bombardament rusesc constant, rămân în continuare probleme cu alimentarea cu electricitate, căldură și apă. (sursa: Ukrinform)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.