Războiul i-a forțat pe ruși să facă economii la orice, mai puțin la vodcă. Statisticile


  • ACP
  • Nov 18, 2022 16:23
  • 1181
Războiul i-a forțat pe ruși să facă economii la orice, mai puțin la vodcă. Statisticile

Războiul a adus o mulțime de probleme în Rusia, printre cele mai răspândite fiind insecuritatea economică și creșterea sărăciei. Cele mai multe firme occidentale au fost închise, mulți întreprinzători ruși au plecat din țară, de asemenea mulți specialiști, sume mari de bani au trecut granița, timp în care sute de mii de bărbați au fost chemați în armată (iar mulți au și murit) ceea ce a afectat vizibil situația economică a majorității rușilor, care nici înainte de război nu o duceau foarte bine.

În condițiile acestea este evident că oamenii au început să aibă din ce în ce mai puțini bani de cheltuit și au început să facă economii, în primul rând la bunurile și serviciile de care s-au putut lipsi. Potrivit canalului RBC (RosBusinessConsulting), care citează un studiu privind tendințele cheie de pe piața FMCG - a produselor relativ ieftine care se vând repede -, pentru lunile iulie-septembrie ale acestui an, 71% dintre ruși au făcut economii la haine, 66% la divertisment în afara casei, 65% la mâncare în alimentația publică și doar 36% dintre respondenți au făcut economii la alcool. 

Dar în timp ce vânzările de bere au scăzut cu 4,2%, iar cele de cidru, poiret și mied au scăzut cu 15,6%, vânzările de vodcă au crescut cu 6,4%. De fapt vânzările de băuturi spirtoase cu o tărie peste 9 grade au crescut cu o medie de 7,6%, ceea ce arata clar că rușii au făcut economie doar la băuturile mai slabe. 

Rușii fac „în ultimul rând” economii la alcool, deoarece acesta aparține categoriei „produselor de consum acut social” pentru mai mult de 70% din populația adultă a țării, alcoolul fiind perceput de foarte mulți ca un antidepresiv, dupa cum subliniază experții ruși. Ba se poate spune justificat că poate fi vorba chiar de o tradiție culturală în acest sens, dar nu numai. 

E greu de crezut că odată cu venirea iernii nu va crește pe mai departe consumul de băuturi spirtoase, timp în care berea și alte băuturi slabe se vor bea în cantități din ce in ce mai mici, ceea ce ar putea trage în continuare media consumului brut în jos în statistici. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.