"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Cred că am fost unul dintre foarte puținii deputați din Primul Parlament, care avea fixat în programul electoral „Independența față de imperiul rusesc”. Desigur că votul de la 27 august 1991 presupunea tăierea cordonului ombilical imperial. Securitatea energetică făcea parte din pachetul de bază al acțiunilor care trebuiau să afirme Independența.
Ceea ce nu am luat în calcul atunci era pofta imperiului rusesc, care, în niciun caz, nu se putea împăca cu gândul pierderii coloniilor sale. Dacă a văzut că nu ne poate reține pe cale pașnică, a declanșat războiul de la Nistru din 1992 și a îngropat în tranșee visul libertății noastre.
Pe de altă parte, toate instituțiile statului chifteau de agenți ai Moscovei, pornind de la prim-ministrul Andrei Sangheli și terminând cu SIS-ul. Cât face doar declarația belicoasă a lui Sangheli, care afirma: „Am zburat pe deasupra centralei de la Cernavodă și acolo nu e nimic funcțional”.
Clasa politică, majoritar pro-rusească, ne-a legat sută la sută și de sistemul energetic din Est, argumentând că e mai ieftin. Azi simțim cât este de ieftin kilowatt-ul lui Putin!
Iarna anului 1998 – primul șut energetic primit de la ruși
Votat viceprim-ministru, responsabil și de sectorul energetic, mă îmbătam cu visul unificării tuturor sistemelor de pe cele două maluri de Prut – economic, financiar-bancar, energetic, învățământ, sănătate, protecție socială etc.
Funcția pe care o dețineam, impunea controlul asupra sistemului energetic.
Din prima zi mi s-a interzis să mă implic în activitatea entităților energetice. Dar nu am ascultat. Ce am descoperit? Contorul de gaze pentru Republica Moldova era pe teritoriul Ucrainei, iar cărbunele din Donbas, pentru centrala de la Cuciurgan, era plătit direct de către Chișinău. Am avut o discuție aprinsă cu Ion Ciubuc, prim-ministru, argumentând că toate astea duc, în primul rând, la furtul banilor cetățenilor.
Iarna anului 1998 a fost una geroasă. La începutul lunii decembrie, la indicația Moscovei, centrala electrică de la Cuciurgan sistează livrarea energiei electrice pe malul drept.
La Guvern mai exista un fir scurt, care făcea legătură cu Bucureștiul.
Era într-o zi de vineri după amiază. Doar după câteva fraze, prim-ministrul României de atunci, regretatul Radu Vasile, a mitraliat scurt: „Domnul viceprim-ministru, luni seara, la 18.00, vă aștept la Palatul Victoria”. Am simțit atâta dragoste față de Basarabia, încât mi-au dat lacrimile.
La ora fixată eram la Palatul Victoria. Decizia de a interconecta tot ce este posibil a fost luată în cinci (!) minute. Chiar a doua zi, România livra energie electrică Republicii Moldova prin cele trei linii de 110 kV.
La întoarcere, primul care m-a apostrofat, pentru isprava mea cea românească, a fost Petru Lucinschi, pe atunci coordonatorul-șef al rețelei KGB-FSB atât din Republica Moldova, cât și din România.
În trei ani, România a livrat energie electrică în volum de 28 mln. $, care nici până azi nu au fost plătiți. România a trecut la pierderi acești bani, absolvindu-ne de plată.
O persoană, care a urmărit îndeaproape această datorie, mi-a relatat că „băieții șmecheri” și aici s-au infiltrat, mizând pe un tun ordinar. Până la urmă, au rămas cu buza umflată.
Odată cu venirea la putere a comuniștilor lui Voronin, la Chișinău s-a decis deconectarea de la rețelele electrice din România. Peste românii de la Est de Prut s-a lăsat iarna siberiană pentru mulți ani…
La Chișinău – doar guverne cu frică de Moscova
Nici celelalte guverne – Filat, Leancă, Gaburici, Streleț, Filip, Chicu –, care s-au perindat de la 2010 încoace, nu au făcut nimic pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. În zadar s-au afișat ”pro-europeni”. Ne-au lăsat în gura ursului de la Est.
Ce soluții s-ar fi impus?
Pe termen scurt – interconectarea cu sistemul energetic al României și economisirea curentului electric.
Pe termen mediu și lung – construirea a două linii de 400 kV Suceava-Bălți și
Isaccea-Chișinău. Dacă acestea ar fi fost construite, Republica Moldova niciodată nu ar fi avut insuficiență de energie electrică.
De ce nu au fost construite? De ce și azi ni se spune că vom avea o linie de 400kV din Sud peste trei(!) ani? Ca să ne regăsim și în continuare pe orbita Moscovei, ca să fim dependenți de Rusia!
Am învățat lecția anului 1998?
Nu, n-am învățat nimic! Sau, mai corect, n-am vrut să învățăm.
Pe de o parte, suntem hipnotizați de către imperiul rusesc. Acesta și-a „înșurubat” oamenii săi în toate instituțiile de stat, iar aceștia fac politică rusească. Ne mențin în continuare pe orbita Moscovei.
Pe de alta, „doctrina statalistă moldovenistă”, promovată de către „națiunea civică moldovenească”, se împotrivește și azi revenirii noastre într-un singur spațiu identitar românesc.
Declarația de Independență față de imperiul rusesc a fost primul pas. Al doilea – revenirea ACASĂ. Dacă azi am fi fost într-un spațiu unic, nu aveam nicio problemă cu alimentarea cu energie electrică, și nu numai. Dar acesta este un alt subiect fierbinte.
În 30 de ani nu s-a întreprins nimic pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Inclusiv, nu au întreprins nimic, răstimp de un an și trei luni, cei care dețin azi puterea absolută. În condiții de forță majoră, cele două linii de 400 kV, despre care am vorbit mai sus, pot fi construite în șase (!) luni. Să vă spun ce cred eu. Acestea nu vor fi construite de către actuala guvernare nici peste trei ani. Dar dacă vor fi construite, vor avea soarta conductei de gaz Iași-Chișinău, vor rugini. Care va fi argumentul? E scump kilowatt-ul românesc, noi îl preferăm pe cel rusesc!
Cei care, între LIBERTATE și kilowatt ieftin aleg kilowatt-ul, nu vor primi niciuna nici alta…
(Valentin Dolganiuc, ex. viceprim-ministru, votant al Declarației de Independență față de imperiul rusesc)
