Mai mulți oficiali indonezieni au confirmat dezvăluirile jurnaliștilor Associated Press, potrivit cărora ministrul rus al Externelor – septuagenarul Seghei Lavrov – a solicitat îngrijiri medicale urgente, într-un spital, imediat după ce a aterizat la Bali, pentru a participa la Summitul G20. Specific rușilor, în pofida tuturor acestor evidențe, bătrânul KGB-ist se încăpățânează să insiste că ar fi ”victima” unui ”fake news”.
Adică mincinosul strigă ”Mincinoșii!”. Nu putem decât să bănuim cât de greu i-a fost alunecosului Lavrov, în lumina usturătoarelor umilințe încasate de Rusia în Ucraina (pe fundalul unei izolări totale a Rusiei, considerată pe bună dreptate stat terorist și genocidar), să își facă apariția la Summitul G20. Oricât ar încerca să nege satrapii de la Kremlin, Lavrov a cerut să fie dus de urgență la spital, nu la G20, ceea ce s-a și întâmplat.
Protagonist al unei înregistrări video realizate la hotelul din Bali în care a fost cazat, Lavrov a negat transportarea sa la spital, unde a fost consultat și unde a rămas o perioadă.
După cum observați în video, iată că șandramaua KGB-istă și-a însușit diverse simboluri ale Vestului ”decadent”: poartă un Apple Watch, folosește un Iphone de ultimă generație și – asta da surpriză! – poartă un tricou violet de firmă cu un imprimeu ce reproduce un desen al artistului newyorkez Jean-Michel Basquiat, care, conform prietenilor, făcea deseori sex cu bărbați. Păi, cum merge asta cu propaganda anti-LGBT a Kremlinului? Dar cum merg toate aceste accesorii cu propaganda moscovită ce înfierează cu spume la gură ”Vestul decadent”, în timp ce în Rusia se trăiește ca în lumea a treia? Ce luptă împotriva ”globalizării” e asta?
Amintim că fiica lui Lavrov este absolventă a Columbia University din SUA.