Ucraina, care va deveni membră a NATO, nu va face decât să întărească pozițiile Alianței Nord-Atlantice, a precizat pe 3 noiembrie șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andriy Yermak, pe parcursul unei întâlniri cu șefii delegațiilor statelor membre NATO.
"Așteptăm confirmarea politicii ușilor deschise în contextul cererii de aderare a Ucrainei, precum și extinderea asistenței acordate Ucrainei pentru consolidarea apărării aeriene. În plus, ne așteptăm la progrese în dialogul cu țările membre NATO în privința garanțiilor de securitate", a completat acesta.
El a amintit că un grup internațional de experți pe care l-a coprezidat alături de fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a elaborat recomandări privind garanțiile de securitate pentru Ucraina, care pot deveni baza Pactului de Securitate al Kievului.
Yermak a subliniat, totodată, importanța reconstrucției Ucrainei și a eliminării consecințelor invaziei ruse. Potrivit acestuia, două conferințe majore au avut loc la Lugano și Berlin, dedicate planului de reconstrucție a Ucrainei. Cu toate acestea, partea ucraineană este acum concentrată pe punerea în aplicare a Planului de Recuperare Rapidă, asta pentru că "trăim 24/7 într-o situație în care toate serviciile noastre lucrează pentru a oferi cetățenilor energie electrică și căldură, astfel încât oamenii să aibă un loc unde să locuiască", a explicat Yermak.
De asemenea, șeful administrației prezidențiale ucrainene a subliniat importanța unei reacții clare și puternice a liderilor statelor membre NATO la șantajul și amenințările nucleare ale Rusiei.
"Aceste opt luni, în care Ucraina, cu sprijinul partenerilor săi, rezistă agresiunii ruse, au arătat că este posibil să nu ne fie frică și au confirmat că NATO e cea mai puternică alianță militară și politică din lume", a punctat Yermak.
"Ucraina demonstrează că poate lupta cu succes contra agresorului și confirmă că este capabilă să câștige cu ajutorul partenerilor săi. Suntem siguri de victoria noastră", a adăugat acesta.
Șeful adjunct al administrației prezidențiale ucrainene, Ihor Zhovkva, a informat partenerii străini despre inițiativa președintelui Volodimir Zelenski privind încheierea declarațiilor comune referitoare la integrarea euro-atlantică a Ucrainei.
"Prima astfel de declarație a fost semnată între Ucraina și Republica Cehă la începutul acestei săptămâni. Sper că și țările dumneavoastră vor sprijini această inițiativă", a spus oficialul ucrainean.
Totodată, Zhovkva a subliniat că Ucraina trebuie să primească cât mai curând posibil sisteme de avioane fără pilot în cadrul Pachetului cuprinzător de asistență al NATO destinat forțelor ucrainene.
La reuniune au participat reprezentanți ai zece țări străine: Reprezentantul permanent al Albaniei la NATO Visho Ajazi Lika, Reprezentantul permanent al Bulgariei la NATO Zlatin Krastev, Reprezentantul permanent al Estoniei la NATO Jüri Luik, Reprezentantul permanent al Letoniei la NATO Edgars Skuja, Reprezentantul permanent al Lituaniei la NATO Deividas Matulionis, Reprezentantul permanent al Poloniei la NATO Tomasz Szatkowski, Reprezentantul permanent al Slovaciei la NATO Peter Bator, Reprezentantul permanent al Macedoniei de Nord la NATO Dane Taleski, Reprezentantul permanent al României la NATO Dănuț- Sebastian Neculăescu, Reprezentantul permanent al Republicii Cehe la NATO Jakub Landovský, precum și șeful adjunct al administrației prezidențiale ucrainene Ihor Zhovkva, respectiv șefa Misiunii Ucrainei la NATO Nataliia Galibarenko. (sursa: Ukrinform)