EXCLUSIV: De ce e foarte puțin probabil ca Belarusul să participe activ la invazia rusească a Ucrainei. Cum îl duce Lukașenko cu zăhărelul pe Putin, urmărind punctual o serie de mize personale, în timp ce Rusia pierde războiul / Anna Neplii

Încă de la începutul invaziei rusești la scară largă a Ucrainei, societatea ucraineană a fost îngrijorată de spectrul unei extinderi a războiului. Mai exact, a existat și încă există temerea că Belarusul va lua parte oficial la războiul împotriva Ucrainei. 

Da, președintele Belarusului – l-am numit pe Aleksandr Lukașenko – și-a târât țara în războiul împotriva Ucrainei, transformând astfel Belarusul într-o trambulină pentru forțele armate ale Federației Ruse. Din prima zi a războiului declanșat de Kremlin, numeroase rachete au zburat de pe teritoriul Belarusului către orașe și sate ucrainene. În spațiul aerian al Ucrainei au fost observate în repetate rânduri avioane de luptă sau de recunoaștere la bordul cărora se aflau piloți belaruși. Există mici grupuri de sabotaj conduse de cetățeni belaruși. Nu în ultimul rând, e cunoscut faptul că Rusia folosește din plin spitalele din Belarus pentru a-și trata militarii răniți pe front.   

Cum îl joacă Lukașenko pe Putin

Aceasta fiind situația de la începutul invaziei rusești și până în prezent, remarcăm că Vladimir Putin a tot forțat nota și a insistat ca Belarusul să participe în mod oficial la acest război sângeros declanșat de Kremlin. Cu toate acestea, se remarcă și faptul că Lukașenko încearcă să rămână cu fundul în două bărci până la final, dându-i de înțeles lui Putin că va participa oficial la război și alimentându-i speranțele, dar, în același timp, evitând în cel din urmă moment orice acțiune decisivă. 

În realitate, Lukașenko oferă prea puțin Rusiei, comparativ cu nevoile acesteia în zonă, și face asta numai pentru a atinge o serie de obiective. De exemplu, pe 16 noiembrie, Interfaxul rusesc a raportat că Belarusul și Rusia au semnat un acord guvernamental privind alocarea unui împrumut din partea Moscovei în valoare de 1,5 miliarde de dolari pentru proiecte vizând importurile. În prezent, Rusia și Belarusul și-au confirmat deja disponibilitatea de a începe finanțarea a nu mai puțin de 12 proiecte comune.

Dincolo de toate aceste aspecte, care arată modul în care Lukașenko înțelege și reușește să-și urmărească mizele, e bine de știut că, în acest moment, riscul intrării oficiale în război a armatei din Republica Belarus este puțin probabil. Asta cu atât mai mult cu cât armata belarusă însumează doar 43.000 de militari și numai jumătate dintre ei pot lua parte activ la ostilități. De ce spun asta? Pentru că cealaltă jumătate ar fi nevoită să rămână pe teritoriul Belarusului pentru a-l proteja pe Lukașenko de o posibilă revoluție, care, trebuie subliniat, e o amenințare cât se poate de reală. 

Belarușii nu au cum să uite că, în 2020, Lukașenko a suprimat brutal și sângeros, cu ajutorul Rosgvardiya, mitingurile care-l contestau. În plus, belarușii încă au posibilitatea de a se informa din mai multe surse decât rușii. Conform sondajelor, numai 5% dintre cetățenii belaruși susțin invazia Federației Ruse, în timp ce o parte semnificativă a societății conștientizează că țara lor e, de fapt, ocupată de o putere vecină. E adevărat, multor belaruși le e teamă să participe la proteste stradale, având în vedere urmările tragice ale celor mai recente manifestații anti-Lukașenko, însă își exprima opiniile și convingerile pe internet, subliniind că nu se vor da înapoi de la o acțiune publică, dacă va exista o oportunitate în acest sens. 

Belarușii care luptă pentru victoria Ucrainei

De notat și că, inevitabil, majoritatea bielorușilor asociază speranța într-un viitor independent al țării lor cu o victorie militară a Ucrainei în fața Rusiei. Drept urmare, încă din prima zi a invaziei rusești, numeroși cetățeni ai Belarus s-au alăturat forțelor armate ale Ucrainei, luptând trup și suflet alături de noi pentru a-i alunga pe cotropitorii ruși. Ei nu luptă numai pentru victoria Ucrainei, ci și cu speranța unui viitor Belarus independent. 

Începând din luna mai, mai multe batalioane în care luptau belaruși au fost reorganizate în cadrul regimentului Kastus Kalinouski, care însumează peste 1000 de militari. Asta după ce, la sfârșitul lunii martie, Vadym Prokofiev – om de afaceri din Belarus și oponent al regimului Lukașenko – a anunțat alcătuirea unui regiment separat alcătuit în totalitate din belaruși și numit ”Pogonya”, care de asemenea însumează aproximativ 1000 de combatanți.  

Marile probleme ale armatei Belarusului 

În același timp, e o certitudine confirmată de fapte că mișcările de partizani și de voluntari câștigă amploare în societatea belarusă. Loviturile de gherilă se manifestă, în principal, prin blocarea căilor ferate și incendierea cazărmilor armatei ruse. Mulți belaruși și-au părăsit țara, nemulțumiți de pozițiile regimului Lukașenko.

La toate acestea se adaugă și demoralizarea în care se zbate armata Belarusului, întrucât soldații ruși răniți sau uciși ajung în număr mare pe teritoriul republicii. Conștientizând oroarea care se petrece lângă ei, cei mai mulți militari belaruși nu vor să intre în focul invaziei și să fie transformați în carne de tun. E foarte posibil ca, în cazul în care Belarusul s-ar ralia oficial invaziei, mulți militari belaruși să se predea sau să treacă de partea trupelor ucrainene imediat ce ajung pe teritoriul Ucrainei. În orice caz, sarcinile care i-ar reveni armatei belaruse – ocuparea Kievului și a vestului Ucrainei – sunt imposibil de realizat în situația actuală, așa ceva nu ar reprezenta altceva decât o misiune sinucigașă sortită eșecului. Pe lângă faptul că armata Republicii Belarus nu are experiență în lupte, sumele de care dispune Lukașenko pentru echiparea militarilor și susținerea invaziei nu sunt suficiente. La urma urmei, cu 20.000 de oameni nu se pot alcătui decât două divizii, care, în cel mai bun caz pentru regimul Lukașenko, poate că ar putea avansa până la maxim 25 de kilometri în interiorul Ucrainei, deși nici acel lucru nu ar fi deloc ușor, întrucât experimentata armată ucraineană controlează situația de la graniță și va lupta pe viață și pe moarte dacă așa ceva s-ar întâmpla. 

Spaima de revoluție 

Într-un astfel de scenariu, Lukașenko înțelege că ar intra în colaps total și că o revoluție l-ar alunga de pe tron. În realitate, acesta este motivul pentru care Lukașenko încearcă, de nouă luni, să rămână cu fundul în două bărci, evitând orice decizii decisive. Pe de o parte, el mută trupe închipuite pe o hartă și comasează armată la graniță, dar, pe de altă parte, se face că nu observă insistențele lui Putin, repetând că, în general, ”este exclus un atac al Belarusului asupra Ucrainei”. La urma urmei, invazia belarușilor ar fi trebuit să aibă loc pe 21 martie, apoi au tot amânat-o pe termen nedeterminat în timp ce Federația Rusă le rambursa datoriile. Apoi Lukașenko a anunțat că ”exercițiile militare comune s-au terminat”. 

În prezent, Statul Major ucrainean afirmă că nu există semne de pregătire a Republicii Belarus pentru participarea deschisă la război. De asemenea, n-au mai fost identificate operațiuni rusești mascate sub steagul Belarusului. E de presupus că și pe viitor Lukașenko va evita o participare directă la invazia rusească, însă va furniza muniție și echipamente Rusiei, punând infrastructura Belarusului la dispoziția acesteia. 

De asemenea, e previzibil că Lukașenko va organiza în continuare exerciții militare de amploare la graniță, dar va face asta tocmai pentru a atrage în acea zonă un număr mare de trupe ucrainene, și nu pentru că ar lua în calcul o invazie reală. Miza e ca un număr semnificativ de trupe ucrainene să fie menținute la granița cu Belarus și nu în regiunea Donețk, fiindcă rușii fug speriați și nu mai fac față ofensivei noastre.