EXCLUSIV. SOS Liceul ”Mircea Vulcănescu” din București! Corpul profesoral este supus unor presiuni uriașe pentru a schimba numele instituției. Cine și cum coordonează această campanie imundă


EXCLUSIV. SOS Liceul ”Mircea Vulcănescu” din București! Corpul profesoral este supus unor presiuni uriașe pentru a schimba numele instituției. Cine și cum coordonează această campanie imundă

Abuzat în repetate rânduri de-a lungul ultimilor ani și finalmente strămutat din fostul sediu, Liceul Tehnologic ”Mircea Vulcănescu” din București se pregătește, în secret, să-și schimbe numele, în urma a numeroase presiuni exercitate la adresa corpului profesoral. 

Mai exact, potrivit surselor noastre bine informate, directoarea liceului a fost convocată în cursul lunii trecute, la 22 octombrie, la sediul Institutului Elie Wiesel, unde i s-a trasat sarcina de a schimba degrabă numele de ”Mircea Vulcănescu”, fiind avertizată că e mai bine să facă asta la propria inițiativă decât în urma altor demersuri. Castanele trebuie scoase din foc cu mâna altora. 

După convocarea de la Institutul Elie Wiesel, directoarea liceului a fost telefonată chiar de primarul PSD-ist al Sectorului 4, Daniel Băluță, care a repetat întocmai, cu exact aceleași cuvinte, instrucțiunile deja primite la Institut, totodată prezentându-i procedurile pe care trebuie să le facă pentru a schimba cât mai repede numele de ”Mircea Vulcănescu”. 

Schimbarea titulaturii unei instituții de învățământ cu tradiție în Sectorul 4 aduce prejudicii liceului și elevilor, dincolo de faptul că este un act brutal bazat pe falsuri istorice, act care insultă memoria rezistenței anticomuniste. În trecut, același Daniel Băluță a decis relocarea Liceului Tehnologic ”Mircea Vulcănescu”, pe care l-a lăsat fără sediu și l-a mutat în niște module tocmai pe Șoseaua Vitan-Bârzești, unde miroase a urină și condițiile sunt de toată jena, fapt pe care ni l-au confirmat cadre didactice, la adresa anonimatului. Pe Daniel Băluță se pare că nu-l interesează situația în care au ajuns elevii și profesorii strămutați în aceste module, însă e chitit și direcționat pe schimbarea numelui. Ne gândim că e bine ca electoratul din Sectorul 4 să afle asta, mai ales că și Băluță vrea să scoată castanele din foc cu mâna altora. 

Aceleași surse ne-au informat și că Băluță i-a transmis directoarei că nici nu e necesar ca liceul să mai poarte un nume, oricare, e de ajuns să aibă un număr și aia e. Se pare că există și scenariul unei îmbinări a două licee în unul singur – vom reveni cu informații. 

Poliție politică!  

Toate aceste presiuni exercitate subteran la adresa corpului profesoral, doar pentru a schimba titulatura unui liceu și pentru a îngropa memoria unui intelectual de marcă asasinat în chinuri groaznice de regimul comunist, sunt, în realitate, preluări mizerabile ale acuzațiilor la fel de mizerabile ale tribunalelor militare (zise ale ”poporului”), care se bazau pe anchetele Securității genocidare. 

Acest stil este practicat și de cei care se pretează să aplice Legea 217/2015, care repune în practica publică acele acuzații mincinose ce țin, pur și simplu, de rețetarul poliției politice, unde NU contează faptele respectivului, ci ideologia și eticheta care îi erau decise de securiști. E o formă de a compromite și de a ucide victimele din nou și din nou. În baza acestei legi cu adresă s-a solicitat deseori autorităților locale  schimbarea numelor de străzi și școli sau demolări de statui ale unor personalități precum Vintilă Horia, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea și alții – catalogați drept ”legionari” sau ”profasciști”. Așa s-a instrumentat și retragerea titlului post-mortem de cetățean de onoare al orașului Târgu Ocna acordat lui Valeriu Gafencu, cel supranumit ”Sfântul Închisorilor” de către părintele Nicolae Steinhardt. 

Aceasta este ”istoria” lui Roller, a lui Hodor și a lui Demetriade, este istoria așa-zisă ”corectă politic”, iar orice alt mod de a o înțelege și de a o prezenta îți atrage acuzațiile de ”extremist” sau ”pro-legionar” (Hodor e neîntrecut în acuzații mincinoase de genul ăsta, fapt care o să-l ducă în fața instanței de judecată).  

Așa-zisa ”corectitudine politică” e o judecată cel puțin nepotrivită în cercetarea istorică – ea ne poate duce spre exagerări sau deformări ale trecutului, pentru a răspunde exigenţelor prezentului. Potrivit istoricului și scriitorului Marius Oprea, ”corectitudinea politică” este o altă formă de falsificare, decât a fost ideologizarea istoriei, practicată de comunişti sau de politizare a ei, des întâlnită în tranziţie.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.