"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Timp de secole, Rusia a încercat să ocupe Ucraina. Rusificarea și forțarea unui complex de inferioritate au fost impuse prin intermediul unui rețetar cu diverse metode ce vizează stârpirea. Una dintre acestea a presupus inventarea mitului despre așa-zisul „cântec de leagăn comun al popoarelor fraterne”, unde Rusia ar fi „Fratele cel Mare”. Rușii ne-au rescris istoria, ne-au interzis limba și cultura cu scopul premeditat de a ne distruge identitatea ucraineană.
Chiar în 1933 – când Holodomorul organizat de sovietici se îndrepta spre paroxism –, rușii au impus o nouă ortografie a limbii ucrainene, obiectivul fiind, evident, o rusificarea sălbatică. În același timp, lingviștii și scriitorii ucraineni au fost reprimați cu cea mai mare brutalitate, pentru că au refuzat să-și rusifice limba maternă. Nu exagerez deloc când spun că mii și mii de oameni au fost uciși pentru limba ucraineană.
Lingvistică și conștiință națională
La urma urmei, nimic nu semnifică alteritatea de o manieră mai decisivă decât limbajul. Din această cauză, filosofia limbajului a fost redusă la o funcție utilitară, care a tratat limbajul numai și numai ca pe un mijloc simplist de comunicare. Asta pentru că, în condițiile construirii imperiului comunist, care nu putea fi altceva decât un Imperiu al Răului, limba a fost considerată doar ca un instrument ce ar fi trebuit să mențină coagularea construcției sistemului sovietic. E motivul pentru care ideologii ruși au tăcut sub tăcere, în mod deliberat, faptul că limbajul are funcții mult mai profunde decât cele presupuse de simpla comunicare, funcții privind impactul limbii asupra conștiinței unei persoane, percepția asupra lumii înconjurătoare sau modul în care cineva se raportează la memoria ancestrală și națională. Rușii au amputat aceste funcții, care însă au rămas codificate în sunete, cuvinte, fraze și propoziții. Toate diferențele de limbaj indică percepții diferite despre lume, gândiri diferite și paradigme comportamentale diferite.
„Un exemplu izbitor este compararea cuvintelor ‹gosudarstvo› și ‹derzhava› – ambele înseamnă ‹stat›, primul fiind rusesc, iar al doilea e ucrainean. Șeful ‹gosudarstvo› este ‹gosudar›, adică suveranul. La ucraineni însă, șeful ‹derzhava› este o persoană care trebuie să-i organizeze pe cetățeni, funcția sa principală fiind aceea de a-i ține împreună pe oameni, deoarece rădăcina cuvântului este ‹derzh›, care înseamnă ‹păstrare›. Așadar, ucraineanul ‹derzhava› face trimitere la relații orizontale, în timp ce rusescul ‹gosudarstvo› presupune relațiile ierarhice”, explică bloggerul și activistul lingvistic Danylo Haidamakha.
Și denumirile florilor și ale plantelor indică o serie de diferențe notabile. Bunăoară, ceea ce ucrainenii numesc „chornobryvtsi” (”gălbenele”), rușii numesc „barkhattsy” (care înseamnă ”catifea”), întrucât aceste flori sunt catifelate la atingere. Floarea strălucitoare pe care ucrainenii o numesc „barvinok” (”vinca”), în Rusia se numește ”mogil’nik”, adică ”loc de înmormântare”, fiindcă deseori crește lângă „mogila” (”mormânt”). De asemenea, rușii numesc ”lână” ceea ce ucrainenii numesc ”bumbac”. Acestea sunt doar câteva exemple, însă lista poate continua oricând.
„Stalin a distrus 30.000 de cuvinte ucrainene din dicționare, totodată distrugându-i și pe lingviștii ucraineni. Chiar și-așa, el nu a reușit să ne distrugă limba, pentru că limba noastră nu stă în dicționare și în numărul de cuvinte. Limba este în oameni, ca un mod poetic de a gândi. Noi suntem sursa limbii, nu dicționarele”, a punctat Haidamakha.
În prezent însă, volumul lexicului ucrainean poate ajunge la 1 milion de cuvinte, în timp ce limba rusă, împreună cu toate neologismele și arhaismele, nu depășește 400.000 de cuvinte. Situația asta spune totul.
Potrivit lui Haidamakha, dacă analizezi limba ”la microscop”, observi că litera ”O” prevalează în limba ucraineană, iar ”A” în rusă, ceea ce indică expansiune, cucerire și haos, în timp ce ”O” denotă introversie și introspecție, și nu un accent pus pe spațiul exterior. În ucraineană predomină construcțiile de genul ”Shch” / ”Ch”, fapt ce presupune o anumită melodicitate dar și o rostire calmă, armonică.
”Iată un alt exemplu interesant. În rusă, rădăcina cuvântului ‹câștig› este ‹necaz›. În general, rușii nu se raportează în mod adecvat la ideea de victorie. De aceea au scandaluri constante în domeniul competițiilor sportive, care au culminat cu excluderea Rusiei de la Jocurile Olimpice din cauza dopajului. La ruși există impresia că, pentru a câștiga, o persoană trebuie să-și facă sieși probleme, dar și celorlalți. În limba ucraineană, rădăcina cuvântului ‹victorie› este ‹poate› – adică o persoană e aptă de o victorie, o poate atinge prin propriile calități. Și acest lucru este deja suficient pentru a câștiga, nu este necesar să primești și o medalie. O persoană trebuie doar să știe că astăzi se comportă mai bine decât ieri”, explică Danylo Haidamakha.
Filosoful ucrainean Serhiy Krymsky susține teza că ucrainenii sunt ”cordocentrici” (din latină: ”cor” – ”inimă”), adică, așa cum spune inima, așa va fi. Cine va analiza literatura ucraineană va remarca faptul că e vorba, în principal, despre sentimente. Popor creștin, ucrainenii cred că lumea a fost creată prin cuvântul lui Dumnezeu. Adică nu era nimic, totul apărând din cuvântul (logosul) divin. Interogând obiectele lumii, putem descifra cuvintele esențiale ce au stat la baza acestora. Înțelegând corect oamenii, fenomenele și obiectele lumii, îl putem înțelege pe Dumnezeu.
”Pentru mine, mentalitatea ucraineană este despre steagul albastru și galben. Nu e vorba despre cer și câmp, ci despre orizont. Orizontul e senin, ni se permite să-l vedem. Ideea noastră națională este că nu ar trebui să stăm la orizont, pentru că avem nevoie și de o spațialitate pe care să o putem poetiza. Acest infinit al eternului orizont este important pentru noi, însă la fel de important este să fim în același spațiu ucrainean”, a subliniat Haidamakha.
Problema ucrainenilor rusificați
Odinioară, oamenii ce locuiau pe teritoriile care astăzi aparțin Ucrainei au fost cu toții vorbitori de ucraineană, asta până la brutala intervenție rusească. Când expansiunea lingvistică și culturală a rușilor a degenerat într-un conflict militar, problema lingvistică a devenit una acută în societate. Uneori această situație a cauzat conflicte între ucrainenii care vorbesc ucraineana și ucrainenii rusificați.
”În general, nu există ucraineni vorbitori de rusă. Există ucraineni rusificați. Orice ucrainean care vorbește acum rusa are strămoși care vorbeau ucraineana. Anumite generații au fost casate din cauza expansiunii limbii Moscovei, expansiune care continuă și în zilele noastre. E drept, există și un al doilea tip de vorbitori de rusă – mă refer la cei care au venit din Rusia, stabilindu-se în Ucraina după Holodomor, aceștia fiind descendenții direcți ai invadatorilor. Dar nu este nimic în neregulă cu aceste două opțiuni. Finalmente, fiecare își asumă responsabilitatea pentru propria viață”, a precizat Danylo Haidamakha.
Totuși, potrivit acestuia, după victoria militară a Ucrainei și după blocarea influenței ostile a Rusiei, spațiul ucrainean va fi reînnoit de la sine. Și asta inclusiv în teritoriile care încă sunt ocupate de ruși, fiindcă aceste circumstanțe se vor schimba curând.
„Nu trebuie să înecăm vocile ucrainenilor vorbitori de limbă rusă. Trebuie doar să-i punem la aceeași masă cu ucraineni vorbitori de ucraineană, astfel încât aceștia să înțeleagă ce se petrece în jur și schimbarea va veni de la sine”, crede bloggerul.
În același timp, societatea ridică multe întrebări despre ceea ce ar trebui să fie limba ucraineană. La urma urmei, trăim în secolul al XXI-lea, există un schimb activ între culturi, iar limba evoluează și ea, dobândind cuvinte noi. Cu toate acestea, puriștii limbii insistă că utilizarea cuvintelor împrumutate și a altor elemente neorganice ale limbilor străine (cu atât mai mult ale limbii ruse) ar trebui evitate.
„Sunt primul care susține vorbirea imperfectă, pentru că limbajul este un organism viu care evoluează în permanență, însă orice împrumut lingvistic ar trebui să fie adecvat și să nu reprezinte o practică excesivă. Adică, dacă folosești un împrumut dintr-o altă limbă, atunci trebuie totuși să cunoști cuvântul adecvat uzitat în limba ta. Cuvintele împrumutate nu ar trebui să devină paraziți care să ne facă să ne uităm limba maternă. Cât despre rusisme, nu văd niciun motiv pentru a-i corecta pe oameni sau pentru a încerca o reducere forțată a cuvintelor rusești. Rusismele vor fi date uitării chiar de cetățeni, ușor, ușor, după ce teritoriile ucrainene vor fi curățate de trupele rusești și de influențele Kremlinului”, a rezumat Haidamakha.
