Când ucrainenii și-au plătit libertatea cu sânge: Euromaidanul, cel mai semnificativ eveniment din istoria recentă a Ucrainei. ”Suta Cerească” / Anna Neplii

Marți, Ucraina a sărbătorit Ziua Demnității și Libertății. Această zi are o mare importanță în istoria Ucrainei, mai ales în acest an, având în vedere invazia rusească la scară largă. Ucrainenii au fost și vor fi întotdeauna un popor iubitor de libertate, care se va strădui mereu să se exprime liber și să-și asigure o viață mai bună. Asta pentru că națiunea ucraineană e gata să se apere până la capăt, fără să se teamă de vreun dușman.

Maidanele Ucrainei 

În Kiev, în urmă cu opt ani, a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Ucrainei independente. Revoluția demnității – sau Euromaidanul, așa cum este cunoscută – a arătat întregii lumi că ucrainenii sunt o națiune independentă care își va apăra până la capăt libertatea.

Geografic, de mai bine de 30 de ani, principalele mișcări populare din Ucraina s-au concentrat în jurul Pieței Independenței din Kiev. Până la urmă, Maidanul a fost metoda prin care ucrainenii și-au apărat libertățile și drepturile, ca răspuns la despotismul autorităților. Ca fenomen, Maidanul a fost o etapă necesară a luptei pentru independența statului și pentru democrație. Asta e indiscutabil. Maidanul s-a întemeiat pe ideea libertății individuale și colective de alegere ca valoare socială de bază. 

Primul Maidan a fost „Revoluția pe granit” din 1990, care a jucat un rol major în obținerea independenței Ucrainei, în 1991. Așa-numita „Revoluție portocalie” din 2004 a devenit al doilea Maidan. Cu acea ocazie oamenii și-au apărat dreptul la alegeri corecte.

Euromaidanul

Al treilea Maidan a fost Euromaidanul sau „Revoluția demnității”, la sfârșitul anului 2013 și începutul lui 2014. Cu acest prilej, inițial ucrainenii au apărat parcursul european al tânărului stat, pentru ca imediat după aceea eforturile lor să se unească pentru a apăra, din punct de vedere militar, suveranitatea Ucrainei. Această luptă a ucrainenilor pentru drepturi și libertate a devenit cunoscută întregii lumi și a reprezentat cel mai semnificativ eveniment din istoria recentă a Ucrainei.  Revărsarea ucrainenilor în plină stradă, în noiembrie 2013, după refuzul categoric al guvernului de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, a fost o alegere de factură civilizațională. Continuarea protestelor publice și unificarea cetățenilor pentru a proteja Ucraina de agresiunea militară din Estul țării demonstrează importanța esențială a acestei alegeri. 

Cronologia evenimentelor

În cele ce urmează voi prezenta cronologia Euromaidanului, toate aceste acțiuni reliefând dragostea de libertate a ucrainenilor dar și forța națiunii noastre. 

Pe 21 noiembrie, guvernul primului ministru Mykola Azarov a decis să suspende procesul privind semnarea Acordului de Asociere cu UE. Acest lucru s-a întâmplat în chiar momentul în care președintele Viktor Ianukovici îi asigura pe jurnaliștii de la Viena că integrarea europeană a Ucrainei este ”în desfășurare”.

Refuzarea Acordului de Asociere a indignat o parte semnificativă a societății ucrainene, motiv pentru care haștagul „Euromaidan” a început să se răspândească pe rețelele de socializare. 

În jurul orei 22:00, activiștii – în marea lor parte studenți și jurnalişti – au început să se adune în Piața Independenței din Kiev.

Pe 29 noiembrie, la summitul Ucraina-UE, Viktor Ianukovici a refuzat să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Drept urmare, oamenii au început să se adune din nou în centrul Kievului. În același timp, membrii unității speciale de securitate Berkut au început să se comaseze, împresurând mitingul. 

În noaptea de 30 noiembrie, forțele de securitate i-au dispersat cu brutalitate pe studenții din Piața Independenței. Puțin spus scandalos: conducerea țării a justificat agresiunile invocând dorința de a elibera locul pentru instalarea bradului de Crăciun. 

Toate aceste violențe și abuzuri au provocat un nou val de proteste în Piața Independenței. Începând cu 1 decembrie, protestele nu s-au mai oprit. Manifestanții au cerut demisia guvernului Azarov și organizarea de alegeri anticipate. În aceeași zi, în apropierea clădirii Administrației Prezidențiale au avut loc confruntări cu forțele de securitate. Finalmente, protestatarii au ocupat sediul administrației Kievului, unde și-au stabilit sediul.

În Piața Independenței, oamenii au înființat un oraș de corturi, iar în după-amiaza zilei de 11 decembrie au apărut primele știri referitoare la faptul că autoritățile își pregăteau asaltul. Drept urmare activiștii au fortificat baricadele, zădărnicind asaltul forțelor de securitate.  

La 16 ianuarie, Rada Supremă a adoptat un pachet de legi dictatoriale cu scopul de a minimiza și îngropa protestele, însă efectul a fost unul de bumerang, devastator pentru autorități.   

Botezul sângeros. Primii morți 

Pe 19 ianuarie, o coloană de protestatari s-a mutat pe strada Hrushevsky, unde au avut loc ciocniri în masă cu forțele de securitate, ale căror camioane au fost incendiate. Această zi a fost numită ”Botezul sângeros”.

În noaptea de 22 ianuarie, doi protestatari – Serhiy Nihoyan și Mykhaylo Zhiznevsky – au murit din cauza rănilor cauzate. 

Așa-numitul „atac pașnic asupra Radei” a fost planificat pentru 18 februarie. În acea zi, Rada Supremă a planificat să opereze modificarea Constituției – o revenire la versiunea din 2004, care conferea Parlamentului puteri sporite. Pentru a preîntâmpina asta, o coloană de protestatari s-a deplasat din Piața Independenței către Rada Supremă. E momentul în care reîncep ciocnirile cu forțele de securitate, totodată raportându-se noi victime. 

În aceeași zi, în jurul orei 20.00, forțele de securitate au anunțat începerea unei operațiuni ”antiteroriste” și au luat cu asalt baricadele din Piața Independenței, cu blindate. Răspunsul societății ucrainene a fost tranșant și lipsit de orice echivoc – tot mai mulți oameni au început să se adune pe Maidan. 

În noaptea de 19 februarie, pe fundalul asaltului forțelor de securitate, a izbucnit un incendiu puternic la Casa Sindicatelor, care a putut fi stins definitiv abia în dimineața zilei de 20 februarie, când în incintă a fost găsit și un corp uman carbonizat.

Vinovații 

Potrivit comisiei parlamentare care a investigat crimele Maidanului, asaltarea Casei Sindicatelor s-a realizat la ordinul fostului șef al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Oleksandr Yakymenko, și al primului său adjunct, Volodymyr Totsky, șef al centrului de operațiuni speciale Alpha Oleh Prysiazhny. Ordinul a fost dat și cu aportul lui Andriy Merkulov, șeful Centrului Antiterorist din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Cea mai sângeroasă zi

Situația degenera de la o oră la alta. Cea mai sângeroasă zi din istoria Euromaidanului avea să fie 20 februarie, când forțele de securitate au folosit arme de foc. Ulterior a apărut și o înregistrare video cu lunetiștii care împușcau protestatari pe Strada Instytutska.

În noaptea de 21 februarie, Ianukovici și-a continuat negocierile cu reprezentanții Uniunii Europene și ai Rusiei. A doua zi, puțin după orele prânzului, a fost semnat un acord privind organizarea de alegeri prezidențiale neprogramate în decembrie 2014.

Victoria. Și ”Suta Cerească”

Cu toate acestea, evenimentele au alunecat într-o spirală fără de întors, astfel încât, la 22 februarie, Ianukovici și unii oficiali au fost nevoiți să fugă din Ucraina. În aceeași zi, protestatarii și jurnaliștii au pătruns în reşedinţa lui Ianukovici din Mezhyhirya, regiunea Kiev.

Potrivit Procuraturii Generale a Ucrainei, 2.500 de persoane au fost rănite în timpul Euromaidan, dintre care 104 au murit. ”Suta Cerească” – așa au fost numiți cei care și-au dat viața în timpul sângeroaselor încleștări cu forțele de securitate. 

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei, în perioada 18 februarie - 2 martie 2014, 17 agenți ai forțelor de securitate au fost uciși în timp ce acționau în cadrul misiunilor de represiune din centrul Kievului. 

Expresii ale luptei pentru libertate 

Maidanele noastre – laolaltă cu apărarea regiunilor de Est ale Ucrainei, care iată că s-a transformat într-o aprigă apărare a întregii țări – sunt o manifestare a luptei ucrainenilor pentru libertatea națională și individuală. În plus, Maidanele sunt verigi ale unui proces mai larg – mișcarea de eliberare a Ucrainei, mișcare a suferit diverse transformări de-a lungul ultimului secol, dezvoltându-se atât sub forma luptei armate, cât și a luptei non-violente.